Indiscutabil, cea mai veche meserie. şi cea în care ne pricepem cel mai bine, aş îndrăzni. Atâtea secole de continuă şi asiduă perfecţionare şi-au spus cuvântul. Ne rafinăm pe zi ce trece.
Vreau să se înţeleagă foarte clar opinia mea despre prostituţie. Sunt convinsă şi susţin cu tărie că în toate femeile există pornirea asta, iar cele mai multe dintre ele chiar îi dau curs, atâta doar că pentru diferite niveluri ale preţurilor. Care uneori nici măcar nu sunt exprimate în bani.
E vorba de educaţie aici. O fată este învăţată de mică- în mai toate culturile- că cea mai de preţ avere a ei e neprihănirea pe care ar trebui să o ofere doar celui care merită cu adevărat. Economic vorbind, ne referim aici la un bun foarte rar- în speţă himenul, care se tranzacţionează o singură dată, pentru un preţ adesea exorbitant. Ca în orice alte afaceri, uneori unele iau ţeapă. Oferă bunul dar nu primesc în schimb ce au aşteptat. Supraestimare gravă.
Bărbaţii sunt educaţi de mici pentru a se întrece în arta galanteriei, se chinuie să ajungă la inimile demoazelelor, ei sunt cei care vor cumpăra. Iar când banii nu-s de-ajuns, vorbele dulci şi-nşelătoare, zâmbetele mincinoase şi privirile slinoase ce se vor a fi îngereşti ar putea să ajute. Alteori e de-ajuns să fie sinceri, frumoşi şi deştepţi, dar astfel de cazuri sunt rare în viaţa de zi cu zi.
E întâmplător oare că temerea cea mai mare a femeilor implicate într-o relaţie e “Oare mă vrea doar pentru sex?” în timp ce a bărbaţilor e “Oare mă vrea doar pentru bani?” ?!?!? Eu spun că nu-i deloc întâmplătoare.
E chemarea naturii, dacă vreţi s-o numim aşa. Femeile au puternice porniri carnale care le împing continuu spre a se vinde. E însă şi aici o artă. Aceea de a şti să te stăpâneşti, de a şti să te oferi scump.
Ca în orice economie liberă, raportul dintre cerere şi ofertă reglează preţul. Şi dacă oferta e atât de mare şi nesăbuită şi haotică şi de cea mai joasă calitate, cum să mă mai mir că femeile se dăruiesc pentru o bucată de pâine şi salam, pentru o plimbare cu maşina, pentru un pahar de băutură scumpă, pentru un lănţişor de aur cu pandativ, pentru minciuni auzite de alte atâtea zeci de urechi înaintea alor ei?
Trezire,doamnelor şi domnişoarelor! Porniţi în viaţă cu ceva extrem de scump şi valoros. Nu coborâţi cu-atâta inconştienţă preţul. E imposibil a-l mai ridica apoi. O maşină cu 300000 de km la bord n-o să mai fie niciodată atât de dorită ca una cu 3. Nu modificaţi afişajul. S-au uzat oricum celalte piese. Se citeşte pe faţă. Vă ofiliţi.
Avem tendinţa să uităm ce ne diferenţiază de animale. Uităm de raţiune şi lăsăm poftele trupeşti să ne călăuzească viaţa. Ne minţim singuri că cel de lângă noi ne merită, când de fapt ştim sigur că nu l-a costat nimic să ne aibă.
Mi-e silă să aud dame motivându-şi preţul ieftin prin iubire. E greu să iubeşti 50 de bărbaţi într-o lună, mai ales când ei îs deja iubiţi. Se destramă familii, se nenorocesc copii, şi totul în numele aşa numitei iubiri. Nu e iubire, stimabilelor- încetaţi a vă minţi ! – e decădere trupească. E plăcerea pură şi egoistă de a vă prostitua.
Imi plac oamenii cu pareri. Si gumele de mestecat si barbatii, da astea-s deja vicii.
March 5th, 2008 at 10:18 pm
Vlad claps hands and cheers : Cineva care nu arunca vina numai pe barbati…yay
!
March 5th, 2008 at 10:21 pm
Femeie a muşcat prima din măr. Èšine minte asta!
March 5th, 2008 at 10:35 pm
aud ca se inchide cartieru rosu. la initiativa primarului adjunct. sa ne spui ce se mai intampla
March 5th, 2008 at 10:50 pm
Promit sa va tin la curent. Deocamdata e tot acolo. Si femeile din geam is ceva mai cinstite ca semenele lor ce nu stau in vitrine. Ca ele recunosc ce fac. Si au pretul la vedere
March 6th, 2008 at 10:06 am
Ce BINE ar fi ca femeile in general sa aiba pretul, sau mai bine zis intentiile la vedere…:P
Dar in alta ordine de idei…
LA MULTI AAAAAAAANI, frumoasa si dulce printesa!!!
March 6th, 2008 at 1:39 pm
Ar fi într-adevăr mai cinstit…
Mucumesc pentru urări, Ariciule… shhht, să nu ne-audă nimeni
March 6th, 2008 at 6:23 pm
…mmm…important e sa nu vada;)
March 6th, 2008 at 7:24 pm
La multi ani!!!
am vazut p hi5 ca e ziua ta si m-am gandit sa itzi transmit si eu cele mai bune ganduri , itzi doresc ca toate visele sa tzi se implineasca…sa ai parte de succese pe toate planurile si sa ne incancti in continuare cu scrierile tale d p blog…t pup dulce si sa fii fruimoasa si sanatoasa in continuare !
March 6th, 2008 at 9:47 pm
mucumesc pentru urări. Sănătate vreu mai multă, da mai frumoasă de-atât nu cred că se mai poate :d
March 6th, 2008 at 10:28 pm
INTOTDEAUNA e loc de mai bine:P
dar intr-adevar…anumite zone…ar fi pacat sa le schimbi in vreun fel:D
March 7th, 2008 at 9:52 pm
ralu, ai inteles gresit urarea ariciului! nu ti-a urat sa fii mai frumoasa, ci… sa fii frumoasa in continuare. concluzia: tu chiar esti frumoasa! don’t forget this! aaa… and very smaaaaaaarrrrrrrrrrtttttt!
by the way who’s ariciu?