- Eram mititică, probabil 5-6 anişori şi hiper- sociabilă, cum mă ştiţi. Am bătut-o pe mama la cap cu vreo lună înainte de ziua mea că eu vreau să invit copii acasă, că eu vreau să-mi faca ea tort cu trandafiri (din ăia de zahăr), că vreau una, că vreau alta… Vorbeam şi atunci la fel de mult ca şi acum şi-mi închipui că săraca mama pur şi simplu îmi răspundea automat la întrebări, altfel nu-mi explic de ce mi-o fi răspuns ea cu DA la întrebarea: ¨Pot să chem pe toţi copiii cu care mă joc eu?¨ la câteva ore după ce-mi spusese clar să aduc doi-trei copii, nu mai mulţi. Aşa că am chemat toţi copiii din blocul meu şi din blocurile vecine. Vreo 20 şi ceva de draci împieliţaţi. Care fireşte au venit la ziua mea şi care la câteva minute după ce au intrat în casă, căutau deja prin dulapuri să vadă ce găsesc, vărsau suc pe jos şi în general produceau dezastre. Am să ţin minte toată viaţa aniversarea aia şi mai ales discuţia de după cu mama
- La 18 anişori, am intrat somnoroasă în clasă şi am găsit un tort pe catedră, pe colegii mei zâmbăreţi şi un perete pe care erau lipite o grămadă de poze de când eram eu mică şi până la 18 ani şi pe care scria LA MULŢI ANI din flori. 12 Auuu o confirmat încă o dată că merită să-i iubesc şi să-i pomenesc toată viaţa. Mulţumesc!
- Anul trecut, eram la Bruxelles la o conferinţă JADE, uşor tristă că 6 martie era departe de prieteni. La 7 dimineaţa, am primit un telefon de la recepţie că e o problemă care trebuie discutată urgent şi că un angajat al hotelului va fi trimis la uşa mea în câteva minute. Mă tot gândeam ce-oi fi stricat şi cam cât o să mă coste (era un hotel cu multe stele). Unul din managerii hotelului a apărut apoi în prag cu un imens buchet de flori, un ursuleţ de pluş şi o felicitare de la un tânăr domn drag mie. La câteva zile după ce am ajuns acasă, am mărturisit unui prieten că deşi o fost frumos în Belgia, mie totuşi îmi părea rău că trecea ziua mea fără să suflu în lumânările dintr-un tort. Câteva ore mai târziu, pretenul în cauză a oprit maşina la o benzinarie şi a apărut în câteva minute cu nişte prăjiturile în care ardeau 21 de lumânări.
- Acum câteva zile mă îndreptam supărată spre casa unui prieten, căruia mă plângeam că anul ăsta e cea mai tristă aniversare. Aveam un dedlain la şcoală pe duminică seara şi nici un pic de timp să-mi văd restul prietenilor. Ajuns în faţa casei lui, m-a rugat să aştept o clipă îniante să intru. Mi-am închipuit că lăsase ceva împrăştiat prin cameră, sau că poate îmi luase flori şi voia să mi le ofere înainte să intru. La o secundă după ce a intrat, am auzit de pe holul blocului vreo câteva glăscioare ţipând în cor: SURPRIZĂĂĂĂĂĂĂĂĂĂĂĂ!!!!! şi zgomote de baloane sparte. Am intrat râzând şi l-am găsit plin de confetti ţipând: Nu acuma! V-am zis că nu acuma! V-am zis că intru eu primul !!!!!!! Am suflat apoi în lumânări şi mi-am dorit ca la anul să apuc să-mi văd toţi prietenii şi încă ceva ce nu pot împărtăşi
Voi cu ce momente vă mândriţi?
Imi plac oamenii cu pareri. Si gumele de mestecat si barbatii, da astea-s deja vicii.