Revolte

Fug azi spre Londra şi mă întorc marţi. Tocmai când mă gândeam că de data asta n-am uitat nimica, mi-am amintit că nu mi-am luat adaptor de priză. Sper să găsesc prin aeroport.

Să fiţi cuminciori. Ne auzim curând.

Pentru că n-am pre avut timp până acuma, am rămas puţin în urmă să vă povestesc cum am petrecut uichendul trecut cu prietenii mei. În principiu, am hoinărit prin magazine, pe străzi, am fost la Muzeul de Ştiinţe Aplicate Nemo, la Muzeul de Istorie, apoi cu maşina prin nordul Olandei.

Am închiriat o maşină de la AVIS, slavă Domnului n-am şoferit eu, ci am avut un om care a şofat, apoi am fost să vedem digul despre care v-am povestit aici, apoi oraşele Alkmaar, Leeuwarden, Groningen şi Utrecht. Aproape 500 de km într-o zi şi tare multe poze.

Pe rând am să vă povestesc zilele astea despre fiecare. Încep prin a vă spune să e ieftin de închiriat o maşină pentru o zi (50 şi ceva de euro), mai ales dacă vă grupaţi mai mulţi şi mai ales dacă o faceţi printr-un partener, nu direct de la AVIS. În cazul nostru, unul din prietenii mei a folosit biletul de avion de la KLM ca să facă rezervarea la un preţ mai mic decât cel afişat pe site-ul lor. De asemenea, e bine de ştiut că plata se poate face doar cu cardul şi că pe card trebuie să mai aveţi cel puţin încă 200 de euro, sumă pe care ei o blochează până returnaţi maşina, ca garanţie.

Şi mai e bine de ştiut că o maşină e o adevărată pacoste în Amsterdam, mai ales în centru, pentru că nu-s locuri de parcare, străduţele-s strâmte, îs multe sensuri unice şi e tare uşor să vă pierdeţi cumpătul. În centru, parcarea costă 4 euro pe oră. E şi ăsta un detaliu care atârnă greu.

Revin curând cu poze. O zi faină!

În ultimii ani am tot călătorit cu trenul, cu avionul, cu maşina şi de fiecare dată am resimţit momentele din faşa blocului, din gări şi din aeroporturi ca pe-o imensă apăsare.

Era dureros (şi încă e) şi când nu mă conducea şi nu mă aştepta nimeni pentru că mă uitam cu jind la toate îmbrăţişările şi lacrimile curse pe peron sau cu puţin înainte de controlul vamal şi mă cam simţeam a nimănui.

Era şi mai dureros (şi încă e) când cuvintele îşi pierdeau orice sens cu câteva momente înainte de plecare şi ochii nu-şi mai stăpâneau sub nici o formă emoţiile.

Şi-s conştientă că mă mai aşteaptă multe plecări şi de-acum înainte şi nu ştiu cum să mai evit momentele acelea grele. Soluţia găsită recent a fost făcutul bagajelor pe ultima sută de metri şi sosirea în aeroport cu oareşce întârzâiere (totuşi nu atât de mult încât să fie ratat zborul) şi-atunci gândurile despărţirii nu mai au timp să împăienjenească mintea.

Voi cum preferaţi plecările?

PS: am să vă povestesc zilele astea ce-am mai văzut prin Olanda uichendul trecut

Ca-n vorba cântecului, n-am putut rezista. Ai mei băieţi au hotărât că se merge la mare, deci Folk you să fie. Ne auzim pe luni cu voioşie. Uichend plăcut!

Aţi auzit, eventual mâncat,  vreodată de jackfruit?

Eu am văzut prima dată pe o tarabă în Viena.