Revolte

Am avut plăcerea să-l ascult pe Silviu Hotăran la una din conferinţele organizate în cadrul Top Talents, anul ăsta în mai. Dincolo de faptul că este deosebit de inteligent şi că are o dicţie aparte, pe mine m-a impresionat prin modul în care am simţit că s-a conectat cu noi, cu mine, în timpul discursului. Uitasem că stăteam ţapănă într-un costum şi-o cămaşă la fel de inflexibilă şi mă simţeam undeva în jurul unui foc de tabără cu un profesor din acela care nu mai termină de povestit prin câte experienţe minunate a trecut. Şi printre ideile pe care le-am reţinut e că Silviu Hotăran face ceva în fiecare zi, de îndată de ce trezeşte: se întreabă care sunt cele 3 lucruri pentru care merită să fie fericit în acea zi.

Încet, încet m-am obişnuit să fac şi eu asta. Şi oricât de tristă s-ar anunţa o zi, sunt fericită pentru că mă gândesc la cei pe care îi iubesc, că am prieteni de excepţie şi că am un acoperiş deasupra capului.

Nu ştiu ce vă trece vouă prin cap seara, dar înainte de a adormi încerc să mă gândesc la ce am făcut peste zi, să văd dacă am reuşit tot ce mi-am propus şi încep să-mi pun în ordine planurile de a doua zi. Şi uite-aşa adorm uneori plină de griji şi am vise din cele mai ciudate, în care ce mă preocupă capătă dimensiuni monstruoase (de ex. examene pe care le pic). Aşa că am să extind regula de 3 a lui Silviu Hotăran şi am să mă ghidez după regula de 6. 3 lucruri pentru care merită să fiu fericită dimineaţa şi 3 lucruri pentru care merită să fiu fericită înainte să adorm. Pot să şi coincidă, atâta vreme cât am să adorm zâmbind şi cu nerăbdare pentru a mă bucura din nou în dimineaţa următoare.

Vouă la ce vă stă mintea înainte de a adormi?

Vorbeam azi la cursul de antreprenoriat internaţional despre metode de exit. Şi ne povestea proful de un prieten de-al lui care de vreo câţiva ani vinde start-upuri şi câştigă foarte bine. Dezvoltă câte o afacere, online de cele mai multe ori, o vinde, apoi începe alta. Nu găseşte clienţi pentru fiecare din încercări, însă atunci când o face, clienţii plătesc bine.

Secretul lui: vinde mereu un proiect înainte să înceapă efectiv să facă bani din el. Pentru că, în opinia lui, atunci când începe deja să facă bani, valoarea viitoare e calculată de potenţialul cumpărător cu rezultate reale, cu cifre rezultate din activitatea de până atunci. Dacă însă vinde înainte să facă efectiv bani din activitatea lui, atunci valoarea potenţială pe care cumpărătorul o calculează e de cele mai multe ori mai mare decât dacă ar fi fost bazată pe rezultate reale de până atunci.

Şi-am extrapolat pentru viaţa amoroasă şi mi-am dat seama că de multe ori oamenii se angajează în relaţii cu persoane pe care nu le cunosc foarte bine mai uşor decât o fac cu persoane pe care le cunosc de ceva vreme. Pentru că în primul caz valoarea potenţială e în ochii celui ce se înamorează bazată doar pe câteva fapte şi e de multe ori exagerată. Şi tind să cred că e ceva mai bună a doua soluţie pentru că şansele de reuşită cresc semnificativ atunci când ai văzut deja cum se comportă persoana respectivă în circumstanţe variate, când îi cunoşti câteva din defecte şi câteva din manii.

Sigur, poţi da lovitura şi cu primul caz, dar după a câta încercare? Şi eşti dispus să investeşti de-atâtea ori?

Cetesc amu din cartea New Products Management, de Merle Crawford şi Anthonny di Bendetto şi am găsit următoarele:

• Creativitatea este activitatea zilnică de a face conexiuni care nu sunt evidente. Craig Wynett,  P&G
• Majoritatea oamenilor gândesc reproductiv. Geniile  gândesc productiv.
• Majoritatea oamenilor ar spune că jumătate din 13 e 6,5. Cei creativi ar putea spune
  • jumătate din 13 e 1
  • jumătate din XII  e VII (cea superioară)
  • jumătate din treisprezece e treisp
• cretivitatea poate fi măsurată cu ajutorul indicelui MBTI (Myers Briggs Type Indicator). Mai multe detalii aici şi aici

Cristina, o prietenă de-a mea şi-o cititoare a blogului, mi-a făcut, cu ajutorul unor alţi doi prieteni (vă mulţumesc, Dan şi Monel), unul din cele mai frumoase cadouri de când sunt aici, în Amsterdam: Jurnalul Oanei Pellea.

Pentru că, evident, m-am regăsit în câteva din momentele dramatice ale vieţii ei şi pentru că mi s-au întipărit unele replici, am să vi le împărtăşesc:

• Dacă umbra după noi va rămâne dreaptă, ce contează că ne trage pământul şi ne cocoşează de ajungem să ne sprijinim în baston? De fapt, nu ştiu dacă ne apasă pământul sau ne apasă cerul.
• Purtăm ochelari ca să ascundem ce gândim, ca să vedem, dar să nu fim “citiţi”. Sunt buni ochelarii de soare. (…)Mi-e greu să mă uit prin ochelari de soare în ochii oamenilor. E un schimb inegal.
• Frica îi reduce pe toţi la esenţă. (…) Toţi se gândesc la cei pe care-i iubesc. Toţi înţeleg că nimic, de fapt, nu e important- decât că eşti în viaţă.

(more…)

Tocmai povesteam cu un preten despre colega de cameră. Cu uşor jind.

Fata, aşa cum v-am mai povestit, e austriacă. Are 21 de ani, la fel ca şi mine şi e în anul I de facultate.

Imediat după ce a terminat liceul, ea, la fel ca mai toţi prietenii ei din Austria, a fugit în lume. Să vadă cum e viaţa. Nu ştia atunci ce vrea să facă exact, pe ce cale s-o apuce. Aşa că a amânat facultatea, ca mai toţi adolescenţii din vest. Şi a muncit munci relativ uşoare (chelner, de exemplu) prin Australia şi Noua Zeelandă. Şi a văzut lumea şi a trăit în apartamente strâmte şi a închiriat maşini şi a plecat cu prietenii să vadă toate colţişoarele ce le făceau cu ochiul. Şi a învăţat şi cum se câştigă un ban şi cum e cu compromisurile pe care le faci când împarţi o casă, o cameră, un pat cu alţii şi cum e cu lumea prin alte părţi de glob. Şi după asta s-a hotărât că vrea la facultate şi a venit în Olanda.

Şi mie îmi vine să dau timpul înapoi şi să nu mă conformez aşteptărilor societăţii româneşti, unde dacă nu te duci la facultate imediat după liceu, eşti cam luzăr. Şi unde, aşa cum a adăugat prietenul meu cu care am purtat conversaţia, dacă nu faci o facultate eşti luzăr. Şi ete-aşa avem toţi diplomă şi batem pasul pe loc şi intoxicăm economia.

Şi din păcate, unele lucruri au farmec numai dacă se fac la timpul lor. Am intrat deja pe un făgaş şi mi-e greu să cred că dacă aş lua o pauză de doi ani să văd lumea imediat după master aş putea avea parte de o experienţă cel puţin la fel de frumoasă. Că m-a maturizat facultatea, am alte responsabilităţi pe umăr, am alte pretenţii şi alte limite ale compromisurilor pe care îs dispusă să le fac. Dar la 18 ani ar fi fost ideal..