Mă tot frământă un gând de ceva vreme. De ce vor toţi să se facă şefi? Prin liceu, un profesor ne tot interoga cu privire la planurile noastre de viitor. Printre inevitabilele inginer, medic, avocat a venit şi un sec director de bancă. Piaţa muncii e acum flămândă. Nu doar de şefi. Sunt atâtea alte meserii pe lumea asta. Nu mi se pare ruşinos să vinzi ziare, dacă la asta te pricepi cel mai bine. Respect femei de serviciu, tâmplari, paznici, măturători etc. atâta timp cât îşi fac treaba cu seriozitate şi dăruire. Ce mi se pare revoltător însă e că sute, mii de oameni preferă luxul şomajului în loc să muncească. Iar dacă nenorocul face ca cineva să le ofere totuşi o slujbă, ei vor munci cu cea mai mare scârbă şi lehamite din lume. Mă irită teribil să mă lovesc zilnic de acreala vânzătoarelor sau de a celor de dincolo de ghişee de toate felurile. A se înţelege o noţiune cheie a lumii în care trăim. Clientul e stăpân. Orice companie puternică poate muri cu uşurinţă dacă cei ce lucrează direct cu clienţii o fac în silă. Mare responsabilitate pe cei de la HR. Am cumpărat azi din Carrefour Unirea. A fost prima şi ultima dată. Tipa de la casă a început să zbiere: “Ce staţi toţi aici la primele case? Colegele mele dorm acolo în spate! “ Atunci când se impune să lucrezi direct cu oameni, profesionalismul te obligă să-ţi laşi toate frustrările acasă. A fi vânzător nu e la îndemâna oricui. Există şcoli de comercianţi care te invaţă
- cum să nu ţipi la clienţi,
- cum să nu vorbeşti la telefon cu neamurile în timpul serviciului,
- cum să nu vorbeşti cu colegele când de fapt ar trebui să-l serveşti pe cel din faţă,
- cum să te bucuri când cineva e interesat de ceea ce vinzi tu şi nu să-l blestemi că te-a întrerupt din citit horscopul.
Nici o meserie nu e ruşinoasă atunci când o practici cu plăcere şi când îţi dai silinţa să fii cel bun. Să fii mereu complexat de statutul de subordonat nu e cea mai bună cale de a primi o promovare. Voi reveni curând cu un post despre legalizarea prostituţiei, care mi se pare o excelentă idee socială şi economică.
Imi plac oamenii cu pareri. Si gumele de mestecat si barbatii, da astea-s deja vicii.
October 14th, 2007 at 5:05 pm
eu am stat si m-am gandit si am ajuns la un moment dat la concluzia ca romanul e prea.. cum sa ma exprim eu… prea “omenos”.. adica.. se duce si el la munca si in loc sa mearga pe principiul responsabilitatii datoriei pe care o are, se gandeste la el sau la familia sa.. per example: .. mai adoarme omu la munca, k deh.. e si lui somn.. a fst meci ieri si a uitat ca e in tura de noapte… sau la munca isi varsa nervii .. sau poate prefera sa accepte anumite.. hmm… “ciubucuri” ca sa poata sa-si intretina mai bine statutul pe care il are si ca sa te poata servi pe tine cu o consultatie sau sa te scape de anumite drumuri inutile pentru o simpla amenda… gandim mai mult cu inima decat cu capul.. domne daca sunt obosit fac si eu mai multe pauze da-l in colo de picamer … pauzele lungi si dese cheia marilor succese… de ce sa imi suplinesc atributiile cand pot sa fac ce vreau la locul de munca… si asa salariul e de rahat … eh .. mi se pare o chestie specifica pentru natia noastra … bine acu de ce sa mai bat campii.. nici nu ma mira… doar suntem condusi de un chelios ce se screme mereu in fata camerelor, dependent de putere, cu un miros puternic de ipocrizie si cu un nume cu rezonanta puternica olfactiva.. asta e.. ne meritam soarta.
October 15th, 2007 at 12:24 am
dragă melc mieunător, ce ai scris tu aici e din păcate crudul adevăr. Nu vreau însă să accept o atitudine de resemnare. Hai să păcălim puţin soarta. Hai să ne luptăm să nu fie aceeaşi pentru toţi. … şi hai să fim români falnici şi mândri, cum mai găsim din când în când prin cărţile de istorie
. te incumeţi, tinere?
April 11th, 2008 at 10:14 am
Hell yeah! This post sounds really good. Reading your blog is useful and interesting. Keep it that way.