Anul trecut, de ziua mea, eram la Bruxelles povestindu-mă de eforturile pe care BOS, organizaţia în care am activat în dulcea-mi studenţie, le făcea ca să devină parte din JADE.

Gândul integrării a prins formă în timpul unei întâlniri scurte, într-o zi infernală de vară, acum doi ani. Am venit atunci în Bucureşti pentru câteva ore ca să mă ântâlnesc cu Mihai Iorga(v-am povestit de el aici- pe atunci preşedinte BOS) şi Elena Şotropa,  studentă în Edinburgh, membră JADE UK şi fostă colegă de liceu cu mine. Am ştiut încă din clipa aia că se va întâmpla până la urmă, că procesul merită demarat indiferent de câte piedici urmau să fie.

Între timp mandatul meu s-a terminat, la fel şi al lui Mihai, dar visul s-a împlinit. De ziua mea anul ăsta am primit un telefon de la Simona Lascu, care a rămas Manager de Relaţii Internaţionale al BOS în locul meu, şi am aflat vestea cea mare: BOS e membru JADE.

Mulţumesc tutror celor care s-au implicat pe parcurs şi mai ales celor care şi-au sacrificat nopţi multe în ultima vreme ca să finalizeze un vis măreţ: Simona Lascu, Ciprian Vintilă- actualul preşedinte BOS, Andreea Paraschiv, Adelina Peltea, Elena Şotropa, Ruxandra Boscăneanu. (Dacă am uitat pe cineva, vă rog să-mi atrageţi atenţia şi reparăm situaţia. Încă sunt copleşită de emoţii).

Felicitări, BOS!!!!

Bilet am mulţumită lui Andrei şi sper să nu fie nimica traumatizant pe-acolo. Ce-ar trebui să ştiu înainte să mă duc la meci? (de exemplu, am aflat de curând că tre să mă duc cu vreo două ore înainte şi că ar fi bine să n-am brichetă cu mine)

Ete ce m-o fascinat:

1. Oamenii ăştia care sculptau în fructe şi legume cu o migală aproape enervantă:

2. Bunătăţile pe care le-am gustat (banane prăjite, fructul dragonului, plăcintă cu ananas, Kang Ped TaoHu- adică tofu cu legume şi curry) şi tantili îmbrăcate frumos care serveau cu mâncare

Lumea vine cu aşteptări serioase acolo. De cele mai multe ori, aşteptările se împlinesc. Oameni care timp de câteva zile lasă relaţiile acasă şi vin pentru o distracţie scurtă şi cuprinzătoare.

Prima întrebare era cea din titlu. După un rânjet scurt aflam de cele mai multe ori un număr între 3 şi 6. Urma întrebarea: ai gagică, gagiu acasă? şi iarăşi de prea multe ori răspunsul era încă un rânjet şi un da. Şi urma ultima mea întrebare: Şi de ce le porţi cu tine?.
Răspunsurile variază. Vin întâi altruiştii, care le au în caz că ar trebui să le ofere vreounui prieten aflat la nevoie. Vin apoi uitucii, care le ţin în portofel de cine ştie când.
Şi vin apoi sincerii care zic: Păi pentru binele ei/lui.

Ştiţi că-mi plac oamenii cu păreri. E normal să umbli cu arma crimei la tine? De ce?

Vă scriu din aeroportul din Viena, unde minunata companie SkyEurope a anunţat o întârzâiere de 2 ore pentru zborul spre Bucureşti.

Noroc că lumea e mică şi m-am întâlnit deja întâmplător cu doi cunoscuţi.

Urmează în săptămâna care vine să vă zic ce şi cum fu, să v-arăt şi nişte poze şi pe-aceia dintre voi care mai sunteţi studenţi să vă conving să aplicaţi la anul la şcoala asta de vară.

Acum vă împărtăşesc doar bucuria pe care am resimţit-o, împreună cu o echipă fantastică din  care a făcut parte şi Cosmin Buteică, atunci când la finalul unei săptămâni solictante am fost chemaţi pe scenă de două ori:

Am primit premiul I cu proiectul nostru din cadrul secţiunii Inovaţie şi Management (am creat conceptul şi strategia unei comunităţi online a celor pasionaţi de antreprenoriat social, pe care încercăm s-o şi implementăm în lunile ce urmează) şi apoi locul I pentru cea mai bună prezentare, premiu pentru care au concurat echipele din toate cele trei secţiuni: Inovaţie şi Management, Management Turistic şi Arhitectură.

Am stârnit aplauzele audienţei, am uimit juriul prin răspunsurile la întrebări şi am uitat de nopţile nedormite şi de tensiunile iniţiale din cadrul echipei, tensiuni ce ne-au dus la o apropiere neaşteptată: eram doi români, un ceh,  o nemţoaică, un austriac şi o italiancă, fiecare cu o pregătire şi cu pasiuni diferite.

Premiul ne-a uns la inimioară: O invitaţie cu costuri de participare şi cazare incluse la Forumul European al CEE, care va avea loc la Velden, Austria, de pe 16 pe 19 septembrie.

Vă mai povestesc curând.

Fug noaptea asta spre un loc drag mie, iar peste două zile zbor spre Viena, de unde plec mai departe spre Villach. Acolo o să stau 9 zile şi o să particip la Şcoala de Vară Carinthia. Tema de anul ăsta e Innovation Management & Entrepreneurship.

Pe măsură ce mai prind câte oleacă de Internet, vă mai dau de ştire ce mai fac.

Vă las cu dragă inimă şi cu urări de bine şi vă invit să lăsaţi în comentarii despre ce vă pofteşte inimioara să scriu pe viitor.

** între timp, am primit un comentariu cu un link tare interesant la postul Fuga de Corupţie, semnat de Unul. linkul duce la un discurs savuros al lui Comin Alexandru, pe care am avut şansa să-l ascult şi live o dată. Iată şi linkul http://www.erudio.ro/ro/media/video/index.shtml. Enjoy.

• Ciprian Vintilă – Preşedinte

• Andreea Paraschiv – Marketing Manager

• Maria Nistor – PR Manager

• Florian Besnea – Advertising Manager

• Simona Lascu – BOS International Relations Department (BIRD) Manager

• Mihaela Dudescu – HR Manager

• Cristina Stanciu – Sales Manager

• Radu Bălan – Finance Manager

Felicitări noului Board şi mult spor în tot ce-o să facă. Cele mai mari emoţii m-au încercat când Simona a fost numită Manager BIRD şi nu pot decât să fiu mândră de ea, să mă gândesc cu jind la toate şedinţele la care nu o să mai iau parte, la toate apelativele păsă pe care nu o să le mai strig pe bună dreptate şi să îmi iau legâmântul că voi sprijini BOS cu multă pasiune şi de-acum înainte, de astă dată în calitate de Alumnus.

Să fie într-un ceas bun, copii şi să ne reunim cât mai des şi cât mai intim

Contextul era De ce Iubim Bucureştiul, dar am dat şi peste ocazii care mi-au amintit de ce-l urăsc.

Sorin Oprescu, invitat de seamă, a întârzâiat. 45 de minute. Adică totul a început mult mai târziu. A fost din cauza traficului, aşa cum el însuşi a observat ironic.

Mai multe detalii despre invitaţi şi câteva fotografii găsiţi aici.

Am plecat cu un gust amar, pentru că discursul lui Sorin Oprescu a fost unul trist, pentru că domnia sa vrea să facă multe pentru oraş, dar alte interese îi îngreunează eforturile, conform celor declarate. El nu vede lucrurile atât de negru precum ni le-a prezentat Stelian Tănase, care a punctat următoarele:

• trăim cu toţii într-o dramă.
• ce se întâmplă în momentul de faţă în domeniul construcţiilor din Bucureşti de numeşte orbecăială
• domnia sa se consideră un exemplar nefericit pentru că s-a născut şi a crescut în Bucureşti
• nu există o viziune la nivelul gestionării Bucureştiul, ceea ce ne va afecta mai ales pe termen lung
• E mare probabilitatea ca Bucureştiul să devină şi mai urât decât e.

Au fost gânduri sumbre, dar realiste. Aş fi vrut să adresez două întrebări. Retorice. N-am avut ocazia acolo, dar o fac aici:

Credeţi în dragoste la prima vedere?

Credeţi că Bucureştiul va seduce vreodată la prima vedere?

Dragostea mea pentru capitală e uşor forţată, violentă şi pătimaşă. E ca un mariaj aranjat dinainte, în care singura mea posibilitatea a fost să accept. Nu am tânjit după Bucureşti, nu am aşteptat întâia noapte ca pe cel mai frumos moment al vieţii, ci am învăţat să-l iubesc aşa cum merită.

L-am mai urât o dată imediat după terminarea evenimentului, pentru că a trebuit să aştept un autobuz peste jumătate de oră, timp în care mi-am păzit cu străşnicie buzunarele şi m-am ferit de câteva priviri libidinoase.

Festivalul ţânţarilor se apropie de cea de-a 29-a aniversare. Se petrece anual, în ultimul week-end din iulie, în oraşul Clute, din Texas.

Oamenii ăia aveau o mare problemă: ţânţarii. Oraşul era sărac şi incapabil să diminueze efectele invaziei anuale. Aşa că un om a văzut o mare oportunitate în imensa problemă. Şi a organizat primul festival.

Între timp s-a scris şi o carte despre asta, programul s-a diversificat an de an, s-a creat o mascotă şi o scurtă poveste despre cum a început festivalul. În 2008, au venit aproximativ 18 000 turişti ca să-l sărbătorească pe ţânţar. Detalii aici.

Acum să vedem ce  abundă în fiecare oraş, care ne sunt problemele şi în ce măsură le putem transforma în oportunităţi.

Lista în Bucureşti ar fi: câini ai străzii, praf, claxoane, gropi, nervi etc.

Cu titlu de exemplu: în Copălău, judeţul Botoşani, usturoiul creşte în abundenţă, fără ca asta să fie o problemă, dar fiind o imensă oportunitate. S-au organizat prin 2001-2003 câteva ediţii ale Festivalului Usturoiului, din iniţiativa lui Mihai Mălaimare, festival care sper să se întâmple din nou curând.

Hai să găsim idei palpabile de evenimente de genul ăsta care s-ar putea organiza în Bucureşti sau în oraşele de unde proveniţi sau exemple de festivaluri asemănătoare prin alte părţi ale lumii. Poate ne vine vreo idee.

Care sunt şi pertinente.  Care merită să fie auzite.

Acelora dintre ei care nu au blog, le-am oferit şansa vieţii: să devină celebri aicişa, în colţişorul meu virtual

Ei vor scrie şi vor fi responsabili pentru afirmaţiile lor, vor modera comentariile şi vor răspunde întrebărilor şi înjurăturilor domniilor voastre.

Primul dintre ei va posta azi primul articol din categoria Guest Post. Să-l primim călduros.