Revolte

Coordonatorul unui proiect la care am muncit intens m-a invitat la o vorbă după finalizarea cu succes. A proiectului. El: olandez şi cu un CV impresionant. Un excelent manager. Şi am început să povestim. Mi-a spus că mereu i-a plăcut de est europeni că îs uşor pierduţi în primele săptămâni de muncă în Olanda. Că iau totul prea personal. Că ori de câte ori îs criticaţi au senzaţia că tre să-şi facă bagajele şi să caute alt loc de muncă. Lauda o acceptă iarăşi cu suspiciune. Oare ce-o mai vrea de la mine de mă laudă?

Şi aşa aş fi vrut să-i spun că n-are dreptate. Da are. Şi eu m-am obişnuit să mi se spună cu zâmbetu pe buze dacă am greşit ceva. No hard feelings. Fără politeţuri care nu-şi au locul.

Şi, desigur, orice critică vine cu argumente. Şi uite-aşa am învăţat să n-o iau personal. Să nu caut motive ascunse, pentru că de la bun început toate motivele îs menţionate. Şi deşi sinceritatea e uneori greu de digerat îmi place mult de tot mediul ăsta. E dur, uşor neprietenos, dar performant. Iar un bizinis tocmai asta tre să facă. Performanţă.

Faptul că ei se comportă cu aceeaşi brutalitate verbală şi în relaţiile personale nu-mi mai place. Şi prefer diplomaţia accentuată în contexte non-profesionale.

Reîntorcându-mă însă la muncă, m-ar încânta să devenim şi noi aşa.

La energie mă refer. Eu am avut o cădere, aşa cum v-am mai zis. Lipsă de chef de orice, că mi s-o adunat multe pe cap, că nu mi-o mers mai nimic aşa cum aş fi vrut eu să fie.

Şi primul pas pe care l-am făcut a fost să mă rup puţin de lume. M-am retras în cochilie. Am comunicat numai cu cei mai cei dintre apropiaţii mei. M-am sfătuit cu ei. M-am descărcat în faţa lor şi am luat apoi din energia pe care ei o fost dispuşi să o împărătăşească. Am citit mai mult ca de obicei. M-am făcut invizibilă în online.

Am vorbit mai mult cu ai mei.

Deci trei mari surse: familie, prieteni şi lectură. Şi câteva eugenii.

Apoi mi-o mai prins bine să găsesc mesaje pe blog, pe mail, pe messenger din partea unor prieteni sau a unor amici care s-au alarmat de lipsa mea. Şi iete-ma-s icişa, roşă-n obrăjori şi cu ditamai cheful de viaţă.

Voi de unde vă luaţi energia când sunteţi aproape de colaps? N-ar fi fromos să o cumpăraţi la supermarket?

În fiecare seară, la o străduţă de unde stau eu, trec pe lângă apartamentul unui cuplu care ia cina la lumina lumânărilor.

Nu ştiu dacă v-am mai spus, dar locuinţele olandezilor au geamuri mari, care încep de undeva de pe la nivelul genunchilor şi care de cele mai multe ori nu-s acoperite de nimic. Şi dacă asta m-a scandalizat în primele zile, gândindu-mă că numai minţi bolnave şi-ar putea trăi viaţa ca pe o scenă, în văzul tuturor, fără pic de intimitate, mi-am dat seama că numai privirea mea era hulpavă şi însetată de ce fac ei. În rest, lumea trece indiferentă şi nici nu observă că unii gătesc, alţii citesc, alţii îşi fură sărutări iar alţii se joacă cu copiii.

Şi oricât m-aş obişnui cu priveliştea asta şi oricât aş încerca să merg cu privirea numai înainte, nu pot să nu fiu câteodată furată de ce e dincolo de geamuri.

(more…)

Aicişa să elaborăm umpic asupra efectelor pe care muierea (şi zic muiere fără pic de urmă de misoginism) le are asupra bărbatului.

Că nu de alta da eu am întâlnit tot felu de situaţii:

• ea atât de frumoasă, senzuală, pasională încât îl distrage de la orice altceva pe El, flăcăul, care ajunge să orbiteze numa în juru ei.
• ea atât de cicălitoare, stresantă, bănuitoare, acuzatoare încât îl seacă de resurse, îi suge vlaga şi-l lasă fără de orice chef de altceva
• ea cuminte, la locu ei, gospodină, damă bună de scos în lume şi eventual damă bună şi în aşternuturi care îl lasă pe el să-şi vadă de viaţă şi în afara universului lor, astfel că succesul vine tocmai din faptul că îl lasă şi pe el în pace din când în când (PS: aşa femeie nu prea există)
• ea care-l încurajează mereu, care îl aprobă, care îl zeifică pentru fiecare realizare, până când el, sătul de-a fi dumnezeu şi-n bizinis şi acasă plăteşte o damă de companie să-l biciuiască şi să-i ordone să stea în genunchi. Şi-atunci succesul lui implică cel puţin două femei
• ea care care consumă mai mult decât produce, astfel că îl obligă pe el să producă şi mai mult, rezultând un succes profesional  dureros şi amar care nu alină însă sufletul celui compătimit de toţi pretenii pentru c-a ajuns SF sclavul femeii (expresia sclavul femeii nu-mi aparţine mie, ci unui foarte bun prieten, care, dacă va dori, poate să-şi divulge numele şi să culeagă gloria acestei zămisliri intelectuale)
• ….

Şi lista e deschisă. Şi eu încerc să găsesc echilibrul? Care-i rolul câştigător?

Bărbaţii ce vor? (Nu de alta, da s-ar putea să vină clipa când o să conteze şi asta Muhahahaha * evil grin )

A mea e 6- şasă! Fix atâtea icoane mai am eu pe desktop, după câteva ore de curăţenie. Mă simt un alt om. În sfârşit pot să-mi văd imaginea de background.

Voi câte iconuri aveţi pe desktop? (îmi pare rău că nu le-am numărat şi înainte, dar ca să vă faceţi o idee, aproape îmi acopereau tot spaţiul)