Am ajuns acolo pentru că am cetit despre deschiderea magazinului în Forbes şi m-o intrigat că patronu´ e botoşănean, ca mine. Aşa c-am mers coloşa, pe Barbu Văcărescu nr.49, într-o seară şi-am avut parte de o primire nemaipomenită. Marius Tudosiei, botoşăneanul în cauză, m-o întâmpinat cu un pahar de vin alb, o gură de şerbet şi tot aşa, câte-un pic din tot ce-am poftit, cu o bucurie enormă.

Calitatea produselor e de la foarte bună în sus, iar preţurile îs la nivelul corect, raportat la calitate (adică nu mi-aş permite încă să cumpăr zilnic de-acolo ). M-o mai încântat că am regăsit multe din produsele şi condimentele pe care le găseam la buticurile diverselor minorităţi din Amsterdam, însă pe care nu le-am găsit în Bucureşti încă. Mai găsiţi şi produse recomandate în dieta Montignac şi tot felul de cărţi despre nutriţie corectă.

Zic să treceţi pe-acolo când aveţi timp, măcar să vedeţi ce înseamnă un om care-şi iubeşte clienţii şi munca.

În fine, m-o atins la inima reclama asta, pentru că tare m-ar încânta o astfel de primire:

Aşa că nişte cerctători s-au gândit să vorbească cu oamenii care consumaseră deja băuturi alcoolice, să le reamintească riscurile la care s-ar supune dacă ar şofa exact cu câteva minute înaince ca ei să fie tentaţi să facă asta, apoi au măsurat intenţiile de a şofa ale celor cu care au discutat. Şi surprinzător, oamenii care discutaseră despre asta după ce au consumat alcool, au fost mai puţin înclinaţi să şofeze. Concluzia cercetătorilor a fost că atunci când oamenii nu sunt în deplinătatea simţurilor, tind să acţioneze neconform cu principiile lor, aşadar principiile trebe reamintite când simţurile îs alterate.

Şi aşa s-ar putea explica de ce deşi mulţi oameni îs conştienţi de pericolul infecţiilor cu transmitere sexuală şi de necesitatea utilizării prezervativului pentru a le preveni, atunci când sunt cât pe ce să, aceiaşi oameni convinşi de pericol decid uneori să sară peste pasul important al utilizării prezervativului. Şi profa ne-a provocat să gândim în mod similar şi să găsim soluţii pentru a comunica pericolul exact atunci când e cel mai eficient, adică exact când oamenii îs excitaţi.

Şi m-am gândit cum ar fi să ai un device prin cameră sau în locul în care faci cel mai des sex care să măsoare nivelul hormonilor  (ar fi ideal să se poată din aer, că din sânge e greu de implementat )si fix când ţi-e lumea mai dragă să înceapă un mesaj din ăla grav şi cu nuanţă de blestem care să-ţi amintească ce-i de făcut. Sau să ai un device ca o brăţară, care de la un anumit nivel al tensiunii în sus să emită acelaşi mesaj de reamintire. Sau mini- şocuri electrice, ca să fie mesajul mai ferm

Alte idei vă mai vin?

Şi pentru că dintre cei care mă citiţi sunteţi destui care îl cunosc, vă recomand să citiţi articolul:

http://www.smark.ro/articol_785_1/draga_marketing_manager__nu_vreau_sa_fiu_neaparat__in_locul_tau.html

S-ar putea să fie nevoie să vă faceţi cont ca să-l puteţi vizualiza.

Uite un fragment:

Alina Galeriu: Cum se impaca entuziasmul unui tanar cu maturitatea unei piete cum este cea pe care activeaza Alexandrion?

Stefan Ilin: Ca tanar, trebuie sa stii sa le alternezi: sa stii cand trebuie sa fii entuziast si cand trebuie sa fii matur. Nu poti fi amandoua deodata, dar nici nu o poti exclude total pe una din ele, deoarece nu ai mai fi omul potrivit la locul potrivit. Pana acum, de multe ori cand am fost entuziast am fost dezamagit imediat dupa. Poate si pentru ca entuziasmul provine din idei “revolutionare” pe care le ai si care crezi iti vor aduce succesul, iar dezamagirea provine din treziri la realitate (facute de altii sau chiar de tine in unele cazuri).

Iar celor care nu îl cunoaşteţi vă recomand să citiţi pentru că e frumos să auzi de un tânăr de 22 de ani care a luat viaţa în serios. Ne dă speranţă că tineretu mai poate salva ceva.

Felicitări, Ştefan! Mulţumesc pentru link, Irina!

Avantajul lor competitiv fiind că sarea lor rămâne la fel de manevrabilă- şi curge din pachet, chiar şi în condiţii de umezeală- în timp ce alte tipuri de sare absord umezeală şi devine apoi mult mai greu de folosit.  Asta datorită adaosului de carbonat de magneziu, care între timp a fost înlocuit cu silicatul de calciu. Au reuşit apoi să creeze o grămadă de  varietăţi de sare, oferind sare pentru pop corn, sare pentru salată, sare pentru murături etc.  Momentan vând vre 11 tipuri de sare. Detalii aici: http://www.mortonsalt.com/salt_guide/index.html

Logo-ul lor a suferit modificări uşoare în timp, însă mereu a fost vorba de o fetiţă care merge prin ploaie cu un pachet de sare, şi deşi e umezeală, sarea se scurge din pachet- Sloganul lor fiind When it rains, it pours !

Cazul în sine apare în multe din manualele de marketing ca o excepţie, însă a cam apus vremea când puţini oameni era preocupaţi să brănduiască astfel de bunuri. Dovadă stau mărci ca Dole pentru ananas sau Chiquita pentru banane – (care au un site absolut fantastic, trebe musai să cântaţi cântecelu Chiquita.)

Ei bine, azi am găsit o poziţionare pe care până acum n-am mai întâlnit-o în cazul fructelor: una erotică, senzuală. Şi e făcută pentru un măr, frunctul interzis. Nu orice fel de măr, ci specia de măr Kanzi. Intraţi pe site ca să vă convingeţi. Intraţi pe toate filmuleţele de acolo, ca s vedeţi care sunt secretelel lui Kanzi, despre caracterul lui unic, despre unde creşte şi despre cât de senzual e.  Sloganul e Kanzi, born to temp you.

Şi m-am gândit că sigur or mai fi şi alţii care s-o apucat de brănduit mere. Şi am dat de mărul Rubens. Şi de site-ul lui. Sigur, nu se compară munca de susţinere pentru Kanzi cu cea pentru Rubens. Rubens are un site sărăcăcios, se spune despre el că e cel mai însorit şi gustos măr de pe pământ, că reprezintă plăcere şi pasiune. Nu pre m-o convins, dar e lăudabilă încercarea.

Între timp am devenit interesată de mere şi caut. Dacă mai găsesc ceva interesant, împărtăşesc curând.

Din fericire sau nu, şi eu mă număr printre ei şi deşi e o pacoste (diferenţa nu e mare, dar mă împiedic uneori de el şi nu prea suport să-mi fie atins) mă resemnez cu gândul că cine are degetul ăla mai mare e cocoş în relaţie (cel puţin aşa se spune de unde vin eu)

De curiozitate: tu ţi-ai cumpăra o pereche de labe? Ce poţi să faci cu ele?

Eu zic aşa:

• advertisingul are o importanţă redusă în construirea unui brand, în comparaţie cu PRul, când e vorba de un brand pentru o catogorie redusă de oameni şi nu de unul destinat maselor
• există oameni care se închină la Gugăl. Fanii înrăiţi Steaua ar bate oricând cu sete un dinamovist care se plimbă pe teritoriul lor. Şi ar risca să ia bătaie, dar n-ar renunţa la tricoul cu Steaua. Mai sunt roacheri care se taie pe vene din adoraţie pentru vreo formaţie. Mai sunt fanii Harley Davidson care se tatuează cu numele motocicletei pe care se simt liberi. Şi mai sunt ăia de au altare pe-acasă, ce se închină la Madonna, la Michael Jackson (Odihnească-se în pace!) sau la cine ştie ce alt brand care între timp a devenit dumnezeul lor. Şi atunci, greşesc cân spun că brandul e un dumnezeu? dumnezeu care nu s-a creat spontan ci care a fost atent sculptat de minţi iscusite, minţi care apoi s-au minunat că au creat ceva ce de-acum nu mai pot controla. Admit că iniţial, Harley Davidson nu a avut o strategie bine pusă la punct ca să-şi creeze credincioşi, însă are acum minţi care scriu rugăciunile. Gugăl a avut de la bun început. La fel starletele zilelor noastre. La fel orice brand pe care vrei să-l faci dumnezeu curând. Acum nu se mai poate miza pe noroc sau pe advertizing. Nu mai e atât de uşor să găseşti fiinţe devotate.
• Eu mestec Orbit prossefional verde închis. Care aici nu se găseşte. Deci sunt constant aprovizionată din România cu pachetele pe care le iubesc. Deci Orbit e un lovemark pentru mine. La fel ca Nokia. Nu aş folosi altfel de telefoane. Aşadar, da, cred în lovemark
• Continuu să cred că un brand puternic are nevoie de o bază solidă, dacă vrei să-l construieşti azi. Şi are nevoie de eforturi coordonate din diverse arii ca să ajungă lovemark sau dumnezeu.

Voi?

* s-ar putea să nu-l fi văzut în comentariul lui Krossfire, aşa că revin eu cu linkul http://www.hoffmanlewis.com/adcontrarian/The_Ad_Contrarian_eBook.pdf

]]> http://www.ralucahritcu.ro/2009/10/iar-despre-brand/feed/ 5 http://www.ralucahritcu.ro/2009/10/brandul-e-un-dumnezeu/ http://www.ralucahritcu.ro/2009/10/brandul-e-un-dumnezeu/#comments Wed, 07 Oct 2009 21:46:59 +0000 raluca http://www.ralucahritcu.ro/?p=1323 Am avut azi o discuţie productivă, în contradictoriu, cu un coleg de la cursul de marketing strategic şi aş mai fi continuat-o puţin, dacă băieţii simpatici din spate n-ar fi pufnit la fiecare cuvinţel de-al meu, ca să pricep că n-are rost să emit păreri, mai ales că profa se uita la mine când vorbeam şi mai ales la ei. Plus că mai erau cinci minute până la final…

Era vorba despre responsabilitatea pe care brandurile o au faţă de clienţii lor. Mai cu seama brandurile acelea care aproape creează un cult, care devin practic lovemarks.

Branduri ca Apple, ca Rolls Royce, adică acele mărci care dau clienţilor sentimentul de apartenenţă la un grup exclusivist, care mizează pe dragostea pe care clienţii lor le-o poartă. Şi care musai iubesc şi ele la rândul lor clienţii.

Şi al meu coleg susţinea că e ok ca uneori un brand care îşi are deja foarte bine stabilit grupul ţintă să înceapă să cucerească şi clienţii concuenţilor, adoptând un comportament şi-o imagine similară cu a concurenţilor. ( eu la rândul meu sunt ok cu evoluţia unui brand, dar nota bene, el nu trebuie să ajungă similar cu concurenţa. Pentru că ai săi clienţi l-au ales tocmai pentru că nu era ca şi concurenţa).

Şi eu am zis că e fundamental greşit. Că un brand e într-o relaţie strânsă cu clienţii lui, iar asta întocmai ca o relaţie de dragoste, se bazează pe încredere. Şi nu ar putea să înşele încrederea partenerilor lor, devenind altfel decât erau iniţial, pentru că aceştia din urmă s-ar simţi trădaţi. Iar colegul mi-a replicat că atunci orice client care trece la produsele concurenţei înşală, potrivit raţionamentului meu şi ar trebui pedepsit.

Eu merg mai departe şi zic (şi din păcate n-am apucat să-i spun şi lui) că un brand e un dumnezeu. El îşi iubeşte necondiţionat credincioşii, îi iubeşte pe toţi care îl urmează şi care îl adoră. Şi le iartă lor greşalele lor şi nu-i pedepseşte pentru micile trădări, pentru că ei sunt liberi şi pot alege. Între acel dumnezeu şi un altul.

Dar el, brandul, dumnezeul nu are voie să greşească în faţa credincioşilor lui, nu se poate schimba total de la o zi la alta. Pentru că ei ar înceta să mai creadă în el. Şi şi-ar găsi un altul.

Singura diferenţa între brandul dumnezeu şi Dumnezeul în care cred eu e că dacă aproape toţi muritorii se vor pierde de la calea cea dreaptă, brnadul nu poate trimite potop.Şi raportul de putere e uşor altul.

M-a prins nebunia di-un picior sau încă mai am o şansă?

Aşa că dacă sunteţi studenţi în Bucureşti şi inteligenţi şi cu o atitudine sănătoasă referitoare la rolul vostru pe acest pământ, vă invit să daşi clic icişa şi să aplicaţi.

Baftă!