Neşlefuite (7) Prespate. Păr. Brrlog. De la 0 la 1.

În conversaţiile cu sora mea se ajunge adesea la subiectul muncă. Ea predă limba română, iar admiraţia mea pentru profesori e în general mare şi, în mod particular pentru ea, extraordinar de mare. Că ştiu că e un job unde dacă har nu e, nimic nu e. Iar har fără dăruire tot la nimic duce. Şi mi-e drag de ea că ştiu câtă minte şi cât suflet pune în fiecare din elevi (pe care îi numeşte "copiii mei"; şi le ştie eforturile şi fricile şi micile şi marile victorii, precum şi inerentele eşecuri…Read more …

Neşlefuite (6) Bipedă. Ronţ. Cu cine votăm. Lecturi zilnice

28 de ani. Atâta am făcut umbră pe ăst Pământ crezând că ştiu să fiu bipedă. Nu ştiam. Mă chinuie dureri de spate (din fericire nimic grav sau iremediabil) şi de vreo doi ani caut vindecare în kinetoterapie, fizioterapie, masaj terapeutic şi sport. Şi până săptămâna trecută nu m-aş fi gândit să caut vindecare şi în postura mea, pentru că îmi părea deja optimă. S-a uitat un terapeut la mine şi mi-a spus că arăt, stau şi mă mişc de parcă duc tot greul lumii în spate. Aparent, eu stau de obicei cu…Read more …

Neşlefuite (5) Fericire în exces. Taraf. Pomana de viu. Cu timpul

Un tânăr de clasa a X-a mi-a spus că asociază termenul de demnitate cu fericirea. (Într-o altă realitate, sunt voluntar al Asociaţiei Global Dignity şi, împreună cu alţi voluntari, discut cu elevi despre ce înseamnă pentru ei o viaţă demnă şi ce stă în puterea lor să facă pentru a-şi construi o viaţă demnă). L-am întrebat de ce s-a gândit la fericire, iar răspunsul lui îmi revine ocazional în minte de atunci. Mi-a zis senin că fericirea e cel mai frumos sentiment, pentru că e singurul care nu poate să existe în exces. Aşa…Read more …

Neşlefuite (4) Puşculiţă. Dietă. Smallet. Obiceiuri

Cred că aveam 6 sau 7 ani când l-am primit cadou pe Ghiţă, o puşculiţă mov în formă de purcel. Eram un copil tare strângător şi adunam monedă cu monedă până când mergeam cu purcelul la Iaşi, unde erau studenţi fratele şi sora mea, iar acolo avea loc, cam la fiecare 2 luni, o sacrificare ritualică a necuvântătorului. Îl înşfăcam sub o aripă şi îl ţineam aşa tot drumul până la Iaşi, unde, odată ajunsă, deşurubam râtul şi vărsam comoara, spre bucuria celor doi. Urma o numărare şi o împărţire la doi, apoi o reşurubare…Read more …

Neşlefuite (3). Sinucideri amânate. Vloggeri. Ca toate celelalte

Eram la coadă la supermarket, la un final de zi. O zi care mă lăsase flămândă și fără de energie, ca și altele înaintea ei. Și aud urmatorul dialog: Ea (Casier): Eh... uite că s-a dus și ziua de azi. (Pe un ton de demonstrație, ca și cum ei ar fi discutat mai devreme în ziua aceea despre cum nu se mai termină și ziua aceea) El (Paznic): Mda... Ca toate celelalte. Am râs, dar amar. Și-acuma tot amar zâmbesc, când îmi aduc aminte. E târziu și mi-e foame. ||| Îl citesc compulsiv…Read more …

Mă duc mâine la Webstock. Dacă nu ajungi, e live pe net

Cred că se face deja o săptămână de când un blogger dintre ăia vechi și buni m-a ademenit cu Webstock. Mult spus ademenit, totuși. Mi-a spus doar că vine, iar pe mine m-a cuprins o nostalgie. Mă gîndeam la 2007, anul în care am scris primul post, și la anii de studenție, când nu duceam lipsă nici de timp, nici de idei. Acum ideile îmi dau târcoale în continuare, timpul însă nu mă lasă să-i pun căpăstru. Și m-am mai gândit la ce sunt azi. Un om curios, interesat încă de mediul online,…Read more …

Neşlefuite (2). Lăutari. Anşchilopat. Curs online.

Mă întreb ce zice, dacă zice, Simion Bogdan Mihai de fiecare dată când primeşte câte 5-6 like-uri la intervale foarte scurte de timp, la postări recente şi vechi deopotrivă, ca şi cum cineva îi scotoceşte febril prin trecut şi prezent. Acesta fiind modul meu de a-l aprecia pentru ce face. Cum ce face? Aduce lăutari pe Facebook. Direct de la ei de-acasă sau direct de pe scena vreunui club hipsteresc, în care în mod normal nu te-ai aştepta să fie vreun ţambal. Îl mai urmăresc "discret" câteva zile şi o să-i şi scriu. Nu…Read more …

Unde visele nu se duc să moară

Povesteam recent cu prieten de un drum lung către o companie şi de feţele schimonsite ale celor care ieşeau de acolo, pe care nu ştiam ce să citesc prima dată: regret, resemnare, durere, indiferenţă? Şi el îmi zice: "Da, ştiu. Aveam un prieten care lucra acolo. Zicea că ăla e locul unde se duc visele să moară." Şi dincolo de un râs care cumva părea nefiresc în tot contextul, n-am mai ştiut cum să reacţionez. Dar faptul să sunt atâtea locuri unde visele se duc să moară e tragic. O arată privirile de după…Read more …

Neşlefuite (1). Vulevales. Dânsul şi Dânsa. Dreptate vs Fericire

Şi pentru că trebuia să poarte un nume, le voi numi Neşlefuite. Şi-am să le dau şi numere. Adică o să fie toate acele posturi scrise după cum ziceam aici, cu idei multe şi libere, nefrâmântate suficient de mine, dar poate mai atractive pentru voi tocmai pentru că vă dau vouă bucuria de-a le modela în mult mai multe feluri, fără să fi frânt eu bucăţi pe care voi acum puteţi crea. Şi azi zic aşa: (apropo, le zic azi, dar ele sunt notate de demult prin vreun colţ de memorie sau de mail…Read more …

Student la şcoala vieţii. Bibliografie

Prolog Mama citeşte bine oamenii şi cred (sper) că măcar o parte din inteligenţa ei emoţională şi-a găsit o cale şi către mine. Îmi place s-o ascult când îmi spune poveşti de viaţă şi când surprinde cu uşurinţă doar esenţialul despre oameni. Acum ascult cu admiraţie, însă îmi aduc aminte din copilărie că eram mai degrabă intrigată, mai ales când auzeam de câte cineva că are şcoala vieţii. Eu aveam note bune la şcoala mea, îmi plăcea acolo, mă întrebam în gând dacă la fel oi fi şi cu şcoala vieţii, despre care mama…Read more …