Revolte

Am citit tătă copilăria poveşti cu Feţi Frumoşi şi am visat să mă mărit cu unul. Şi am alergat tătă adolescenţa după zmei. Şi tot un zmeu îmi doresc şi acuma.

Şi mă tot gândesc ce fel de poveşti am să cetesc copiilor mei. Vreu să-i îndoctrinez cu Făt Frumos sau să-i încurajez să prindă zmei? Pentru că zmeul cred eu că e alegerea câştigătoare azi. Societatea în care trăim elimină Feţi Frumoşii. Sau îi lasă în mizerie. Jocurile îs murdare, luptele îs cu lovituri sub centură iar a-i spune copilului tău că binili învinge mereu e cel puţin naiv. Azi doar un zmeu izbuteşte să trăiască decent, iar Ilenele Cosânzene şi-au cam pirdut şi ele din valoare. Cu cinste şi neprihănire avansezi mult mai încet decât cu niţică pată. Iar riscul ca naivitatea Ilenei să atragă gheare de zmeu e iarăşi mare. Şi-atunci, eu vreu să cresc Ilene? Păi nu prea.

E timpul să schimbăm poveştile sau le lăsăm aşa, cu speranţa că ispita răului din basme o să-i atragă şi mai mult pe copiii noştri şi astfel, o să înţeleagă calea câştigătoare?

Sigur, e posibil să-mi spuneţi că măcar copilăria ar trebui să o lăsăm neatinsă, că e timp şi loc ideal pentru orice suflet. A fost. Azi copiii de grădiniţă ştiu că doamna vrea cadou şi flori. Ştiu că unii copii primesc mai multă atenţie de la doamna pentru că doamna primeşte la rândul ei mai multă atenţie de la părinţii acelor copii. Ştiu când ajung la şcoală că unii copii iau note mai mari pentru că ai lor părinţi cotizează mai mult. Lumea copiilor nu mai e demult ideală. Are rost să menţinem poveştile ideale? Nu cumva îi derutăm?

Mă roade un gând. Să vă zic întâi de unde a încolţit.

Acum vreun an, un indian învăţase să-mi zică Noapte bună, mielule!

Am cunoscut apoi un grec care mi-a şoptit suav Jos Chiloţii!  imediat după ce i-am spus că mă cheamă Raluca şi vin din România, apoi mi-a demonstrat că ştie şi să exclame Ce Pu*a Mea!, mărturisindu-mi în cele în urmă că nu mai ştie exact ce înseamnă fiecare din ele.

Aseară un italian m-a întrebat entuziasmat şi într-o română uşor melodioasă Ce faci, co*ie?

Şi dilema e: e bine sau e rău să împrăştiem cuvinte din astea?

Amu’ dacă mă refer la mine, recunosc că şi eu întreb de înjurături pe oamenii vorbitori de limbi pe care nu le cunosc din curiozitate şi din dorinţa de a şti dacă cineva mă înjură zâmbitor, crezând că nu-mi dau seama.  La rândul meu, învăţ doritorii cuvinte de suduială din dulcili grai românesc atunci când au un motiv bun să mi-o ceară.  Dar e etic ce fac?

Că dacă ei încurcă expresiile şi circumstanţele şi vreun alt român mă va judeca mai încolo pentru că am zis de cuvinte cu p?

Am stabilit de la sine putere că eu voi fi cocoşul în relaţie pentru următorii 20 de ani. Şi tocmai când eram cât pe-aci să spun că după 20 de ani îs gata să cedez rolu de lider lui, un prieten de-al lui mi-a împărtăşit un principiu de viaţă mai bun:

Primii 20 de ani conduc eu şi dup-aia se fac alegeri !

Ceva păreri?

Cine pe cine să conducă? Şi cel care o face ar trebui să-i dea celuilalt senzaţia că de fapt nu o face?

Port mereu discuţia asta cu prietenii.

Nu-mi place consumul de alcool cu motivaţia ca să mă pot distra. Eu reuşesc să mă simt bine şi fără.

Gust cu plăcere un pahar de vin bun sau un pahar de lichior sau un pahar de şampanie, dar un pahar e limita maximă. Nu amestec băuturile.

Mi-e foarte greu să am o relaţie normală cu un bărbat pentru că iau foc dacă vrea să mă sărute cineva care tocmai a băut o bere sau mai multe. Nu-mi place mirosul. Aş prefera să stau lângă un tip care nu se îmbată sau ameţeste vreodată. Nu l-am găsit încă.

N-am nimica împotriva prietenilor mei care beau la petreceri, atâta timp cât nu trebuie să-i car acasă sau să veghez să nu facă tâmpenii. Unii dintre ei sunt chiar simpatici şi dau culoare serii. Atât timp cât nu sunt iubiţii mei, mi-s dragi. Nu suport să văd o demoazelă beată.

Mi se pare că din beţie se trag toate relele şi aş face orice ca eu sau cei dragi mie să nu ajungă acolo. Deja ştie lumea că eu îs aia care bea apă plată la petreceri.

Eu sunt nebună, ştiu. Exagerez.

Pnetru voi însă cât vin e prea mult vin? Dar pentru persoana pe care o iubiţi?

Bine v-am regasit, dracii mei. Azi, dupa ce am analizat sfaturile si injuraturile primite, voi intra direct in paine. Si nu, Raluca, nu voi folosi diacritice

Ieri v-am promis o polemica si intentionez sa ma tin de cuvant. Exercitiu de imaginatie : el e un personaj cu ceva creier activ si oxigenat. Respectivul personaj, dupa ce a lucrat o perioada in IT, se hotaraste sa inceapa un proiect pe cont propriu pentru a isi creste venitul. Aici apare intrebarea “Cum incepi sa faci bani in Romania?”. Doresc sa leg aceasta intrebare de unele idei care le-am auzit ieri la RoNewMedia3.0. Foarte mare tam-tam s-a facut pe tema retelelor de socializare si a celor de dating. In Romania eu consider ca aceste doua notiuni se confunda mai mult decat se completeaza.

Un exemplu al unui proiect de succes este proiectul lui Calin Fusu si anume Neogen.ro. Acest proiect se doreste a fi o retea de socializare care separat are si o retea de dating anume noi2. Urmarind streamingul de la RoNewMedia am pus niste intrebari prin comentariile live vis-a-vis de cum pornesc aceste retele sociale. Din ce aud in stanga si in dreapta principala teorie a “big bang”-ului pentru astfel de proiecte este urmatoarea : se ia una bucata baza de date si se populeaza portalul cu profile fantoma. Clientul (ii zic asa deoarece chiar daca nu platesti, consider ca timpul si clickurile pe care cineva le da pe un site se transforma intr-un venit pentru portal) isi face cont si incepe sa foloseasca portalul. Da mesaje si 80% (sa zicem) nu ajung decat la profile fantoma la care nu raspunde nimeni sau eventual de la care pornesc niste raspusuri automate. Pe site-uri pe care apar reclame la portaluri gen adultfriendfinder chiar apare un text la un moment dat prin care se anunta faptul ca unele profile au caracter informativ si nu contin informatii reale. Ok, dupa ce se intampla aceste lucruri si portalul isi strange cativa clienti, are un venit pe care il reinvesteste si incepe sa ofere servicii de calitate proiectul creste, banii incep sa curga din abundenta. Toate bune si frumoase, lumea e multumita de servicii, advertiserii fac campanii pe aceste portaluri si cheltuie bani, win-win deal.

Intrebarea pe care mi-o pun si va invit astfel sa comentati este : “Trebuie sa pornim cu un furt?” Si zic furt deoarece consider oferirea de servicii de dating pe un site cu profile fantoma la fel cu o firma care castiga un contract, incaseaza dar nu executa serviciile chiar daca ulterior cu banii castigati dezvolta infrastructura, logistica si incepe sa ofere produse si servicii de top.

*Articol scris de Cristian Ciortea – Diabolique pour les connaisseurs