Revolte

Pe lângă cele de mai sus, adaug vin bun, ulei din seminţe de struguri, dulceaţă, bere belgiană, brânză olandeză, cârnăciori de toate felurile, suc natural de mere, prăjituri şi sărăţele. Asta m-o încântat pe mine cel mai tare la Băcănia Veche.

Am ajuns acolo pentru că am cetit despre deschiderea magazinului în Forbes şi m-o intrigat că patronu´ e botoşănean, ca mine. Aşa c-am mers coloşa, pe Barbu Văcărescu nr.49, într-o seară şi-am avut parte de o primire nemaipomenită. Marius Tudosiei, botoşăneanul în cauză, m-o întâmpinat cu un pahar de vin alb, o gură de şerbet şi tot aşa, câte-un pic din tot ce-am poftit, cu o bucurie enormă.

Calitatea produselor e de la foarte bună în sus, iar preţurile îs la nivelul corect, raportat la calitate (adică nu mi-aş permite încă să cumpăr zilnic de-acolo ). M-o mai încântat că am regăsit multe din produsele şi condimentele pe care le găseam la buticurile diverselor minorităţi din Amsterdam, însă pe care nu le-am găsit în Bucureşti încă. Mai găsiţi şi produse recomandate în dieta Montignac şi tot felul de cărţi despre nutriţie corectă.

Zic să treceţi pe-acolo când aveţi timp, măcar să vedeţi ce înseamnă un om care-şi iubeşte clienţii şi munca.

La un curs recent de comportamentul consumatorului, profa ne-a povestit de un experiment controversat. Deşi în teorie, mare parte din oamenii ştiu că a şofa după ce au consumat băuturi alcoolice e ceva greşit şi declară că n-ar face niciodată asta, părerea li se schimbă miraculos după câteva pahare. Şi riscul nu mai pare aşa mare.

Aşa că nişte cerctători s-au gândit să vorbească cu oamenii care consumaseră deja băuturi alcoolice, să le reamintească riscurile la care s-ar supune dacă ar şofa exact cu câteva minute înaince ca ei să fie tentaţi să facă asta, apoi au măsurat intenţiile de a şofa ale celor cu care au discutat. Şi surprinzător, oamenii care discutaseră despre asta după ce au consumat alcool, au fost mai puţin înclinaţi să şofeze. Concluzia cercetătorilor a fost că atunci când oamenii nu sunt în deplinătatea simţurilor, tind să acţioneze neconform cu principiile lor, aşadar principiile trebe reamintite când simţurile îs alterate.

Şi aşa s-ar putea explica de ce deşi mulţi oameni îs conştienţi de pericolul infecţiilor cu transmitere sexuală şi de necesitatea utilizării prezervativului pentru a le preveni, atunci când sunt cât pe ce să, aceiaşi oameni convinşi de pericol decid uneori să sară peste pasul important al utilizării prezervativului. Şi profa ne-a provocat să gândim în mod similar şi să găsim soluţii pentru a comunica pericolul exact atunci când e cel mai eficient, adică exact când oamenii îs excitaţi.

Şi m-am gândit cum ar fi să ai un device prin cameră sau în locul în care faci cel mai des sex care să măsoare nivelul hormonilor  (ar fi ideal să se poată din aer, că din sânge e greu de implementat )si fix când ţi-e lumea mai dragă să înceapă un mesaj din ăla grav şi cu nuanţă de blestem care să-ţi amintească ce-i de făcut. Sau să ai un device ca o brăţară, care de la un anumit nivel al tensiunii în sus să emită acelaşi mesaj de reamintire. Sau mini- şocuri electrice, ca să fie mesajul mai ferm

Alte idei vă mai vin?

Bunuri ca fructe, legume, sare, zahăr îs destul de greu de brănduit, dar excepţii există, cea mai cunoscută fiind poate sarea Morton.

Avantajul lor competitiv fiind că sarea lor rămâne la fel de manevrabilă- şi curge din pachet, chiar şi în condiţii de umezeală- în timp ce alte tipuri de sare absord umezeală şi devine apoi mult mai greu de folosit.  Asta datorită adaosului de carbonat de magneziu, care între timp a fost înlocuit cu silicatul de calciu. Au reuşit apoi să creeze o grămadă de  varietăţi de sare, oferind sare pentru pop corn, sare pentru salată, sare pentru murături etc.  Momentan vând vre 11 tipuri de sare. Detalii aici: http://www.mortonsalt.com/salt_guide/index.html

Logo-ul lor a suferit modificări uşoare în timp, însă mereu a fost vorba de o fetiţă care merge prin ploaie cu un pachet de sare, şi deşi e umezeală, sarea se scurge din pachet- Sloganul lor fiind When it rains, it pours !

Cazul în sine apare în multe din manualele de marketing ca o excepţie, însă a cam apus vremea când puţini oameni era preocupaţi să brănduiască astfel de bunuri. Dovadă stau mărci ca Dole pentru ananas sau Chiquita pentru banane – (care au un site absolut fantastic, trebe musai să cântaţi cântecelu Chiquita.)

Ei bine, azi am găsit o poziţionare pe care până acum n-am mai întâlnit-o în cazul fructelor: una erotică, senzuală. Şi e făcută pentru un măr, frunctul interzis. Nu orice fel de măr, ci specia de măr Kanzi. Intraţi pe site ca să vă convingeţi. Intraţi pe toate filmuleţele de acolo, ca s vedeţi care sunt secretelel lui Kanzi, despre caracterul lui unic, despre unde creşte şi despre cât de senzual e.  Sloganul e Kanzi, born to temp you.

Şi m-am gândit că sigur or mai fi şi alţii care s-o apucat de brănduit mere. Şi am dat de mărul Rubens. Şi de site-ul lui. Sigur, nu se compară munca de susţinere pentru Kanzi cu cea pentru Rubens. Rubens are un site sărăcăcios, se spune despre el că e cel mai însorit şi gustos măr de pe pământ, că reprezintă plăcere şi pasiune. Nu pre m-o convins, dar e lăudabilă încercarea.

Între timp am devenit interesată de mere şi caut. Dacă mai găsesc ceva interesant, împărtăşesc curând.

De curiozitate: tu ţi-ai cumpăra o pereche de labe? Ce poţi să faci cu ele?

Am avut azi o discuţie productivă, în contradictoriu, cu un coleg de la cursul de marketing strategic şi aş mai fi continuat-o puţin, dacă băieţii simpatici din spate n-ar fi pufnit la fiecare cuvinţel de-al meu, ca să pricep că n-are rost să emit păreri, mai ales că profa se uita la mine când vorbeam şi mai ales la ei. Plus că mai erau cinci minute până la final…

Era vorba despre responsabilitatea pe care brandurile o au faţă de clienţii lor. Mai cu seama brandurile acelea care aproape creează un cult, care devin practic lovemarks.

Branduri ca Apple, ca Rolls Royce, adică acele mărci care dau clienţilor sentimentul de apartenenţă la un grup exclusivist, care mizează pe dragostea pe care clienţii lor le-o poartă. Şi care musai iubesc şi ele la rândul lor clienţii.

Şi al meu coleg susţinea că e ok ca uneori un brand care îşi are deja foarte bine stabilit grupul ţintă să înceapă să cucerească şi clienţii concuenţilor, adoptând un comportament şi-o imagine similară cu a concurenţilor. ( eu la rândul meu sunt ok cu evoluţia unui brand, dar nota bene, el nu trebuie să ajungă similar cu concurenţa. Pentru că ai săi clienţi l-au ales tocmai pentru că nu era ca şi concurenţa).

Şi eu am zis că e fundamental greşit. Că un brand e într-o relaţie strânsă cu clienţii lui, iar asta întocmai ca o relaţie de dragoste, se bazează pe încredere. Şi nu ar putea să înşele încrederea partenerilor lor, devenind altfel decât erau iniţial, pentru că aceştia din urmă s-ar simţi trădaţi. Iar colegul mi-a replicat că atunci orice client care trece la produsele concurenţei înşală, potrivit raţionamentului meu şi ar trebui pedepsit.

Eu merg mai departe şi zic (şi din păcate n-am apucat să-i spun şi lui) că un brand e un dumnezeu. El îşi iubeşte necondiţionat credincioşii, îi iubeşte pe toţi care îl urmează şi care îl adoră. Şi le iartă lor greşalele lor şi nu-i pedepseşte pentru micile trădări, pentru că ei sunt liberi şi pot alege. Între acel dumnezeu şi un altul.

Dar el, brandul, dumnezeul nu are voie să greşească în faţa credincioşilor lui, nu se poate schimba total de la o zi la alta. Pentru că ei ar înceta să mai creadă în el. Şi şi-ar găsi un altul.

Singura diferenţa între brandul dumnezeu şi Dumnezeul în care cred eu e că dacă aproape toţi muritorii se vor pierde de la calea cea dreaptă, brnadul nu poate trimite potop.Şi raportul de putere e uşor altul.

M-a prins nebunia di-un picior sau încă mai am o şansă?