Revolte

Am avut cont la BCR deschis de ASE. Nu ştiu dacă ştiţi, dar ASEul are contract cu ei şi deschid automat fiecărui nou student un cont la această bancă, cont ce va mojloci relaţia financiară dintre ASE şi student: burse, taxe, plata regiei de cămin etc. Dacă studentul doreşte, poate face o cerere să nu folosească acest cont, ci un altul dorit de domnia sa.

Pentru că mi-era mult mai comod, l-am acceptat pe ăsta. Anul trecut, m-au oprit nişte tanti foooooaaarte vorbăreţe pe holurile ASEului şi mi-au vorbit despre minunea de online banking şi cât de simplă şi plăcută e cu BCR. În câteva minute m-au convins să accept, am lăsat date din buletin şi am luat un token, despre care mi-au spus că-l voi putea folosi în câteva zile, după ce voi fi contactată de cineva de la Bancă să-mi dea nu ştiu ce cod.

(more…)

Nu cred în deochi, nu cred în descântece, n-am văzut pe nimeni deochiat până acuma, în schimb cunosc o grămadă de oameni care îs gata să bage mâna în foc şi se jură că deochiul există.

În spaniolă îi zice mal de hojo şi femeile se feresc de el ţinând pumnul strâns cu degetul mare între arătător şi degetul mijlociu atunci când sunt în preajma unei persoane care are privirea rea (habar n-am cum o recunoşti că-i rea).

Eu îs scuipată adesea ca să nu fiu deochiată, ba că am ochii albaştri, ba că am părul des, ba că-mi stă bine îmbrăcată într-un fel. Mai rău e când spun eu cuiva că ceva e tare frumos şi-aud apoi un Scuipă-mă, să nu mă deochi. Şi tre s-o fac, n-am de ales, evit certuri inutile. Jenibil.

Cunosc un bărbat în toată firea care poartă mereu chiloţii pe dos din aceeaşi frică bolnavă de deochi. Mai ştiu persoane care poartă mereu câte ceva roşu.

Tratamentul deochiului este însă şi mai înfricoşător decât prevenţia. Începând de la cuvinte mult şi încâlcite rostite de o babă senilă şi terminând cu ţinutul pe frunte a unei batiste înmuiate în urină.

Vouă vi-i teamă? Cum preveniţi, cum trataţi?

Aşa cum am zis în postu anterior, mă împrietenisem deja cu ţiganii, dar voiam şi niţică linişte pentru un somn decent. Am adormit în compartimentul alăturat şi m-a trezit pe la 4 şi ceva dimineaţa un burtos beat. Şi vorbăreţ. M-am trezit când am auzit uşa şi până să mă dezmeticesc îmi zâmbea împleticit un ditamai omul pe la vreo 40 de ani duhnind a alcool.

Exact ce iubesc mai mult în viaţă. Stătea în uşă, iar ai mei ţigani nu erau pe coridor să le cer din priviri ajutorul. Aşa că am rămas aparent calmă şi l-am luat cu binişorul, pe principiul cu omul beat nu-i bine să te cerţi. L-am întrebat dacă are bilet pentru locul acela şi unde merge. La Paşcani, mi-a răspuns rânjind. Şi s-a aşezat pe scaunul de lângă uşă, ţinând bine mânerul. În timpu ăsta îmi făceam calculu pe care din genţi s-o folosesc drept armă, în caz că…

S-a uitat atent la mine, la privirea mea de câine bătut şi m-a întrebat cu o afecţiune tragi-comică:

• Da-i violent soţu matale?

• Cam da, am răspuns într-o doară, gândindu-mă preţ de câteva secunde care-o fi răspunsu corect la aşa o întrebare.

• Da vă bate, aşa-i? a continuat el.

• Pe mine, nu, am prins eu curaj. Da-i tare gelos.

A tăcut. S-a mai frământat puţin şi a reluat:

• Da cum vă cheamă?

L-am rugat frumos să nu mă mai întrebe nimic şi să stăm în linişte până la Paşcani.

Contrariat, a izbucnit:

• Păi şi dormim împreună şi nici nu ştiu cum vă cheamă.

• Păi nu dormim, i-am zâmbit galeşă. Dormiţi matale şi eu am grijă să vă trezesc la Paşcani.

Sforăia peste cinci minute iar eu mi-am mai juarat că nu mai am ce căuta singură noaptea prin trenuri. Drept pentru care noaptea asta îs într-un autobuz.

L-am trezit la Paşcani, era cât pe ce să-mi pupe mâna şi-a plecat. Am adormit neîntoarsă până la Botoşani, când m-a trezit ţiganul cel mai mare cu un zâmbet cât tot aurul lui de la gât: Hai, don´şoară c-am ajuns acasă. Cel mai dulce glas mi s-o părut.

Ne auzim mâine, când sper să postez ceva din aeroport.

Am fost azi la lansarea la care v-am invitat acum două zile, în acest post.

Contextul era De ce Iubim Bucureştiul, dar am dat şi peste ocazii care mi-au amintit de ce-l urăsc.

Sorin Oprescu, invitat de seamă, a întârzâiat. 45 de minute. Adică totul a început mult mai târziu. A fost din cauza traficului, aşa cum el însuşi a observat ironic.

Mai multe detalii despre invitaţi şi câteva fotografii găsiţi aici.

Am plecat cu un gust amar, pentru că discursul lui Sorin Oprescu a fost unul trist, pentru că domnia sa vrea să facă multe pentru oraş, dar alte interese îi îngreunează eforturile, conform celor declarate. El nu vede lucrurile atât de negru precum ni le-a prezentat Stelian Tănase, care a punctat următoarele:

• trăim cu toţii într-o dramă.
• ce se întâmplă în momentul de faţă în domeniul construcţiilor din Bucureşti de numeşte orbecăială
• domnia sa se consideră un exemplar nefericit pentru că s-a născut şi a crescut în Bucureşti
• nu există o viziune la nivelul gestionării Bucureştiul, ceea ce ne va afecta mai ales pe termen lung
• E mare probabilitatea ca Bucureştiul să devină şi mai urât decât e.

Au fost gânduri sumbre, dar realiste. Aş fi vrut să adresez două întrebări. Retorice. N-am avut ocazia acolo, dar o fac aici:

Credeţi în dragoste la prima vedere?

Credeţi că Bucureştiul va seduce vreodată la prima vedere?

Dragostea mea pentru capitală e uşor forţată, violentă şi pătimaşă. E ca un mariaj aranjat dinainte, în care singura mea posibilitatea a fost să accept. Nu am tânjit după Bucureşti, nu am aşteptat întâia noapte ca pe cel mai frumos moment al vieţii, ci am învăţat să-l iubesc aşa cum merită.

L-am mai urât o dată imediat după terminarea evenimentului, pentru că a trebuit să aştept un autobuz peste jumătate de oră, timp în care mi-am păzit cu străşnicie buzunarele şi m-am ferit de câteva priviri libidinoase.

Am tot fost pe drumuri zilele astea, am ajuns şi prin spital din păcate, am stat multe sute de km doar eu cu gândurile mele şi mi-am dat seama că trăim într-o lume tristă.

Am făcut în minte o listă cu ce se poate cumpăra cu bani la ora actuală în România:

• permise auto
• nevinovăţie
• examene
• atenţia unor doctori, care de altfel te lasă cu nepăsare să mori
• iertarea păcatelor, de la preoţi păcătoşi
• false prietenii
• diplome
• viitor promiţător
• trecut curat
• prezent cinstit
• admiraţia altor consumatori inutili de oxigen
• mâncare, haine, maşini, securitate etc..

Şi îmi ramân tare puţine lucruri care NU pot fi cumpărate cu bani deocamdată. Ar fi sănătatea, deşi şi aici e discutabil. Vouă ce vă mai vine în minte?