Revolte

Una dintre universităţile la care am fost admisă pentru master a fost Bi Norwegian School of Management din Oslo, Norvegia. Din păcate, a fost nevoie să-i refuz din cauza costurilor de viaţă prea mari şi a faptului că bursa primită îmi acoperea doar taxele de studiu.

Ceea ce însă o să subliniez aici e modul în care am fost tratată:

• înainte să trimit dosarul de candidatură, am adresat biroului de informaţii câteva întrebări pe email. Mi s-a răspuns la toate în maxim două zile, dar de cele mai multe ori în câteva minute.
• Mai toate răspunsurile au fost în română, deşi eu adresasem întrebări în engleză, pentru că una din persoanele care se ocupau de admitere era din România.
• Imediat după ce am primis răspunsul prin poştă, înainte să le trimit emailul de refuz am primit email prin care mi se spunea că dosarul cu răspunsul ar fi trebuit să ajungă.
• am ştiut pas cu pas în ce stadiu al procesării de află dosarul meu.
• Acum câteva zile am primit un email prin care mi se cerea în mod politicos să răspund întrebărilor unui sondaj prin care ei încearcă să afle de ce am ales să aplic la universitatea lor, plus câteva date psiho-demografice despre mine.  Pentru a stimula pe toţi cei care au candidat să şi răspundă, oferă trei vouchere de câte 500 de coroane fiecare la final, prin tragere la sorţi. Studiul o să-i ajute ca la anul să ştie şi mai bine unde le sunt clienţii ţintă şi ce să le ofere în plus ca să-i atragă spre universitatea lor.

Zilele astea sunt în mod deosebit interesată de cum comunică universităţile cu publicul lor ţintă şi vă invit şi pe voi să-mi împărtăşiţi experienţe pozitive sau negative pe care le-aţi trăit sau despre care aţi auzit. Mulţumesc.

O zi faină

În aşteptarea următorului post al lui Diabolique, vă propun să concluzionăm că nu suntem cel mai nenorocit loc de pe pământ. Nu avem chiar atât de multe motive să ne plângem continuu că n-avem cu ce s-atragem turiştii. Hai să fim optimişti.

Festivalul ţânţarilor se apropie de cea de-a 29-a aniversare. Se petrece anual, în ultimul week-end din iulie, în oraşul Clute, din Texas.

Oamenii ăia aveau o mare problemă: ţânţarii. Oraşul era sărac şi incapabil să diminueze efectele invaziei anuale. Aşa că un om a văzut o mare oportunitate în imensa problemă. Şi a organizat primul festival.

Între timp s-a scris şi o carte despre asta, programul s-a diversificat an de an, s-a creat o mascotă şi o scurtă poveste despre cum a început festivalul. În 2008, au venit aproximativ 18 000 turişti ca să-l sărbătorească pe ţânţar. Detalii aici.

Acum să vedem ce  abundă în fiecare oraş, care ne sunt problemele şi în ce măsură le putem transforma în oportunităţi.

Lista în Bucureşti ar fi: câini ai străzii, praf, claxoane, gropi, nervi etc.

Cu titlu de exemplu: în Copălău, judeţul Botoşani, usturoiul creşte în abundenţă, fără ca asta să fie o problemă, dar fiind o imensă oportunitate. S-au organizat prin 2001-2003 câteva ediţii ale Festivalului Usturoiului, din iniţiativa lui Mihai Mălaimare, festival care sper să se întâmple din nou curând.

Hai să găsim idei palpabile de evenimente de genul ăsta care s-ar putea organiza în Bucureşti sau în oraşele de unde proveniţi sau exemple de festivaluri asemănătoare prin alte părţi ale lumii. Poate ne vine vreo idee.

De la Pahomi, invitaţie la lectură:

Ete şi clipurile de promovare a ţărişoarei noastre: Romania- The Land of Choice.

Îmi place mai mult primul. Mizează pe umor, pe care sperăm să-l şi aibă străinii, mai ales ăia care au fost furaţi, tâlhăriţi de români sau care au prieteni care au păţit asta.

E frumos sloganul, e frumoasă diversitatea din clip dar mi se pare că promite prea mult. E grav să creezi aşteptări prea mari, ca mai apoi turiştii să fie de-a dreptul şocaţi şi speriaţi.

Produsul trebe întâi înţeles de cei care-l livrează, adică de noi, de românaşi. Atâta timp cât nu respirăm prin toţi porii bucuria de-a fi român, greu de crezut că o să-i îmbolnăvim pe turişti de bucuria de a fi aici.

Primul clip are potenţialul de a se diferenţia puţin de restul reclamelor pentru alte ţări, care merg cam toate pe aceeaşi linie de a arăta peisaje fabuloase, monumente, bucurie, feerie, utopie, iar curiozitatea s-ar putea să-i împingă pe mulţi spre încercare. Să fie într-un ceas bun şi să ajungem cu toţi momentul când România va fi una din destinaţiile favorite.

PS: Mulţumesc informatorului meu principal, care mi-a atras atenţia că au fost lansate clipurile, alarmat că nu observasem deja

Stimaţi cetitori,

Vă invit să parcurgeţi ultimele două posturi. Dacă nu aţi răspuns într-un comentariu, daţi-vă un răspuns în minte. Ce e România acum şi ce aţi vrea domniile voastre să fie?

Cetiţi răspunsurile celor care au îndrăznit să-şi manifeste public opinia.

Vă provoc să aveţi tăria de a-mi răspunde la întrebarea din titlu: vreau ceva concret, ce anume aţi făcut voi azi ca România să fie mai aproape de cum vă doriţi să fie. Şi ce o să faceţi mâine pentru asta?

Mulţumesc.

Voi face şi eu acelaşi lucru mâine, după ce mă întorc de la Balul de Absolvire. O seară faină!