Mă tot minunez de jdemiile de euroi irosite în campanii anti discriminare cân vine vorba de ţigani. E ca şi cu cei care fac Brand României. Nu poţi pune etichetă pe pipi şi să zici că-i Fanta. N-o să te creadă decât câţiva şi după ce încearcă o dată o să zbiere şi-o să zică la tătă lumea ce-o păţit. Şi iac-aşa se irosesc banii. Dacă vrei să vinzi Fanta, atunci tre să pui Fanta în ambalaj. Şi dacă vrei să ai imagine mai bună pentru rromi atunci tre să-i convingi să-şi merite imaginea.
Hai să vă povestesc un pic experienţa mea cu ţiganii. Locuiesc în acelaşi cartier de când mă ştiu, situat aproape de Centrul Vechi al oraşului, adică de tătă ţigănimea care practic a pus stăpânire pe zonă. E inutil să vă spun că acele clădiri, dacă ar fi renovate ar fi o adevărată bijuterie arhitecturală pentru Botoşani, dar asta nu se întâmplă şi nici nu trag speranţă că o să se întâmple vreodată. Şi de când mă ştiu, n-a fost pentru mine spaimă mai mare pentru mine decât să mă întâlnesc cu ţiganii. Ştiam de la mama că dacă nu-s cuminte o să mă dea la ţigani şi că dacă nu stau pe lângă ea mereu, o să mă fure ţiganii. Toată copilăria mea a fost o pândă continuă. Mă jucam cu vecinii din bloc şi cum vedeam un ţigan, se dădea alarma. Strângeam repede jucăriile şi fugeam în casă să ne-ascundem. Câteodată nu reuşeam, şi-tunci ne furau jucăriile. Mie mi-au furat o dată o minge şi o sfoară cu care noi jucam AÅ¢A. Altor copii le furau uneori şi pâinea pe care erau trimişi s-o cumpere. Erau mici, cât noi, dar mulţi şi foarte răi şi violenţi. Ne înconjurau într-o clipă. Mama mă învăţase să nu ripostez, ca să nu fiu bătută, cum păţiseră şi alţii.
Â
Murdari şi hoţi. Aşa i-am văzut de mică şi nu ştiu cam de câte campanii ar fi nevoie să-mi schimb eu imaginea. Apoi a început moda plecatului în Germania şi a venitului înapoi cu merţane şi audi aseis. Şi s-au gândit ţiganii că nu se mai pot întorce în mahalaua din care-au plecat. Au vrut apartamente la bloc, dar undeva aproape de Centrul Vechi. Şi unde mai bine, decât în cartierul meu?
Toate blocurile din cartierul meu au familii de ţigani la parter. Nu-şi cumpără la etaj, că vor imediat să-şi modifice apartamentul. Îşi fac intrare separată, curte, iarbă, extinderi şi chicioşenii de tăt felul. Fără autorizaţii de cele mai multe ori. Şi-uite-aşa ne-au înconjurat. Eu stau la etajul unu, fix deasupra unei familii pe-ai cărei membri n-am reuşit să-i număr nici în ziua de azi. Se înmulţesc de la o zi la alta. Nu au cine ştie ce grijă de copii, care mai mereu mănâncă de pe jos sau stau prin stradă pe unde îi injură şoferii. Bănuiesc că-i pe principiul Îl pierdem pe-ăsta, facem altul.
Ce mă deranjează pe mine e că deşi locuiesc la bloc, ei tot la cort se simt. Ei fac totul afară. Taie găini, jumulesc găini, pârlesc găini, mănâncă găini şi râgâie. Asculte manele şi dansează. Spală copiii în lighean. Copiii de pişă şi se c**ă în olită, afară. Adică eu dacă scot un cap pe geam, am plăcerea de-a admira şi-a mirosi asta. Tot afară scot ţigăncile scaunele şi ligheanele şi se vopsesc pe cap unele pe altele sau se spală pe picioare. În fine….m-aş obişnui şi cu asta….DAAAAAR
Å¢iganii RAG. În fiecare dimineaţă, zi, seară şi noapte. Ei stau la un bloc distanţă unu de altu, au tilifoane, au enternet, au tăt ce le trebe dar ei preferă să ragă ca să se strice, să se cheme la mâncare, să se sfădească etc. . Şi-uite aşa, la două noaptea te trezeşte şi din morţi o voce urlând: CASANDRĂĂĂĂĂ !!! TRECI, FA-NCOA!! Şi-şi bat copiii, şi-şi smulg de cap fetele şi alţii îşi ciomăgesc nevestele, totul cu o plăcere perversă de a arăta lumii întregi ce fac ei acolo. Şi cân se-ntorc barbaţii din Germania, de la muncă cinstită cu un nou aseis, se-adună iar lăutarii şi se face pitrecere. Se îmbată, se bat, se ameninţă, vine poliţia apoi se împacă. A doua zi, maşina e cu tăte portierele deschise şi manelele răsună armonios în tăt cartieru. E şi un fel de joacă de-a cine are sistem audio mai performant.
Cu poliţia mare lucru nu se rezolvă. Au uns şi-au şpăguit pe unde-o trebuit iar acu niminea nu se atinge de ei. Desigur, am opţiunea să mă mut, dacă nu-mi convine. Şi sper să reuşesc să fac asta curând.
Până una alta n-am de ce să cânt Trec Å¢iganii, Trec!, că ei nu mai pleacă nicăieri, din păcate. S-o aciuat aicea şi greu mai scap eu de-aşa vecini simpatici.
 Şi de încheiere un episod care se petrecea aproape zilnic în magazinul tatălui meu: Veneau fimeile cu rochii şi fuste înflorate şi băgau pe dedesupt tăt ce prindeau. Două trei întrebau cât costă ceva, cereau produsul să se uite, iar restul operau în linişte. Aveau şi câte trei fuste pe dedesupt, toate cu buzunare largi. La cel mai mic gest de zghihuială din partea lui tata, începeau a rage: Nu da nene, că-s gravidă!! Dublu avantaj: şi alocaţie şi sustragere de la orice pedeapsă legală! Asta în caz că nu vă prindeaţi de ce atâţia copchii.
Desigur, am întâlnit şi ţigani cumsecade. Sunt şi ţigani studenţi, umblaţi prin lume, civilizaţi, dar ei reprezintă un procent atât de mic din populaţie încât mi-e teamă că nici în 100 de ani n-or să se simtă nediscriminaţi… E trist, dar şi eu îmi învăţ nepoata să se ferească de ţigani, eu trec strada când îi zăresc şi evit orice contact… Pân-oi reuşi să-mi părăsesc şi casa, îmi obişnuiesc timpanele cu răgetele.
Imi plac oamenii cu pareri. Si gumele de mestecat si barbatii, da astea-s deja vicii.
August 12th, 2008 at 3:40 pm
Despre ce cartier e vorba?
De acord cu critica campaniilor. La categoria ţigani decenţi trebuie să-l menţionez pe cizmarul la care merg tot timpul, ăla de are cizmăria pe Independenţei. Ia ieftin, îşii face treaba bine şi e respectuos.
August 12th, 2008 at 3:58 pm
@ Eretele: prin spate la restaurantul Mioriţa, pe unde întoarce tramvaiul… e şi un club de noapte prin zonă Quan nu mai ştiu cum…. Recunoşti uşor blocul, că arată de parcă ar fi intrare în mall….cu tot felul de lumini, de stâlpi şi stâlpişori montaţi de ţigani….
La categoria ţigani simpatici, şi adaug şi pe cei doi care vând zilele astea pe Unirii haine ţigăneşti şi bijuterii de tot felul, salbe cu bănuţi… Zece milioane costă un costum complet de ţigancă. Fromos şi colorat
August 12th, 2008 at 5:13 pm
Si mie imi pare foarte rau ca nu stiu nici un contra exemplu in ceea ce-i priveste pe tigani caci ma simt vinovat pentru faptul ca-i consider si eu pe toti niste animale.
August 12th, 2008 at 5:15 pm
Am incercat sa-i accept in toate felurile. Call me racially insesitive, dar un sistem trebuie sa-si autoelimine poverile. Au fost sclavi, cum au fost si negrii. Diferenta este ca sub sclavie tiganii tot tigani erau.
August 12th, 2008 at 7:35 pm
si zici d mine k sunt rasist…. Moarte tuturor tziganilor sau a celor 98% dintre ei!!! Moarte rasei tiganesti! Sa punem mana pe pusti, cutite, topoare , furci si sa facem macel printre ei
.
Pup ralu. Dak ajung sapt viitoare prin clung, si u esti aks, dau o fuga prin botoseni. kisssssssss
August 12th, 2008 at 8:19 pm
@gelu: banuiesc ca si copilaria ta a fost similara cu a mea din punctul asta de vedere
@krossfire: e trist ca prea putini din noi avem o atitudine pozitiva fata de ei
@J-J-MM: bai, te-as manca de viu….Numa violenta ai in cap. Eu expun aici frumos problema si tu deja instigi la crima…Eu nu vreu sa moarra, eu vreu sa se schimbe….Oare se poate?
August 12th, 2008 at 8:39 pm
Din ţărână au venit, în ţărână se (pre)schimbă…
August 12th, 2008 at 10:34 pm
ok, sa se schimbe toti… dar cum nu e posibil..MOARTE!
cat despre vizita mea pe plaiurile eminesciene…vad k nu zici nik, esti in botoseni au ba?
August 13th, 2008 at 12:43 am
Vesti bune, am citit in ziar ca o sa fie renovat centrul veci incepand cu primavara viitoare
August 13th, 2008 at 8:21 am
@Eretele: pân la urmă, acolo ne ducem cu toţii…Mă întreb dacă şi în iad sau rai ţiganii îs discriminaţi.
@J-J-MM: îs în Botoşani în principiu, deşi o să mai fac câteva vizite prin Moldova. Dă-mi un telefon cu câteva zile înainte. Ti aştept cu drag. Poate ajung şi eu prin Câmpulung
@Link: sper să trăiesc s-o văd şi pe asta…
August 24th, 2008 at 9:08 pm
Eu am mai spus-o, si cand ai scris tu despre niste spanioli [parca] din Olanda care te-au intrebat daca chiar esti din Romania, ca nu ai fuste colorate si nu esti negricioasa, am fost de-a dreptul convisa: nu tiganii sunt discriminati, romanii sunt discriminati! In momentul in care lumea are impresia ca romanii arata si se comporta ca ei, sa ma ierte Dumnezeu, dar tiganii nu merita nici un efort, cu atat mai putin financiar, din partea Romaniei! Sigur ca exceptii exista, dar nu ma incalzeste cu nimic.
July 2nd, 2009 at 9:34 am
[...] A se citi înainte experienţele mele din copilărie cu ţiganii. [...]