Revolte » Estonia

Final de şcoală de vară

raluca — Fri, 01 Aug 2008 17:10:29 +0000

Am participat ieri la ceremonia de final. Câţiva dansatori profesionişti au venit să ne înveţe cum e cu dansul popular estonian. S-a lăsat cu mult răni la picioare, având în vedere că-s tot felul de răsuciri şi se auzea câte un AAAUU la fiecare 2-3 secunde. Mai toţi paşii lor sunt executaţi în grupe de câte 7, astfel că toată sala număra în cor. 7 e considerat a fi un număr norocos de către estonieni.

Mi-am luat La Revedere de la colegi şi sper să mai fie momente în care ne-om întâlni. Unul din nemţii de care am reuşit să mă apropii a venit aseară la mine să-mi ureze cele bune. Mă privea stângaci şi deşi spusese cam tot ce avea de zis, nu se îndura să plece. M-au emoţionat cuvintele lui. Mi-a spus că i-a întrebut pe ruşi cum să spună La revedere! în limba lor, iar ei i-au replicat că în loc să se chinuie cu cuvintele lor stâlcite, mai bine oferă o îmbrăţişare din inimă. A bănuit că şi la români o fi la fel, mai ales după episodul cu ziua de naştere a colegei mele de cameră, despre care am povestit în postul anterior. Aşa că m-a întrebat: Pot să te îmbrăţişez? Şi deşi cei ce mă cunosc ştiu că fac asta cu multă uşurinţă, recunosc că eram şi eu puţin depăşită de moment. A fost cu atât mai emoţionant cu cât nu mă aşteptam să vină asta tocmai din partea lui. Pân’ la urmă ne-am şi pupat cu toţii şi am ţinut-o cu poveşti până spre dimineaţă. Majoritatea au plecat deja, eu aştept să se facă 4 dimineaţa să mă duc la aeroport. Proastă oră mi-am ales…

Am avut şi prezentarea proiectului meu care-a ieşit bine, din moment ce-am luat punctaj maxim. Am avut 5 profesori din mai multe ţări (Estonia, Finlanda, Germania, Italia şi Cehia) şi-a asta mi-a mai îmbogăţit puţin cunoştinţele în ceea ce priveşte diferitele sisteme de educaţie.

Îs zeci de carneţele pe care mi-am scris adresa de mail şi numărul de telefon, am şi eu la rândul meu o colecţie impresionantă şi mă încearcă sentimente contradictorii. O să-mi lipsească oamenii alături de care am dormit, am mâncat, am învăţat şi-am văzut filme în ultimele trei săptămâni… Mi-e dor însă şi de casă şi abia aştept să-i văd pe toţi. Vin cu geamantanu’ plin de suveniruri, unele mai alcoolice decât altele . Damelor din viaţa mea le-am cumpărat mici bijuterii din chihlimbar, că tot e piatra naţională a Estoniei, iar mie mi-am luat o căciulă imensă de lână, de un galben intens, numai bună de speriat priviri nevinovate! Mă simt ca picată din basme cu ea pe cap…

Fug la o ultimă plimbare şi-am să admir o ultimă scufundare a soarelui în mare.

Ce mă mai miră pe-aici

raluca — Thu, 31 Jul 2008 06:43:48 +0000

austriecii se minunează continuu de faptul că aici supermarketurile şi în general magazinele sunt deschise şi duminica. La ei în ţară, tăte unităţile de genul ăsta trebuie să fie închise , unul dintre motive fiind acela că Duminica a fost lăsată de Dumnezeu pentru odihnă şi ar trebui cinstită ca atare. Altul ar fi presiunea exercitată de sindicate, prin intermediul cărora angajaţii cer destul de des noi privilegii. La fel se întâmplă şi cu majoritatea magazinelor în Franţa.
tot în Austria nu există un salariu minim stabilit prin lege, dar cel neoficial acceptat de majoritatea angajatorilor şi angajaţilor e în jur de 1000 de euro.
a fost ziua colegei mele de cameră, care e din Austria. Am chemat la miezul nopţii alte persoane de pe-aici, majoritatea fiind din Austria şi Germania. Am luat tort, am cântat la La mulţi Ani în cât de multe limbi am putut, am dat cadouri şi apoi eu i-am sărit în braţe. Am pupat-o, am îmbrăţişat-o şi m-am bucurat sincer pentru ea, mai ales că părea foarte surprinsă şi emoţionată că ne-am adunat atâţia. Reacţia ei a fost cam ciudată, în sensul că stătea nemişcată şi apoi mi-a zis mulţumesc pe un ton de mirare. Apoi au urmat prietenii ei nemţi să o felicite mai îndeaproape. şi fiecare din ei i-a întins mâna, ca la salut, apoi şi-au strâns prieteneşte mâinile şi replicile erau ceva de genul:
- La mulţi ani!
- Mulţumesc! … Apoi mi-am dat seama că-i cazul să mă temperez din când în când, mai ales când nu cunosc oamenii atât de bine. Le-am explicat apoi că cel puţin în regiunea de unde provin eu, oamenii îs ceva mai calzi şi nu se dau în lături de la o îmbrăţişare, chiar dacă nu se cunosc extraordinar de bine, cu-atât mai mult cu cât e vorba de o aniversare.

Estonia- bucăţele de trăiri

raluca — Tue, 29 Jul 2008 13:22:18 +0000

Abia acum am realizat că e mai mult de o săptămână de când n-am mai scris. E şi netul de vină, e şi laptopul care merge prooooost de tot cu Windows Vista şi evident îs şi eu.

Să vedem ce mai fu pe-aici:

În excursia din parcul naţional Laheema am fost devorată de ţânţăroaice grăsane Şi nesătule. Mi-au intrat sub tricou, în pantaloni şi chiar în Şosete !!! Ne-am plimbat câteva ore într-un ţinut mlăştinos absolut suberb, am reuşit să pierdem pentru câteva zeci de minute pe unul din membrii grupului şi aveam cu toţii ceva în comun: ne scărpinam continuu. Mi s-a umflat pielea rău de tot şi s-a întărit acolo unde am fost pişcată, iar acum s-au făcut vânătăi în locul petelor roşii. Ciudaţi ţânţarii de-aici.
Am vizitat câteva sate de pescari şi am aflat un secret de-al locului. Plajele sunt pline de stânci, iar roci imense sunt împrăştiate şi în apă. Localnicii spun că dacă ajungi până la stânca cea mai mare şi baţi de trei ori în unul din pereţii ei, o să ai curând un copil. La rândul lor, copiii ştiu cu toţii că ei provin din stâncă şi n-ar crede nicicând vreo poveste cu barză sau alte păsări.

Sunt o mulţime de conace în Estonia, majoritatea construite în trecut de germani foarte bogaţi ce trăiau aici. O dată cu ocuparea ţării de către ruşi, nemţilor li s-au confiscat toate proprietăţile iar casele şi domeniile întinse din jur sunt acum deţinute în mare parte de statul estonian. Unele dintre ele au fost privatizate în urma unor licitaţii dubioase. Descendenţii familiilor ce le-au construit încercă din răsputeri să-şi recâştige pământurile însă sorţii de izbândă aproape nu există. Conacele pot fi vizitate, iar în unele dintre ele se poate chiar înnopta. Eu am fost la cel din Palmse.
Am înnoptat în Vosu, un sat de pescari. Am participat la saună tradiţională care a fost un oareşce şoc pentru mine. Mai făcusem de câteva ori în România, alternând minutele petrecute înăuntrul saunei cu duşuri reci. Aici duşul rece era înlocuit de o baie rapidă în râul rece din faţa casei. Am intrat timidă, cu un prosop pe mine, nefiind obişnuită să mai fac saună cu încă cineva şi oricum avea nevoie de câteva minute să mă obişnuiesc cu ideea de goliciune totală în faţa unor alte femei. N-am avut timp să mă mai gândesc la asta, pentru că imediat ce am intrat toată ideea mea despre saună s-a răsturnat. Estonienii nu au nici o problemă cu sauna mixtă, adică bărbaţi şi femei laolaltă, aşa că erau acolo Adami şi Eve lipsite de orice frunză… Am reuşit să stau câteva minute. Sunt încă lucruri faţă de care nu sunt atât de deschisă…
Apa Mării Baltice era foarte rece pentru mine şi pentru restul muritorilor de rând, în timp ce localnicii o considerau călduţă.
Zilele sunt extrem de lungi aici şi bioritmul meu dă rateuri. Sunt obişnuită să mă agit cât e soarele pe cer, iar aici soarele e pe cer de la 5 fără ceva şi apune puţin după 10 şi ceva. Oricum, cerul e foarte luminat mereu şi pe la miezul nopţii ai încă senzaţia că abia a apus soarele. Iernile pe de altă parte înseamnă beznă totală mai tot timpul, iar cei de aici îs obişnuiţi să plece la serviciu pe întuneric şi să se întoarcă tot pe întuneric. Cred că aş hiberna dac-aş rămâne.
Estonienilor le plac migdalele învelite în zahăr ars şi simţi mirosul ăsta la fiecare colţ de stradă, la fel cum marijuana îţi bucură simţurile olfactive prin Amsterdam. Se vând punguţe cu migdale mai peste tot în centrul vechi al oraşului, iar fetele îmbrăcate în costume medievale te îmbie să guşti măcar un pic. Având în vedere că e moca să guşti şi sunt peste 20 şi ceva de tonete, e simplu să te saturi
Berile cele mai populare sunt Saku Şi A. le Coq. Beutorii de aşa ceva zic că ambele îs bune.
Ca beutură suvenir recomand Vanna Tallinn, care înseamnă vechiul Tallinn Şi e un fel de lichior cu gust uşor de rom.
Am cunoscut pe-aici un englez, căruia i-am spus că sunt româncă -replica lui fiind: Oh, my God, I’m so sorry for you. Îmi e profund antipatic, la fel cum este antipatic tuturor. Refuză să vorbească altfel decât cu un foarte pronunţat accent britanic şi ne tot repetă că-i frustrant pentru el că vadă că habar n-avem engleză. Păcat de oameni ca el, că face reclamă proastă întregii lui ţări.
Una din fetele din Austria a aplicat pentru o bursă în România Şi speră ca în curând să afle un rezultat pozitiv. Ea face inginerie civilă şi profesorii i-au recomandat să înveţe una din limbile est europene pentru că o să aibă mult de-a face cu popoarele estice în viitoarea ei carieră.
Am discutat câteva ore cu un francez despre experienţa traumatizantă pe care a avut-o în România în 1988 când s-a hotărât împreună cu nişte prieteni să ne viziteze ţara. Era student pe-atunci şi n-a crezut că o să fie trezit în miezul nopţii şi apoi interogat preţ de câteva ore de securişti ce credeau că punea la cale vreo revoluţie. Citise în câteva ghiduri că românii sunt ospitalieri şi că majoritatea au învăţat limba franceză în Şcoli şi i-a fost greu să înţeleagă de ce nimeni nu-i răspundea şi toţi se fereau să vorbească cu el. A reuşit totuşi să se împrietenească cu un român care i-a primit în casa lui şi despre care a aflat mai târziu că a avut de suferit de pe urma acestui gest.
Estonienii nu se consideră un popor religios Şi deşi îs destule biserici în oraş, majoritatea celor cu care am vorbit mi-au mărturisit că le e indiferentă religia şi că puţini îs cei ce ajung la vreo slujbă.
Am vizitat Rocca al Mare- un fel de muzeu al satului în Tallinn. Îmi plac la nebunie leagănele lor tradiţionale, mari, de lemn, în care două sau mai multe persoane stau în picioare, faţă în faţă.
M-am jucat jumate de zi în castelul din Rakvere care are câte ceva special pentru orice turist, de orice vârstă sau naţie ar fi el. Sunt oi care zburdă vesele în curtea interioară, sunt leagăne, se trage cu arcul, se călăreşte, se pictează, se scrie cu pene de gâscă, se poate organiza chiar o luptă, cu armură şi sabie şi tot ce trebuie. Îs câteva camere ale groazei de unde copiii ieşeau bocind şi e interesant să vezi unde îşi făceau nevoile oamenii cetăţii. Era o cameră special amenajată într-un turn înalt, iar printr-un cilindru din interiorul zidului castelului, totul ajungea afară, chiar la baza peretului. Practic, era un castel înconjurat de materii fecale.
Sâmbăta asta am fost în Viljandi-un oraş aflat la aprox 170 km de Tallinn, în care tocmai avea loc un Festival naţional de muzică folk. M-am simţit ca în Sighişoara. Zeci de oameni pe iarbă, se cânta la chitară în fiecare grupuşor de oameni, corturi peste tot şi haine înflorate alături de costume de piele ale roakerilor supăraţi. E şi un lac destul de mare acolo, cu tot cu plajă, am prins chiar şi un meci destul de important pe stadionul oraşului şi am mâncat tradiţional: adică carne grasă prăjită în mult ulei. În fine, am încercat doar pentru că e chiar greţos. Nu mi-a plăcut că am vazut o grămadă de copii pierduţi de părinţii lor, nu mi-a plăcut cu mămăile stăteau la bere în timp ce unul dintre copiii a căzut de pe o masă şi s-a lovit rău de tot la cap. Lu mă-sa i-a mai luat vreo două minute să se prindă că-i al ei… Nu mi-a plăcut că erau doar câteva toalte publice, fiecare cu cozi imense, iar toate locurile publice fie au refuzat să recunoască faptul că aveau toalete, fie au pus semne mari cu AVARIE Şi le-au încuiat. În cele urmă, am mituit un chelner şi mi-a descuiat toaleta.
Cel mai bun loc pentru a admira oraşul e de pe terasa hotelului Radisson, situată la etajul 24. Hotelul e chiar în centru şi e imposibil să nu-l observi, pentru că e una din cele mai înalte clădiri din Tallinn.
S-ar putea spune despre estonieni că au ca simbol naţional cântatul. Sunt numeroase manifestări muzicale, cu toţii fac parte din cor, măcar cât sunt mici, au sute de cântece tradiţionale şi abia aşteaptă festivalul anual de muzică corală.
În 2011 Tallinnul va fi capitală culturală europeană, aşa cum a fost şi Sibiul anul trecut.

Excursie

raluca — Sat, 19 Jul 2008 06:14:57 +0000

Plec în câteva minute. De data asta o să fie Parcul Naţional Lahemaa, al cărui nume înseamnă Èšinutul Golfurilor.

Mă întorc duminică seară cu ceva mai multă experienţă de viaţă.

S-aveţi un weekend fain!

Diferenţe

raluca — Tue, 15 Jul 2008 21:00:12 +0000

un amic din Germania a cumpărat o cutie de lapte de la supermarket. A ajuns acasă şi a descoperit că era expirat. El nu verifică din principiu alimentele. Trăieşte într-o ţară civilizată. Mi-ar fi greu să vă descriu mirarea, frustrarea, revolta profundă ce l-a măcinat o zi întragă. Concluzia lui: oamenii ar trebui să fie închişi pentru aşa ceva. Concluzia mea: suntem cu vreo 20 de ani în urmă.
îs înconjurată de oameni din Austria, Germania şi Franţa. Nu-s deloc reci sau neprietenoşi. Austriecii au o oareşce atitudinte negativă faţă de România şi Bulgaria în general, pentru că li se pare nedrept că am pătruns în Uniunea Europeană. Pe de altă parte, le intră destui bănuţi în ţară din afacerile pe care le au pe teritoriul României.
băieţii din Bavaria discută despre bere ca femeile despre rujuri. Ştiu tot despre culori, aromă, care e cea mai bună în fiecare moment al zilei etc.. Estonienii îs şi ei amatori de bere cu foarte mult alcool
una din beuturile preferate ale estonienilor e KALI, despre care puteţi citi mai multe aici
unii oameni abia acum descoperă că Transilvania e parte din România şi că Dracula e şi el român.
singurul cuvânt estonian pe care-l ştim deocamdată toţi e cel pe care-l spunem când ciocnim: TERVISEKS. Mă amuză teribil de fiecare dată când nemţii strigă PROST! şi mă chinui în continuare să-i fac să memoreze NOROC!
azi, în facultate, o americancă era roşie de nervi că nu găseşte un coş unde să arunce o sticlă de plastic. I-am explicat că-s coşuri peste tot în jur, dar ea voia unul special pentru plastic. I-a fost greu să înţeleagă că în Tallinn, capitală europeană, oamenii nu reciclează. S-au mirat şi nemţii şi eu am înghiţit în sec.
E destul de greu să găsim vorbitori de engleză în staţiile de autobuz, şoferii nu prea înţeleg nici ei, iar în supermarket mi-am luat deja câteva ţepe, cumpărând smântână în loc de lapte (era în cutie ca de lapte cu pete de vacă mov desenate pe ambalaj) şi apă corbogazoasă în loc de plată.
În general, estonienii îs nemulţumiţi de politicienii lor şi se plâng că majoritatea sunt foşti comunişti activi care au migrat într-un partid democrat imediat după independenţă. Vă sună cunoscut?
Spaniolii îs la fel de gălăgioşi ca toţi pe care i-am mai cunoscut până acum şi la fel de preocupaţi de ora la care mănâncă.
Internetul merge prost uneori şi foarte prost mai tot timpul. Shit happens. Ar fi o soluţie să-mi iau laptopul în oraş, în vechea cetate sau în supermarket şi să am un wireless mai bun ca ăsta de aici, da plouă mai mereu şi n-aş vrea să răcească
Am intrat în toaleta bărbaţilor în timp ce un nene făcea şuşu pentru că-s neumblată în lume şi n-am mai văzut niciodată simbolurile cu triunghiuri pentru bărbat şi femeie. Întâmplarea s-a petrecut într-o cafenea special închiriată pentru studenţii şcolii de vară, la o oră la care mai toţi savurau liniştiţi o cafea, drept pentru care am ajuns celebră. Sunt fata AIA care nu ştie povestea cu triunghiurile. V-o spun şi vouă, în caz că n-aţi aflat încă: un triunghi cu vârful îndreptat în sus este simbolul pentru femeie (mi s-a sugerat să-l asemăn cu o fustiţă- ca să ţin minte), iar un triunghi cu vârful în jos înseamnă bărbat- pentru că bărbaţii au umerii foarte laţi şi talia subţirică. Unii dintre ei.
O italiancă m-a întrebat imediat după ce am făcut cunoştinţă dacă ştiu ce fac românii în Italia. Desigur erau destui alţii prin jur care să fie interesaţi de situaţie. Deja îs sătulă de povestea cu amprentatul rromilor
Şcoala de aici pare destul de serioasă. Şi ei- ca şi cei din Amsterdam, am o platformă online prin care se realizează contactul studenţilor cu profesorii. Aici se încarcă materialele necesare studiului, aici se trimit temele- profesorul stabileşte un termen limită- iar după expirarea lui sistemul se blochează automat. Nu-i nici un loc de negociere, o secundă întârzâiere înseamnă lipsa temei. Civilizat. Tot aici se publică notele, se fac înscrieri pentru examene etc.. Deja am o temă pentru mâine, până în ora 9. Proiectul final, pe care îl voi şi prezenta în faţa profesorului şi colegilor constă în crearea unei campanii de lansare a unei ape minerale în Estonia. Deja am început să studiez particularităţile estonienilor în ceea ce priveşte obiceiurile de consum. Se anunţă interesant.
Mâncarea de la cantină e extraordinar de bună, ca şi în România, iar aproape orice fel de mâncare conţine carne.

Mă apuc de teme. Revin când îmi permite netul.

Primele impresii

raluca — Sat, 12 Jul 2008 18:30:34 +0000

estonienii sunt cul- am cunoscut o tipă în avion care m-a adus cu maşina până în faţa căminului unde îs cazată- doar pentru că i-am fost simpatică. Ştia multe despre România. Încă un punct în plus
N-am încă net wireless. Se rezolvă luni. Până atunci, stau 5 minute pe zi la un net cu fir
Tallinn e o combinaţie de Sighişoara cu Braşov cu Sibiu- în partea veche a oraşului. Am nimerit în plin festival medieval. Orgasmic.
Mâncarea la restaurant e extra scumpă- sub 20 de euro nu scapi în centrul oraşului.
Băuturile alcoolice nu pot fi cumpărate din magazine după ora 20:00. Suuuuuuper tare
Foarte curat pe străzi
Mâncare ieftină la supermarket
O grămadă de pescăruşi traversează liniştiţi strada
Nu-s exagerat de multe maşini.
căminul în care stau e curat, cu mobilă nouă, bucătărie echipată complet, baie dotată cu tăte celea. Na că şi la ei studenţii au condiţii umane de trai.
Şoferiţele estoniene au o faimă locală destul de urâtă: Înjură mult şi se enervează repede. Da conduc şi bine
Am văzut clădiri cu brăduţi plantaţi pe acoperiş. Mi-a povestit un austriac că şi la ei există o tradiţie asemănătoare: dacă reuşeşti să construieşti o casă trebuie musai să pui un copac pe acoperiş.

Ne mai auzim mâini!