Că tot v-am promis poze din Austria, uite una care îmi place în mod deosebit.
Şi legat de ea, iată răspunsul pe care i l-am promis unui bun prieten care mă citeşte: primul, al treilea, al patrulea şi al cincilea.
Archive for the ‘hoinărind’
SUC-detalii
S-o rezolvat problema cu laptopul, a ajuns în siguranţă la mine, însă problema e acum Internetul. Mai precis, din motive neelucidate încă, nu mă mai pot conecta la Internet: deşi bag cablul de net, nu văd pe nicăieri conexiunea. Un diagnostic prin telefon zice că sunt probleme cu driverele, însă n-am reuşit să-i dau de cap. Sper ca în câteva zile să rezolv şi asta. Până atunci, bloguiesc de unde pot.
Azi, restul de detalii despre şcoala de vară din Austria:
- 5 minute erau considerate întârzâiere prea mare. Autobuzul a plecat la fix în prima zi, deşi nu toată lumea era înăuntru şi asta i-a lecuit pe toţi de sfertul academic. Tătă lumea ajungea mai devreme. Astia mi-a plăcut
- Studentul american a rămas plăcut impresionat că şoferii de taxi înţeleg engleza şi pot chiar să răspundă (el locuia in Pittsburgh şi ne-a povestit că se descurca în hindi şi spaniolă ca să poată merge cu taxi)
I love SUC
Pe scurt, aspecte non-academice despre Summer University Carinthia- SUC:
- tătă lumea zicea I love SUC, Cheers to SUC, Welcome to SUC, enjoy SUC, cu pronunţia sac. Kinda´ funny
- am fost aproape 50 de oameni din 16 ţări.
- am înotat în lacul Faaker See, pronunţat Facăr se
- am aflat că atunci când îs între prieteni, nemţii ciocnesc zicând şi făcând următoarele gesturi: zur mitte(la mijloc, şi duc paharul în aer şi ciocnesc), zur titte (la piept şi duc paharul în dreptul sânilor/pieptului), zum sack (la testicule, şi duc paharul în dreptul părţilor intime ), zack zack (care înseamnă ceva de genul Repede, repede şi înghit repede băutura.). Aşadar, folosiţi numa între preteni zur mitte, zur titte, zum sack, zack zack!
- am fost la Festivalul de scurt-metraje din Villach şi timp de câteva minute am urmărit cu toţii scene sexuale explicite între două femei, care în opinia tuturor erau foarte urâte şi neîngrijite. Discuţia de după a fost: de ce scenele de tipul ăsta între o femie şi un bărbat sunt porno, dar între două femei, mai ales dacă sunt ceva mai urâţele sunt artă?
- Mulţi dintre studenţi ştiau versurile din Dragostea din tei.
- Austriecii din Carinthia poartă fuste, întocmai ca şi scoţienii şi da, nici ei nu poartă lenjerie intimă pe dedesupt. Şi da, am verificat
More to come zilele astea, o să vă spun câte ceva şi despre partea academică, dar cer puţintică răbdare. Mâine am prezentarea lucrării de licenţă şi e ultimul hop de trecut până la o vară liniştită.
Victorie
Dragii mei, încep prin a vă mulţumi că m-aţi renegat că n-am scris atâta timp. Ca de obicei, tehnologia m-a depăşit şi din motive pe care nimeni din cei prezenţi n-au reuşit să le înţeleagă, laptomul meu capta wireless numai preţ de maxim 2 minute apoi se bloca, trebuia deconectat şi reconectat. Pentru nervii mei asta a fost otravă curată.
Vă scriu din aeroportul din Viena, unde minunata companie SkyEurope a anunţat o întârzâiere de 2 ore pentru zborul spre Bucureşti.
Noroc că lumea e mică şi m-am întâlnit deja întâmplător cu doi cunoscuţi.
Urmează în săptămâna care vine să vă zic ce şi cum fu, să v-arăt şi nişte poze şi pe-aceia dintre voi care mai sunteţi studenţi să vă conving să aplicaţi la anul la şcoala asta de vară.
Acum vă împărtăşesc doar bucuria pe care am resimţit-o, împreună cu o echipă fantastică din care a făcut parte şi Cosmin Buteică, atunci când la finalul unei săptămâni solictante am fost chemaţi pe scenă de două ori:
Am primit premiul I cu proiectul nostru din cadrul secţiunii Inovaţie şi Management (am creat conceptul şi strategia unei comunităţi online a celor pasionaţi de antreprenoriat social, pe care încercăm s-o şi implementăm în lunile ce urmează) şi apoi locul I pentru cea mai bună prezentare, premiu pentru care au concurat echipele din toate cele trei secţiuni: Inovaţie şi Management, Management Turistic şi Arhitectură.
Am stârnit aplauzele audienţei, am uimit juriul prin răspunsurile la întrebări şi am uitat de nopţile nedormite şi de tensiunile iniţiale din cadrul echipei, tensiuni ce ne-au dus la o apropiere neaşteptată: eram doi români, un ceh, o nemţoaică, un austriac şi o italiancă, fiecare cu o pregătire şi cu pasiuni diferite.
Premiul ne-a uns la inimioară: O invitaţie cu costuri de participare şi cazare incluse la Forumul European al CEE, care va avea loc la Velden, Austria, de pe 16 pe 19 septembrie.
Vă mai povestesc curând.
Aventuri în tren. Ep 2: Da-i violent soţu matali?
Aşa cum am zis în postu anterior, mă împrietenisem deja cu ţiganii, dar voiam şi niţică linişte pentru un somn decent. Am adormit în compartimentul alăturat şi m-a trezit pe la 4 şi ceva dimineaţa un burtos beat. Şi vorbăreţ. M-am trezit când am auzit uşa şi până să mă dezmeticesc îmi zâmbea împleticit un ditamai omul pe la vreo 40 de ani duhnind a alcool.
Exact ce iubesc mai mult în viaţă. Stătea în uşă, iar ai mei ţigani nu erau pe coridor să le cer din priviri ajutorul. Aşa că am rămas aparent calmă şi l-am luat cu binişorul, pe principiul cu omul beat nu-i bine să te cerţi. L-am întrebat dacă are bilet pentru locul acela şi unde merge. La Paşcani, mi-a răspuns rânjind. Şi s-a aşezat pe scaunul de lângă uşă, ţinând bine mânerul. În timpu ăsta îmi făceam calculu pe care din genţi s-o folosesc drept armă, în caz că…
S-a uitat atent la mine, la privirea mea de câine bătut şi m-a întrebat cu o afecţiune tragi-comică:
- Da-i violent soţu matale?
- Cam da, am răspuns într-o doară, gândindu-mă preţ de câteva secunde care-o fi răspunsu corect la aşa o întrebare.
- Da vă bate, aşa-i? a continuat el.
- Pe mine, nu, am prins eu curaj. Da-i tare gelos.
A tăcut. S-a mai frământat puţin şi a reluat:
- Da cum vă cheamă?
L-am rugat frumos să nu mă mai întrebe nimic şi să stăm în linişte până la Paşcani.
Contrariat, a izbucnit:
- Păi şi dormim împreună şi nici nu ştiu cum vă cheamă.
- Păi nu dormim, i-am zâmbit galeşă. Dormiţi matale şi eu am grijă să vă trezesc la Paşcani.
Sforăia peste cinci minute iar eu mi-am mai juarat că nu mai am ce căuta singură noaptea prin trenuri. Drept pentru care noaptea asta îs într-un autobuz.
L-am trezit la Paşcani, era cât pe ce să-mi pupe mâna şi-a plecat. Am adormit neîntoarsă până la Botoşani, când m-a trezit ţiganul cel mai mare cu un zâmbet cât tot aurul lui de la gât: Hai, don´şoară c-am ajuns acasă. Cel mai dulce glas mi s-o părut.
Ne auzim mâine, când sper să postez ceva din aeroport.
Aventuri în tren. Ep. 1: Ţiganii
Mi-am petrecut de curând o noapte întreagă în tren, deşi cu ceva vreme în urmă făcusem legământ cu mine însămi că nu mai umblu noaptea singură prin trenuri.
Am ajuns în compartiment şi mi-au zâmbit trei ţigani, din ăia cu aur excesiv la gât, doi bărbaţi cu burţi proeminente şi o fetişcană colorată în tăte cele (haine, unghii, ochi, păr etc..)
A se citi înainte experienţele mele din copilărie cu ţiganii.
Am tras totuşi adânc aer în piept, mi-am făcut calculele în gând, mi-am amintit că până să ajung în compartiment nu mai văzusem nici un alt om în vagon şi am decis că mai bine zâmbesc şi le acord o şansă. Că poate ei îs altfel. Şi bine am făcut.
Nu au fost complet altfel, dar a meritat să-mi petrec câteva ore cu ei. Pe scurt:
- se pregăteau să adoarmă şi cel mai bătrân dintre ei a decis că trebuie să-şi scoată întâi haurul de la gât. Întrebarea firească: şi ce facem bre cu el? Răspunsul celuilalt ţigan: păi lasă-l pe masă. Replica primului ţigan: Şi dacă adormim toţi şi ni-l fură ţiganii? Eu nu ştiam dacă să râd în gând sau dacă pot să mă şi exteriorizez, dar au râs şi ei aşa că mi-am permis să savurez momentul.
- a vrut apoi să-şi scoată bluza de treining, dar s-a răzgândit amintindu-şi că acolo ţine toţi banii.
- mergeau la Botoşani să-şi cumpere maşină care avea gps cu cd în limba română, deci sigur ar fi găsit drumul spre Bucureşti, drum despre care erau convinşi că trece prin Braşov.
- fata a început să le citească articole din Cancan şi a ajuns la cuvântul Guvizi pe care l-a citit cu greu şi pe care doar cel mai mare ţigan a ştiut să-l explice
- m-au luat la întrebări privitor la cât de des călătoresc, dacă e mare oraşul, dacă mi-e frică de ţigani, dacă o să dorm la noapte. Mi-ar fi plăcut să mă filmeze cineva în momentele alea.
- oamenii au fost simpatici până la capăt, atâta doar că ţiganul tot ţigan: vorbeau tare, ţipau unul la altul, amestecau româna cu limba lor şi eu nu prea înţelegem ce se întâmpla
- am decis să dorm într-un alt compartiment şi ei s-au oferit să vină din când în când să se asigure că totu-i bine şi că nu-mi fură nimeni bagajele. Pânda lor a fost eficientă până pe la 4 dimineaţa, când am avut de-a face cun beţiv. Despre el, în episodul următor.
Pe unde mai plec
Dragii mei, după un flux neaşteptat de posturi în ultima vreme, ete că vine ceasul să petrec mai mult timp offline şi să ne auzim ceva mai rar.
Fug noaptea asta spre un loc drag mie, iar peste două zile zbor spre Viena, de unde plec mai departe spre Villach. Acolo o să stau 9 zile şi o să particip la Şcoala de Vară Carinthia. Tema de anul ăsta e Innovation Management & Entrepreneurship.
Pe măsură ce mai prind câte oleacă de Internet, vă mai dau de ştire ce mai fac.
Vă las cu dragă inimă şi cu urări de bine şi vă invit să lăsaţi în comentarii despre ce vă pofteşte inimioara să scriu pe viitor.
** între timp, am primit un comentariu cu un link tare interesant la postul Fuga de Corupţie, semnat de Unul. linkul duce la un discurs savuros al lui Comin Alexandru, pe care am avut şansa să-l ascult şi live o dată. Iată şi linkul http://www.erudio.ro/ro/media/video/index.shtml. Enjoy.
Ce-mi doresc azi
Eu vreau ca peste câţiva ani să mă plimb cu nepoţii mei într-un parc din Bucureşti şi să mă întâlnesc cu la fel de multe raţe ca cele din Rotterdam:
Barcelona- Pe larg
Cer iertare cetitorilor mei că nu îs prea activă pe blog zilele astea. Am avut câteva zile de naştere, un Constantin, o Elenă, iar acum se apropie sesiunea. Încerc să le împac pe toate şi cu niţică întârzâiere mă ţin de toate promisiunile.
Am să vă spun acum cu mai multe detalii despre cum fu în Barcelona. Scopul vizitei mele a fost un seminar pe tema Fund Raising, organizat sub egida JADE. Printre treburile oficiale am strecurat şi plimbări prin Barcelona.
Să vă zic cum fu:
- oamenii îs foarte gălăgioşi. Rambla- pietonalul lor faimos- e locul ideal pentru un om avid de aglomeraţie ca mine. Acolo dai la fiecare pas de cineva care încearcă să facă bani: unii pictează, alţii fac caricaturi, alţii vând suveniruri, alţii şi-au deschis o terasă, iar alţii pur şi simplu distrează trecătorii îmbrăcaţi în tot felul de personaje simpatice. Din câte am văzut, ies bani frumoşi din asta, dar şi efortul e pe măsură. Unii stau nemişcaţi în poziţii incomode ore întregi.
- pe plajă nisipul e fin şi e curăţenie, dar te agasează la fiecare câteva minute tot felul de persoane care vând bere, pepsi şi tot felul de lucruri pe care le strigă în gura mare.
- M-au impresionat cei care făceau sculpturi din nisip şi am pus câteva poze cu ei în postul anterior.
- Am băut cel mai scump suc de portocale din viaţa mea: 9 euro, într-un club de fiţe care nu m-a impresionat cu nimic altceva în afară de preţuri.Peisajul era unul cunoscut. O grămadă de bătrânei dubioşi cu zeci de fetişcane tinere prin jur.
- Am aflat că meseria de profesor e una foarte bine plătită şi că orele de meditaţie pot ajunge uneori şi la 90 de euro. Majoritatea profilor declară veniturile provenite astfel. Tot curios, dar normal de altfel, mi s-a părut că studenţii nu fotocopiază manuale, pentru că nu au unde. Copierea manualului înseamnă furt intelectual şi puţini îs cei care riscă să facă asta.
- Recomand să vă cumpăraţi bilet pentru autobuzul turiştilor pentru că în schimbul a aprox. 20 de euro vedeţi cam tot ce-i important. În afară de Sagrada Familia, care cred că impresionează pe oricine , pe mine m-a fascinat şi Parcul Gruell, o altă operă de-a lui Gaudi.
- Recomand să căutaţi restaurante de tipul all you can eat pentru că vă costă doar aproxitamiv 10 euro.
- Întârzâiatul nu este o problemă: noi am aşteptatvreo 40 de minute autobuzul care trebuia să ne ducă de la aeroport în Barcelona.
- Spaniolii îs ca şopârlele: unde văd soare, se întind. Pe bănci, pe marginea fântânilor, pe iarbă, pe oriunde …
- Dacă ajungeşi pe-acolo, să nu ocoliţi parcul Diagonal Mar, unul dintre cele mai noi din Barcelona.
- Pe lângă Catedrală (şi chiar nu cred că se mai cheamă altfel, pentru că peste tot găsiţi doar Catedrala), găsiţi muzeul Dali, alt loc pe care mi-ar fi părut rău să-l ratez.
- Taximetriştii încep să taxeaze încă de când au ajuns în locul în care i-aţi chemat. De exemplu, noi am coborât cu câteva minute întârzâiere şi cursa a pornit de la 6,40 euro pentru că el ajunsese deja. Ciudat pentru un popor recunoscut a nu fi punctual…
M-aş întoarce curând acolo, însă cu ceva mai mulţi bani, ca să apuc să degust mai mult din bucătăria locală. Mă întorc la învăţat şi vă urez o zi faină!
Imi plac oamenii cu pareri. Si gumele de mestecat si barbatii, da astea-s deja vicii.