Revolte

Am tot fost pe drumuri zilele astea, am ajuns şi prin spital din păcate, am stat multe sute de km doar eu cu gândurile mele şi mi-am dat seama că trăim într-o lume tristă.

Am făcut în minte o listă cu ce se poate cumpăra cu bani la ora actuală în România:

• permise auto
• nevinovăţie
• examene
• atenţia unor doctori, care de altfel te lasă cu nepăsare să mori
• iertarea păcatelor, de la preoţi păcătoşi
• false prietenii
• diplome
• viitor promiţător
• trecut curat
• prezent cinstit
• admiraţia altor consumatori inutili de oxigen
• mâncare, haine, maşini, securitate etc..

Şi îmi ramân tare puţine lucruri care NU pot fi cumpărate cu bani deocamdată. Ar fi sănătatea, deşi şi aici e discutabil. Vouă ce vă mai vine în minte?

1. Azi o prietenă de-a mea m-o sunat de pe telefonul iubitului. Iubit pe care nu-l cunosc foarte bine şi căruia nu-i ştiu decât prenumele. Pe telefonul meu a apărut numele şi prenumele celui care mă apela. Culmea, chiar erau ale lui. Eu habar n-aveam cine ar putea fi, da am răspuns şi am auzit vocea ei. Cum o ajuns numele şi prenumele lui în telefonul meu nu ştiu. Nici de cât timp e acolo….

2. Am trimis nişte mesaje unor 30 de prieteni prin care îi invitam mâine pe la mine. Am scris şi numărul camerei, în caz că ar fi uitat cineva. Printre ei, un George. Peste jumătate de oră m-am întâlnit cu George şi mi-a spus că nu primise nici un mesaj şi că nu e numărul lui ăla din telefonul meu. Între timp, mă sună George, cel din telefonul meu.

De atunci ne chinuim să ne dăm seama de unde a ajuns numărul lui în telefonul meu.

Problema mea e de ce am numere de telefon ale unor bărbaţi de care nu-mi amintesc nimic? ….

Se pare că am oareşce abilităţi de lider, sau cel puţin asta dau de înţeles, altfel nu-mi explic cum de-am ajuns tocmai eu să stau în fruntea a vreo sută de oameni, pe care trebuia să-i conduc în deplină ordine şi disciplină de la hotel la Parlamentul European. Tătă echipa României a fost implicată în asta, copiii ceilalţi fiind infiltraţi prin mulţime şi păzind să nu rămână careva în urmă. Eu ţipam cât mă ţineau plămânii spunându-le ce metrou luăm, că ne urcăm toţi deodată, că o să şi coborâm cu toţii la aceaaşi staţie etc..

Totu bine şi fromos, câteva emoţii şi niţel stres să nu pierd pe careva, durere de picioare că aveam ditamai tocurile….Deh, îmbrăcăminte de gală.

(more…)

Tot la evenimentul Aiesec despre care v-am povestit în postul anterior ne-a vorbit şi Corina Velicu despre ce ar trebui să ştim înainte de a începe o carieră.

Mesajul principal pe care l-a transmis ea ieri şi pe care vi-l retransmit eu astăzi e : NU FII O VICTIMÄ‚ A CIRCUMSTANŢELOR.

De ce să te frustrezi mereu din cauză că n-ai bani, că n-ai un job bun, că nu-ţi plac colegii etc.. când ai în orice moment puterea să schimbi ceva în viaţa ta?

Greşit să începi căutarea unui loc de muncă pornind cu ideea că e criză…nu pre se mai fac angajări, că se intră oriunde pe pile, că n-o să te ia nimeni în seamă, că oricum e greu să găseşti un job bun.

E trist să te plângi continuu de ce e în juru tău. Sigur, lucrurile îs triste, majoritatea companiilor îşi tratează angajaţii ca pe sclavi, se mai angajează oamenii şi pe pile, mai ales în sistemul public, dar asta n-ar trebui să împiedice pe nici unul dintre noi să se perfecţioneze continuu, să caute să înveţe mereu ceva nou, să-şi traducă CVul în două limbi de circulaţie internaţională, să aplice şi în alte ţări, să se autodepăşească.

Valabil şi-n viaţa personală. Nimănui nu-i plac inadaptaţii. Nimeni nu vrea un veşnic nemulţumit pe lângă casă. Nu-ţi convine ceva? Schimbă!!!

Simţi că în mediul de afaceri nu există nici o firmă care să-şi respecte cu adevărat angajaţii? De ce nu deschizi tu una?

Văd din ce în ce mai des cu copii de vârsta mea sau chiar mai tineri dau vina pe orice, numa pe indiferenţa lor nu, ca să se plângă de cât de grea e viaţa pentru ei. Ei, care au Internet şi inevitabil- lumea la picioare-  de la 5, 6 ani.

În zilele noastre, trebuie să fii de-a dreptul nesimţit ca să te minţi pe tine şi pe alţii că nu prea sunt şanse pentru tinerii la început de drum. Păi da, copii, da drumu ăsta începe de devreme, nu la 20 şi ceva de ani când ai terminat facultatea plătită de părinţi şi te-ai văzut cu diploma în mână şi multă ceaţă în jurul tău. Şi nici atunci nu-i prea târziu să începi. Da trebuie să începi la un moment dat.

Mâine n-o să mai fie criză. Companiile private o să înceteze a mai angaja oameni pe pile. Ce scuze or să mai răsară?