Vreu ca postul ăsta să fie unul cât mai realist. Mai vreau să fie unul axat pe sprijin material, căci cel moral e mult mai greu de judecat.
Ce simţiţi voi că vă datorează părinţii, adică ce anume din ce nu v-ar putea ei oferi vă frustrează tocmai pentru că simţiţi că era de datoria lor să vă ofere?
În ce mă priveşte, consider că ai mei părinţi şi-au încheiat datoria: m-au purtat prin şcoli, m-au înbrăcat, mi-au dat de mâncare, mi-au dat un acoperiş şi mi-au amintit în fiecare clipă că eu trebuie să învăţ, să iau note mari, să fiu responsabilă în schimbul a tot ce primesc. Altfel, ştiam că se găsesc oricând câteva gâşte cu care să mă duc la păscut, pentru un rost alternativ al vieţii.
Sigur, nu-s ipocrită, mi-au oferit de multe ori mai mult de-atât. Fie mi-au plătit o excursie, fie mi-au dat bani să-mi cumpăr eu tot felul de mărunţişuri etc.. Şi de cele mai multe ori am acceptat. Dar asta e deja ceea ce ei au decis să îmi ofere în plus faţă de datoria lor faţă de mine. Şi sunt alţi tineri cărora părinţii le oferă mult mai mult, material vorbind, faţă de cât au avut ai mei puterea financiară să-mi ofere. Şi asta nu mă frustrează. Ce mă frustrează sunt tinerii care au crescut mari, sănătoşi, voioşi, cărora părinţii le-au purtat de grijă prin şcoli şi care însă îs nemulţumiţi. Care îşi judecă părinţii că nu le-au luat şi maşină şi casă şi câte altele. Care nu văd că au primit deja cât s-a putut şi că mai mult de-atâta n-au de unde să le mai dea părinţii. Sau care nu văd că deşi părinţii ar mai avea de unde să le dea, poate că nu merită ei să primească ceva în plus.
Şi aici îmi dau seama că poate greşesc eu când mă grăbesc să-i judec pe aceşti tineri. Poate ei simt că în datoria părinţilor intră mult mai mult. Şi vreu să vă întreb şi voi. Unde se opreşte datoria părinţilor? Când ai dreptul să-i judeci că nu ţi-au oferit suficient?
* post născut din groaza pe care o simt de fiecare dată când aud tineri prin metrou, autobuz, pe stradă plângându-se de faptu că au părinţi nemernici că nu le cumpără tot ce le trece lor prin minte

Imi plac oamenii cu pareri. Si gumele de mestecat si barbatii, da astea-s deja vicii.