Revolte

Am participat ieri la ceremonia de final. Câţiva dansatori profesionişti au venit să ne înveţe cum e cu dansul popular estonian. S-a lăsat cu mult răni la picioare, având în vedere că-s tot felul de răsuciri şi se auzea câte un AAAUU la fiecare 2-3 secunde. Mai toţi paşii lor sunt executaţi în grupe de câte 7, astfel că toată sala număra în cor. 7 e considerat a fi un număr norocos de către estonieni.

Mi-am luat La Revedere de la colegi şi sper să mai fie momente în care ne-om întâlni. Unul din nemţii de care am reuşit să mă apropii a venit aseară la mine să-mi ureze cele bune. Mă privea stângaci şi deşi spusese cam tot ce avea de zis, nu se îndura să plece. M-au emoţionat cuvintele lui. Mi-a spus că i-a întrebut pe ruşi cum să spună La revedere! în limba lor, iar ei i-au replicat că în loc să se chinuie cu cuvintele lor stâlcite, mai bine oferă o îmbrăţişare din inimă. A bănuit că şi la români o fi la fel, mai ales după episodul cu ziua de naştere a colegei mele de cameră, despre care am povestit în postul anterior. Aşa că m-a întrebat: Pot să te îmbrăţişez? Şi deşi cei ce mă cunosc ştiu că fac asta cu multă uşurinţă, recunosc că eram şi eu puţin depăşită de moment. A fost cu atât mai emoţionant cu cât nu mă aşteptam să vină asta tocmai din partea lui. Pân’ la urmă ne-am şi pupat cu toţii şi am ţinut-o cu poveşti până spre dimineaţă. Majoritatea au plecat deja, eu aştept să se facă 4 dimineaţa să mă duc la aeroport. Proastă oră mi-am ales…

Am avut şi prezentarea proiectului meu care-a ieşit bine, din moment ce-am luat punctaj maxim. Am avut 5 profesori din mai multe ţări (Estonia, Finlanda, Germania, Italia şi Cehia) şi-a asta mi-a mai îmbogăţit puţin cunoştinţele în ceea ce priveşte diferitele sisteme de educaţie.

Îs zeci de carneţele pe care mi-am scris adresa de mail şi numărul de telefon, am şi eu la rândul meu o colecţie impresionantă şi mă încearcă sentimente contradictorii. O să-mi lipsească oamenii alături de care am dormit, am mâncat, am învăţat şi-am văzut filme în ultimele trei săptămâni… Mi-e dor însă şi de casă şi abia aştept să-i văd pe toţi. Vin cu geamantanu’ plin de suveniruri, unele mai alcoolice decât altele . Damelor din viaţa mea le-am cumpărat mici bijuterii din chihlimbar, că tot e piatra naţională a Estoniei, iar mie mi-am luat o căciulă imensă de lână, de un galben intens, numai bună de speriat priviri nevinovate! Mă simt ca picată din basme cu ea pe cap…

Fug la o ultimă plimbare şi-am să admir o ultimă scufundare a soarelui în mare.

Abia acum am realizat că e mai mult de o săptămână de când n-am mai scris. E şi netul de vină, e şi laptopul care merge prooooost de tot cu Windows Vista şi evident îs şi eu.

Să vedem ce mai fu pe-aici:

• În excursia din parcul naţional Laheema am fost devorată de ţânţăroaice grăsane Şi nesătule. Mi-au intrat sub tricou, în pantaloni şi chiar în Şosete !!! Ne-am plimbat câteva ore într-un ţinut mlăştinos absolut suberb, am reuşit să pierdem pentru câteva zeci de minute pe unul din membrii grupului şi aveam cu toţii ceva în comun: ne scărpinam continuu. Mi s-a umflat pielea rău de tot şi s-a întărit acolo unde am fost pişcată, iar acum s-au făcut vânătăi în locul petelor roşii. Ciudaţi ţânţarii de-aici.
• Am vizitat câteva sate de pescari şi am aflat un secret de-al locului. Plajele sunt pline de stânci, iar roci imense sunt împrăştiate şi în apă. Localnicii spun că dacă ajungi până la stânca cea mai mare şi baţi de trei ori în unul din pereţii ei, o să ai curând un copil. La rândul lor, copiii ştiu cu toţii că ei provin din stâncă şi n-ar crede nicicând vreo poveste cu barză sau alte păsări.

(more…)

• un amic din Germania a cumpărat o cutie de lapte de la supermarket. A ajuns acasă şi a descoperit că era expirat. El nu verifică din principiu alimentele. Trăieşte într-o ţară civilizată. Mi-ar fi greu să vă descriu mirarea, frustrarea, revolta profundă ce l-a măcinat o zi întragă. Concluzia lui: oamenii ar trebui să fie închişi pentru aşa ceva. Concluzia mea: suntem cu vreo 20 de ani în urmă.
• îs înconjurată de oameni din Austria, Germania şi Franţa. Nu-s deloc reci sau neprietenoşi. Austriecii au o oareşce atitudinte negativă faţă de România şi Bulgaria în general, pentru că li se pare nedrept că am pătruns în Uniunea Europeană. Pe de altă parte, le intră destui bănuţi în ţară din afacerile pe care le au pe teritoriul României.
• băieţii din Bavaria discută despre bere ca femeile despre rujuri. Ştiu tot despre culori, aromă, care e cea mai bună în fiecare moment al zilei etc.. Estonienii îs şi ei amatori de bere cu foarte mult alcool
• una din beuturile preferate ale estonienilor e KALI, despre care puteţi citi mai multe aici
• unii oameni abia acum descoperă că Transilvania e parte din România şi că Dracula e şi el român.
• singurul cuvânt estonian pe care-l ştim deocamdată toţi e cel pe care-l spunem când ciocnim: TERVISEKS. Mă amuză teribil de fiecare dată când nemţii strigă PROST! şi mă chinui în continuare să-i fac să memoreze NOROC!
• azi, în facultate, o americancă era roşie de nervi că nu găseşte un coş unde să arunce o sticlă de plastic. I-am explicat că-s coşuri peste tot în jur, dar ea voia unul special pentru plastic. I-a fost greu să înţeleagă că în Tallinn, capitală europeană, oamenii nu reciclează. S-au mirat şi nemţii şi eu am înghiţit în sec.
• E destul de greu să găsim vorbitori de engleză în staţiile de autobuz, şoferii nu prea înţeleg nici ei, iar în supermarket mi-am luat deja câteva ţepe, cumpărând smântână în loc de lapte (era în cutie ca de lapte cu pete de vacă mov desenate pe ambalaj) şi apă corbogazoasă în loc de plată.
• În general, estonienii îs nemulţumiţi de politicienii lor şi se plâng că majoritatea sunt foşti comunişti activi care au migrat într-un partid democrat imediat după independenţă. Vă sună cunoscut?
• Spaniolii îs la fel de gălăgioşi ca toţi pe care i-am mai cunoscut până acum şi la fel de preocupaţi de ora la care mănâncă.
• Internetul merge prost uneori şi foarte prost mai tot timpul. Shit happens. Ar fi o soluţie să-mi iau laptopul în oraş, în vechea cetate sau în supermarket şi să am un wireless mai bun ca ăsta de aici, da plouă mai mereu şi n-aş vrea să răcească
• Am intrat în toaleta bărbaţilor în timp ce un nene făcea şuşu pentru că-s neumblată în lume şi n-am mai văzut niciodată simbolurile cu triunghiuri pentru bărbat şi femeie. Întâmplarea s-a petrecut într-o cafenea special închiriată pentru studenţii şcolii de vară, la o oră la care mai toţi savurau liniştiţi o cafea, drept pentru care am ajuns celebră. Sunt fata AIA care nu ştie povestea cu triunghiurile. V-o spun şi vouă, în caz că n-aţi aflat încă: un triunghi cu vârful îndreptat în sus este simbolul pentru femeie (mi s-a sugerat să-l asemăn cu o fustiţă- ca să ţin minte), iar un triunghi cu vârful în jos înseamnă bărbat- pentru că bărbaţii au umerii foarte laţi şi talia subţirică. Unii dintre ei.
• O italiancă m-a întrebat imediat după ce am făcut cunoştinţă dacă ştiu ce fac românii în Italia. Desigur erau destui alţii prin jur care să fie interesaţi de situaţie. Deja îs sătulă de povestea cu amprentatul rromilor
• Şcoala de aici pare destul de serioasă. Şi ei- ca şi cei din Amsterdam, am o platformă online prin care se realizează contactul studenţilor cu profesorii. Aici se încarcă materialele necesare studiului, aici se trimit temele- profesorul stabileşte un termen limită- iar după expirarea lui sistemul se blochează automat. Nu-i nici un loc de negociere, o secundă întârzâiere înseamnă lipsa temei. Civilizat. Tot aici se publică notele, se fac înscrieri pentru examene etc.. Deja am o temă pentru mâine, până în ora 9. Proiectul final, pe care îl voi şi prezenta în faţa profesorului şi colegilor constă în crearea unei campanii de lansare a unei ape minerale în Estonia. Deja am început să studiez particularităţile estonienilor în ceea ce priveşte obiceiurile de consum. Se anunţă interesant.
• Mâncarea de la cantină e extraordinar de bună, ca şi în România, iar aproape orice fel de mâncare conţine carne.

Mă apuc de teme. Revin când îmi permite netul.