Şi mă tot gândesc ce fel de poveşti am să cetesc copiilor mei. Vreu să-i îndoctrinez cu Făt Frumos sau să-i încurajez să prindă zmei? Pentru că zmeul cred eu că e alegerea câştigătoare azi. Societatea în care trăim elimină Feţi Frumoşii. Sau îi lasă în mizerie. Jocurile îs murdare, luptele îs cu lovituri sub centură iar a-i spune copilului tău că binili învinge mereu e cel puţin naiv. Azi doar un zmeu izbuteşte să trăiască decent, iar Ilenele Cosânzene şi-au cam pirdut şi ele din valoare. Cu cinste şi neprihănire avansezi mult mai încet decât cu niţică pată. Iar riscul ca naivitatea Ilenei să atragă gheare de zmeu e iarăşi mare. Şi-atunci, eu vreu să cresc Ilene? Păi nu prea.

E timpul să schimbăm poveştile sau le lăsăm aşa, cu speranţa că ispita răului din basme o să-i atragă şi mai mult pe copiii noştri şi astfel, o să înţeleagă calea câştigătoare?

Sigur, e posibil să-mi spuneţi că măcar copilăria ar trebui să o lăsăm neatinsă, că e timp şi loc ideal pentru orice suflet. A fost. Azi copiii de grădiniţă ştiu că doamna vrea cadou şi flori. Ştiu că unii copii primesc mai multă atenţie de la doamna pentru că doamna primeşte la rândul ei mai multă atenţie de la părinţii acelor copii. Ştiu când ajung la şcoală că unii copii iau note mai mari pentru că ai lor părinţi cotizează mai mult. Lumea copiilor nu mai e demult ideală. Are rost să menţinem poveştile ideale? Nu cumva îi derutăm?

Aşa cum am spus şi în comentarii, formele eu continuu şi eu să continuu sunt corecte din simplul motiv că aşa au fost dintotdeauna, de curând fiind permisă şi folosirea formelor eu continui, eu să continui. Referitor la tolerarea acestei anomalii gramaticale, prezint argumentele distinsului George Pruteanu, pe care le găsiţi aici: http://www.pruteanu.ro/4doarovorba/emis-s-024-obiectii-doom.htm

Pentru persoana I singular a verbului a continua, autoarele au apreciat că forma corectă ar fi eu continui. Dar această soluţie contrazice o întreagă paradigmă, o lungă listă de autori prestigioşi, precum şi uzul multor oameni instruiţi. Verbe terminate în -a au, de regulă, la pers. I, -u: a lua – iau, a sta – stau, a da – dau, a vrea – vreau ş.a. Cînd spun eu continui am senzaţia că spun eu stai, eu scrii. Iată cîteva lucrări care recomandă, la unison, forma eu continuu, pentru care pledez şi eu:
1. Dicţionarul explicativ al limbii române (DEX), Ed. Acad. RSR, 1975, p.190: “continua, (eu) continuu“.
2. Îndreptar ortografic, ortoepic şi de punctuaţie, Ed. Acad. RSR, 1983, p. 116: “continua, (eu) continuu, 2 sg. (tu) continui“.
3. Vasile Breban, Dicţionar general al limbii române, Ed. Şt. şi Enc., 1987, p.214: “continua, (eu) continuu“.
4. Dicţionarul ortografic, ortoepic şi morfologic al limbii române, Ed. Acad. RSR, 1989, p.183: “continua , ind. prez. I sg. (eu) continuu, 2 sg. (tu) continui…”.
5. Ion Calotă, Dicţionar ortografic, ortoepic şi morfologic, Ed. Sibila, 1996, p.229: “continua, vb. I, (eu) continuu, (tu) continui…”.
6. Mioara Avram, Gramatica pentru toţi, Ed. Humanitas, 1997, p.220: “Forma literară de 1 sg. este continuu (nu continui), diferită de 2 sg. continui“.
7. Valeria Guţu Romalo, Corectitudine şi greşeală – Limba română de azi, Ed. Humanitas, 2000, p. 103: “Corectă e deci forma eu continuu. Normele limbii literare acceptă numai această formă…”.
Cred, deci, alături de autorii lucrărilor pe care le-am citat, că forma recomandabilă este eu continuu, şi nu eu continui.

Acum vreun an, un indian învăţase să-mi zică Noapte bună, mielule!

Am cunoscut apoi un grec care mi-a şoptit suav Jos Chiloţii!  imediat după ce i-am spus că mă cheamă Raluca şi vin din România, apoi mi-a demonstrat că ştie şi să exclame Ce Pu*a Mea!, mărturisindu-mi în cele în urmă că nu mai ştie exact ce înseamnă fiecare din ele.

Aseară un italian m-a întrebat entuziasmat şi într-o română uşor melodioasă Ce faci, co*ie?

Şi dilema e: e bine sau e rău să împrăştiem cuvinte din astea?

Amu’ dacă mă refer la mine, recunosc că şi eu întreb de înjurături pe oamenii vorbitori de limbi pe care nu le cunosc din curiozitate şi din dorinţa de a şti dacă cineva mă înjură zâmbitor, crezând că nu-mi dau seama.  La rândul meu, învăţ doritorii cuvinte de suduială din dulcili grai românesc atunci când au un motiv bun să mi-o ceară.  Dar e etic ce fac?

Că dacă ei încurcă expresiile şi circumstanţele şi vreun alt român mă va judeca mai încolo pentru că am zis de cuvinte cu p?

Am auzit adesea dicuţii între cocoşi contemporani cărora, deşi doar cu greu ar recunoaşte-o, chiar le pasă de cât de cunoscătoare în ale amorului este juna ce le stă alături.

Părerea mea e una tare simplă: nu contează. N-are importanţă. Nu există o regulă generală, iar ca să judeci destine atât de diferite prin prisma unor numere reci care nu spun nici o poveste e de-a dreptul barbar, mai ales atâta vreme cât numărul cât mai mare cu care se mândresc bărbaţii e perceput de societate ca pe-o virtute.

Încerc în general să nu judec lumea, pentru că suntem cu toţii datori să fim judecaţi, iar Cel ce-o va face se pricepe cu siguranţă mult mai bine.

Pentru voi contează? Aveţi şi-un motiv pentru asta?

Primii 20 de ani conduc eu şi dup-aia se fac alegeri !

Ceva păreri?

Cine pe cine să conducă? Şi cel care o face ar trebui să-i dea celuilalt senzaţia că de fapt nu o face?

Ce se toarnă mai întâi când faci şpriţ: apa minerală sau vinul? şi care-i motivul?

Aveţi cuvântul.

Nu-mi place consumul de alcool cu motivaţia ca să mă pot distra. Eu reuşesc să mă simt bine şi fără.

Gust cu plăcere un pahar de vin bun sau un pahar de lichior sau un pahar de şampanie, dar un pahar e limita maximă. Nu amestec băuturile.

Mi-e foarte greu să am o relaţie normală cu un bărbat pentru că iau foc dacă vrea să mă sărute cineva care tocmai a băut o bere sau mai multe. Nu-mi place mirosul. Aş prefera să stau lângă un tip care nu se îmbată sau ameţeste vreodată. Nu l-am găsit încă.

N-am nimica împotriva prietenilor mei care beau la petreceri, atâta timp cât nu trebuie să-i car acasă sau să veghez să nu facă tâmpenii. Unii dintre ei sunt chiar simpatici şi dau culoare serii. Atât timp cât nu sunt iubiţii mei, mi-s dragi. Nu suport să văd o demoazelă beată.

Mi se pare că din beţie se trag toate relele şi aş face orice ca eu sau cei dragi mie să nu ajungă acolo. Deja ştie lumea că eu îs aia care bea apă plată la petreceri.

Eu sunt nebună, ştiu. Exagerez.

Pnetru voi însă cât vin e prea mult vin? Dar pentru persoana pe care o iubiţi?

exemplu scurt: Când eram mică, împreună cu alţi copii de la bloc am adoptat o pufoşenie de câine alb. Şi i-am făcut o căsuţă la subsol. Pe jos am pus un preş, ca să nu doarmă pe ciment. Preş pe care l-am cam luat fără ştirea nimănui de la uşa unui vecin. În aceeaşi zi, l-am văzut pe vecin venind acasă şi am ţâşnit spre el zicându-i: Bună ziua! Să ştiţi că v-a furat cineva preşul de la uşă! Şi nu m-am schimbat pre mult de atunci

Să revenim însă la dezbaterea noastră de azi:

• tu umbli prin device-urile altora?
• dacă o faci, spune-ne de ce şi cum faci să nu fii prins.
• Ţie îţi place să-ţi umble alţii ? şi dacă nu, cum previi?
• Cât de parolat ţi-e calculatorul?

Ieri v-am promis o polemica si intentionez sa ma tin de cuvant. Exercitiu de imaginatie : el e un personaj cu ceva creier activ si oxigenat. Respectivul personaj, dupa ce a lucrat o perioada in IT, se hotaraste sa inceapa un proiect pe cont propriu pentru a isi creste venitul. Aici apare intrebarea “Cum incepi sa faci bani in Romania?”. Doresc sa leg aceasta intrebare de unele idei care le-am auzit ieri la RoNewMedia3.0. Foarte mare tam-tam s-a facut pe tema retelelor de socializare si a celor de dating. In Romania eu consider ca aceste doua notiuni se confunda mai mult decat se completeaza.

Un exemplu al unui proiect de succes este proiectul lui Calin Fusu si anume Neogen.ro. Acest proiect se doreste a fi o retea de socializare care separat are si o retea de dating anume noi2. Urmarind streamingul de la RoNewMedia am pus niste intrebari prin comentariile live vis-a-vis de cum pornesc aceste retele sociale. Din ce aud in stanga si in dreapta principala teorie a “big bang”-ului pentru astfel de proiecte este urmatoarea : se ia una bucata baza de date si se populeaza portalul cu profile fantoma. Clientul (ii zic asa deoarece chiar daca nu platesti, consider ca timpul si clickurile pe care cineva le da pe un site se transforma intr-un venit pentru portal) isi face cont si incepe sa foloseasca portalul. Da mesaje si 80% (sa zicem) nu ajung decat la profile fantoma la care nu raspunde nimeni sau eventual de la care pornesc niste raspusuri automate. Pe site-uri pe care apar reclame la portaluri gen adultfriendfinder chiar apare un text la un moment dat prin care se anunta faptul ca unele profile au caracter informativ si nu contin informatii reale. Ok, dupa ce se intampla aceste lucruri si portalul isi strange cativa clienti, are un venit pe care il reinvesteste si incepe sa ofere servicii de calitate proiectul creste, banii incep sa curga din abundenta. Toate bune si frumoase, lumea e multumita de servicii, advertiserii fac campanii pe aceste portaluri si cheltuie bani, win-win deal.

Intrebarea pe care mi-o pun si va invit astfel sa comentati este : “Trebuie sa pornim cu un furt?” Si zic furt deoarece consider oferirea de servicii de dating pe un site cu profile fantoma la fel cu o firma care castiga un contract, incaseaza dar nu executa serviciile chiar daca ulterior cu banii castigati dezvolta infrastructura, logistica si incepe sa ofere produse si servicii de top.

*Articol scris de Cristian Ciortea – Diabolique pour les connaisseurs