Revolte

1. Azi o prietenă de-a mea m-o sunat de pe telefonul iubitului. Iubit pe care nu-l cunosc foarte bine şi căruia nu-i ştiu decât prenumele. Pe telefonul meu a apărut numele şi prenumele celui care mă apela. Culmea, chiar erau ale lui. Eu habar n-aveam cine ar putea fi, da am răspuns şi am auzit vocea ei. Cum o ajuns numele şi prenumele lui în telefonul meu nu ştiu. Nici de cât timp e acolo….

2. Am trimis nişte mesaje unor 30 de prieteni prin care îi invitam mâine pe la mine. Am scris şi numărul camerei, în caz că ar fi uitat cineva. Printre ei, un George. Peste jumătate de oră m-am întâlnit cu George şi mi-a spus că nu primise nici un mesaj şi că nu e numărul lui ăla din telefonul meu. Între timp, mă sună George, cel din telefonul meu.

De atunci ne chinuim să ne dăm seama de unde a ajuns numărul lui în telefonul meu.

Problema mea e de ce am numere de telefon ale unor bărbaţi de care nu-mi amintesc nimic? ….

Cristi mă întreabă ce obiective am pentru 2008. Eu răspund:

1.să împlinesc 18 ani şi nu 20 în martie

2. să nu plâng după mami când o să fiu în Amsterdam

3. să ajung în Londra, Paris şi Berlin

4. să savurez magic mushrooms de ziua mea

5. să ciocnesc un pahar de şampanie cu Cristi, după ce intră la Media Pro, la regie

Sănătatea e în afara topului. Pe asta mi-o doresc în aceeaşi măsură în care o doresc tuturor.

Dau leapşa Dianei, dragei mele Cami şi lui Sebi.

Sfârşit de săptămână, deci departe de Bucureşti.

Ne auzim luni, cu poze şi impresii din ţinutul Suceviţei.

Have fun!

Postul precedent a scandalizat pe mulţi dintre cei ce l-au citit. Unii au comentat pe blog, alţii mi-au scris pe mess. Hai să lămurim nişte aspecte.

1. Nu sunt perfectă. Nu sunt un model de moralitate. Am păcatele mele, pentru care voi răspunde la momentul potrivit, la o Judecată de care nici unul din noi nu va scăpa.

2. Am dreptul, ca şi voi, la o opinie. Care se poate să vi se pară absurdă. Care poate că şi este absurdă. Fiind totuşi libertate în cuget, cel puţin în teorie, îmi permit luxul de a-mi exprima ideile. Moment în care voi vă permiteţi luxul de a fi sau nu de acord cu ele.

3. Nu e eficient să încercaţi să mă convingeţi de eroarea totală a gândirii mele. Am argumente destul de puternice pentru a-mi susţine afirmaţiile. Pot cel mult să răspund provocării la o discuţie mai profundă pe această temă. Abia apoi e posibil să îmi revizuiesc unele aspecte ale gândirii.

4. Ca orice om, am frustrările mele. Nu omor oameni, nu-i măcelăresc, nu mă hrănesc cu cadavre ci mă descarc psihic scriind. Nu e lectură obligatorie pentru nimeni. Decizia de a mă citi sau nu e în mâinile domniilor voastre.

5. Dacă aş avea un copil limitat în gândire, aş suferi întâi un şoc. După perioada de negare ar veni acea perioadă în care conştientizez situaţia şi mă gândesc la ce e mai bine pentru el. Nu i-aş cumpăra diplome. Cred. Sper. Spun asta la 19 ani, când gândul de a avea un copil mă sperie teribil.

6. Nu voi şterge postul precedent din simplul motiv că acum o oră, când l-am scris, am simţit că am dreptate..

7. Tema educaţiei în România mă preocupă în mod deosebit, drept pentru care promit să revin cu posturi de genul celui de mai jos. Simt o puternică repulsie faţă de veşnicul sistem iar arma pe care o deţin momentan e cuvântul. Indiferenţa mi se pare josnică, iar ziua când voi avea posibilitatea să fac mai mult decât să scriu va fi una din cele mai fericite.

8. Nu trăiesc într-o lume ideală, dar asta nu mă împiedică să visez la asemenea minune. Nu sunt inadaptată social, am mulţi prieteni şi îmi face plăcere să discut în contradictoriu cu ei. Accept critici cu aceeaşi uşurinţă şi plăcere cu care primesc laude.

S-aveţi o zi frumoasă şi productivă!