Revolte

Îs convinsă că printre voi îs mulţi care ar locui cu plăcere în altă ţară, dacă nu cumva o fac deja.

Şi eu mă gândesc să fac asta. Curiozitatea mea de azi e : ce factori luaţi în considerare atunci când vă gândiţi la ţara ideală în care vreţi să trăiţi?

Pentru mine, de exemplu, contează foarte mult gradul de corupţie şi faptul că mă lovesc de atâtea ori de situaţii în care pilele şi cunoştinţele primează mă face să-mi doresc o ţară cu un nivel cât mai mic de corupţie.

Îmi mai doresc o ţară curată şi sigură. Contează foarte mult ca sistemul de educaţie să fie unul performant şi spun asta gândindu-mă atât la mine, cât şi la ai mei copii.

Mă interesează ca oamenii nivelul de viaţă să fie unul ridicat şi mi-ar plăcea ca numărul de oameni care zâmbesc pe stradă să fie mult mai mare decât al celor care şi-ar dori să-şi taie venele.

Vreau să trăiesc într-un loc foarte bine conectat cu restul lumii, adică să am la dipoziţie aeroport, autostrăzi, trenuri etc..

Sunt dispusă să accept o ţară cu nivel al taxelor foarte mare, în schimbul celor de mai sus.

În ce priveşte climatul, nu suport umiditatea ridicată.

Ar mai fi câteva aspecte, da astea îs cele mai importante. Voi ce căutaţi?

E destul de răspândită ideea de a avea un model. Făceam şi prin liceu compuneri cu titlul foarte sec: Modelul meu în viaţă. În toate am scris că eu n-am. Admir diverse lucruri la diverşi oameni, la fel cum încerc să fac unele lucruri total diferit de cum le fac alţii.

Mă inspiră în primul rând familia mea, de care sunt foarte mândră, dar pe care îmi place s-o ţin departe de online (N-am poze pe nicăieri cu ei şi povestesc foarte puţin pe blog despre ei.)

Mă inspiră dirigul meu din liceu, despre care cred că este  un geniu şi sunt convinsă că mulţi alţii din Doişpi A, clasa mea, dar şi din liceul meu au aceeaşi părere. (Momentul care m-a impresionat cel mai mult a fost cel în care câţiva din clasă l-am convins să joace şah cu noi. A câştigat din câteva mutări fără să se uite la tablă, iar când noi în agitaţia momentului am dărâmat câteva piese şi eram gata să reîncepem jocul pentru că nu mai ştiam care şi pe unde erau, el ne-a zis senin poziţia fiecăria din piesele de pe jos. Genialitatea lui însă e dincolo de modul în care joacă şah şi îs recunoscătoare că am avut şansa să-l observ îndeaproape timp de 4 ani.) Mă inspiră mulţi alţi profesori cărora am avut noroculsă le fiu elevă/studentă.

Mă inspiră prietenii mei apropiaţi şi cred că ăsta e şi motivul pentru care îi ţin aproape şi îi numesc prieteni.

Mă inspiră câteva persoane din blogosferă.

Cunosc destui oameni din lumea afacerilor cărora le admir puternic unele atitudini şi în principiu găsesc în fiecare domeniu care are tangenţă cu viaţa mea cel puţin un om care mi-a câştigat respectul.

Am în fiecare din domeniile astea şi câte cel puţin un specimen de care mi-e ruşine pentru că suntem semeni şi al cărui comportament îmi provoacă silă. Dar mă bucur că îi cunosc şi pe aceştia din urmă, că de fiecare dată când eu trebuie să-mi poziţionez comportamentul pe o anumită axă, am nevoie de ambele limite: şi de cea superioară, şi de cea inferioară.

Pe voi cine vă inspiră?

Aveţi modele în viaţă din rândul personajelor din cărţi, din filme, din istorie?

Cele ce urmează erau scrise pe un slide al unei persoane pe care nu mi-o amintesc, în timpul prezentărilor de la Top Talents. Vă povestesc curând mai multe despre programul în cauză, până atunci însă vă invit să meditaţi:

În fiecare dimineaţă, în Africa se trezeşte o gazelă. Ştie că trebuie să alerge mai repede decât cel mai iute leu, căci altfel va fi omorâtă.

În fiecare dimineaţă, în Africa se trezeşte un leu. Ştie că trebuie să fie mai rapid decât cea mai înceată gazelă, căci altfel va muri de foame.

Nu contează că eşti leu sau gazelă!

Când răsare soarele ar fi bine să o iei la fugă!

Â

Cuvântul meu preferat e fără nici o îndoială Mulţumesc. Îmi place să zic şi-mi place să-l şi aud. Îl spun chiar şi atunci când o persoană face ceea ce trebuia oricum să facă, nu pentru că mi-ar face mie o favoare. Mi-am dat seama de asta când una din fetele căreia i-am mulţumit entuziast după ce făcuse ceva, mi-a răspuns mirată că nu-i nevoie de mulţumesc, că era treaba ei să ducă la bun sfârşit o sarcină. Eu insist totuşi să-l zic. Pentru că nu doare. Pentru că oameni ca fata ce-şi făcuse treaba bine îs din ce în ce mai puţini.

Devine anormal în zilele noastre ca cineva să-şi dea interesul să-şi facă cât mai bine treaba. Pentru că e aşa uşor să zici las-o bă, că merge-aşa, pentru că nu verifică nimeni, pentru că numai fraierii fac lucrurile bine din prima, pentru că mai bine lungim sarcina asta, decât s-o terminăm şi să primim alta etc.. Şi de-asta eu zic mulţumesc tuturor celor care-şi fac treaba. Să ştie că-n ochii mei nu-s proşti şi fraieri că fac lucrurile bine. Să ştie că avem o şansă atâta timp cât din ce în ce mai mulţi încep să facă bine ce trebuie să facă.

Pentru că nimeni nu zice mulţumesc încruntat. Mulţumirea sinceră vine din inimă şi se livreză cu un zâmbet. Iar dacă eu zâmbesc mai mult într-o zi, asta înseamnă că viaţa mea e din ce în ce mai bună. Simţiţi care-i trucul? Eu n-aştept să-mi facă nimeni ziua bună. Mi-o fac singură, zicând cât mai des mulţumesc.

Mulţumesc.*

*(cu zâmbetu pe buze)

Aşa cum am tot pomenit, scopul prezenţei mele în Londra a fost să reprezint, alături de colegii mei, organizaţia BOS(Business Organization for Students) la întâlnirea

JADE, reţea internaţională în care vom fi în curând membri cu drepturi depline.

Seminariile, conferinţele şi workshopurile ţinute  erau pe tema Antreprenoriat Social, organizate de studenţii de la Universitatea Westminster care erau şi membri Jade, şi ideile cele mai importante au fost după cum urmează:

• Decanii şi profesorii în general ar trebui să devină conştienţi de rolul lor în încurajarea antreprenoriatului în rândul tinerilor. Aştept cu nerăbdare ziua asta în România. Momentan, atitudinea faţă de atudenţii din ONGuri e de : copii, găsiţi-vă şi voi o ocupaţie mai serioasă, nu vă mai jucaţi de-a oamenii mari!
• cu cât ne vom da seama mai repede de valoarea reţelelor sociale, cu atât ne va fi mai bine, ca specie.
• antreprenoriatul social e diferit ce cel non-profit
• una din meseriile cele mai trendy e cea de mentor. S-a prezentat un domn în faţa noastră care trăia din asta. Lua cam 200 de lire la câteva şedinţe. L-am întrebat cum îşi măsoară în mod obiectiv rezultatele şi a început să se bâlbâie. Am avut senzaţia că acolo oamenii dau banii ca să fie ascultaţi/ca să simuleze că au un prieten, ceea ce mi se pare foarte trist.Ne vorbea tipul la un moment dat cum a mentorat-o pe o tipă care avea dileme dacă să se întoarcă sau nu în câmpul muncii după ce născuse şi se dedicase doi ani familiei. Adică i-a zis să se apuce de muncă, ceea ce oricum îşi dorea şi ea, dar nu avea cu cine să discute despre asta, aşa că a dat bani grei ca să asculte ceva evident. Trist, din nou.

(more…)