Revolte

Toată viaţa mea ( o vecie) am fugit de orice însemn care mi-ar fi ştirbit părerea de sine. Păi eu puteam să le fac pe toate. Eu puteam să ţin minte pe toate. Puteam să ţin ordine în haosul din jurul meu şi să-mi reuşească toate, chiar dacă uneori pe ultima sută de metri şi cu tensiune galopantă. Şi n-aş fi scris într-o agendă pentru nimica în lume. Pentru că în ochii mei şi ai lumii, o agendă spunea clar şi tare: Nu pot să ţin minte tot. Încep să încurc lucrurile. Nu mai e ca pe vremuri.

Am ştiut la un moment dat (acum câteva luni) că nu se mai poate fără. Oricât am încercat să evit (începusem să notez pe tot felul de hârtiuţe colorate pe care le pierdeam în cele din urmă), devenise evident că numai o agendă m-ar mai putea salva. Înfrântă, am început să cutreier magazinele, ca să găsesc una perfectă. Bineînţeles că voiam ceva imposibil, numai ca să nu găsesc, numai ca să mă pot privi în oglindă şi să-mi zic: Hai, doar ai văzut c-am căutat. Pur şi simplu n-am găsit.

De ziua mea, am primit o agendă cadou. Am tot studiat-o şi în cele din urmă i-am făcut loc în geantă. Şi în viaţă. E genială. E mică şi e organizată pe zile. Scriu deja de o săptămână în ea şi mi-e de mare ajutor. O scot de faţă cu alţii. Nu mi-e jenă. Mi se pare prostesc că m-am ferit atâta vreme de ea, închipuindu-mi că simpla posesie m-ar face inferioară.

Şi m-am gândit că sigur aşa e şi cu Viagra. Nu se poate decât cu durere şi chin să accepţi că e nevoie de pastilă. Şi câtă frământare o fi şi câte farmacii or fi colindate până când ai curajul să te uiţi la farmacist şi să-i ceri o Viagra. Eşti convins că te va judeca, râzând pe sub mustăţi, că lumea se va opri în loc şi va consemna clipa în care tu ai cerut o Viagra. Şi ai să o piteşti cine ştie pe unde pe prima şi pe-a doua şi cu greu ai s-o ţii în portofel pe a treia, admiţând în cele din urmă că nu-i nici o ruşine. Se întâmplă. Nu numai ţie.