Revolte

Aşa cum am zis aicişa, aveam oareşce dubii cu ce-o să se întâmple cu primul salariu. Am apreciat sugestiile fiecăruia dintre voi, iar unele dintre ele mi-o mers la suflet. Vă sunt datoare cu un răspuns.

Aşadar, am hotărât că primul salariu vreu să fie dăruit. Celor mai importanţi oameni din viaţa mea. E vorba desigur de familie, prieteni apropiaţi şi câţiva profesori care mi-au netezit calea în viaţă.

Cel mai drag mi-o fost să cumpăr cadouri nepoţilor, că am stat muuult de tot printre jucării .

Nu-s toate cadourile luate, dar finalizez curând şi apoi mă apuc să le livrez. În vreo lună sper să ajungă la tătă lumea.

Am fost întrebată de curând de ce atâta fascinaţie din partea mea pentru multiculturalism? De ce atâta dor de ducă şi atâta sete de oameni din diverse locuri ale lumii?

Şi am încercat să găsesc un răspuns.

Am crescut în Botoşani. Un oraş în care nu am văzut nici un străin. Oraş în care văzusem români şi rromi.

Pe când aveam vreo şapte anişori, ai mei fraţi au plecat la facultate. Cu ocazia asta am ieşit din Botoşani şi am fost până la Iaşi. O cu totul altă lume.

Am cunoscut prietenii lor. Eram în camera de cămin a fratelui meu şi mi-a spus că în seara aceea urma să-l cunosc pe prietenul lui negru, Babika (nu ştiu sigur dacă aşa se scrie.) Timp de câteva ore mi-am tot închipuit cum o să fie. Văzusem persoane de culoare la televizor, dar tot mi se părea că în realitate o să fie cu totul altfel. Spre seară, Babica a intrat în cameră, râzând. I-am văzut dinţii albi în contrast total cu pielea foarte neagră. Am început să plâng. M-am speriat. Parcă nu puteam accepta că e şi el om şi n-o să-mi facă nimica rău. Babika a plecat rapid din cameră şi a revenit peste vreo 10 minute cu o îngheţată Bambi la cornet (una din cele mai scumpe pe vremea aceea). Între timp m-am liniştit, toată lumea îmi explica că e un om bun, şi el ca toţi oamenii. Am acceptat apoi îngheţata, am dat mâna cu el şi am început să vorbim. El era student la Medicină şi vorbea destul de bine româna. Mi-a spus că e din Sudan şi alte lucruri pe care nu mi le mai amintesc. Nu-l priveam în ochi ci mă uitam la mâinile lui şi la culoarea foarte deschisă a palmei. Când am revenit acasă, am căutat Sudan pe hartă şi am avut un sentiment tare ciudat. Mie mi s-a părut enormă distanţa de la Botoşani la Iaşi (144 km) şi el venise din Africa.

Brusc, totul se redimensiona în capul meu. Şi m-am gândit încă de atunci că mi-ar plăcea să mă duc şi eu în altă ţară cândva.

Până la 18 ani am mai cunoscut doi sau trei străini, veniţi întâmplător prin Botoşani. Mă fascinau la fel de mult ca şi Babika. Îi întrebam de ţările lor ca despre o comoară. Aşteptam un răspuns care să mă şocheze şi eram uşor dezamăgită dacă mi se răspundea că e cam la fel ca în România, că oamenii nu au nici un membru în plus sau în minus.

La 18 ani am ajuns prima dată în Bucureşti, când am venit la examenul de admitere. Şi acolo a fost explozie de culturi, de oameni, de culori. Simţeam din ce în ce mai mult că trebuie să plec, că trebuie să aflu eu singurică cum e pe alte meleaguri.

Şi am ajuns în cel mai multicultural oraş al lumii. Şi pun la fel de multe întrebări oricărui străin pe care îl cunosc. Şi aştept acelaşi zâmbet pe care Babika l-a afişat acum mulţi ani. Şi de cele mai multe ori îl primesc. Şi asta mă face şi mai însetată de nou.

Îmi plac oamenii din alte culturi pentru că am trăit într-un locşor în care n-am avut acces la ei. Pentru că demult, într-o zi, m-am uitat ore bune la o hartă a lumii încercând să-mi închipui cât de mare e de fapt ea. Şi cât de colorată.

Am cunoscut azi un cuplu gay şi pisica lor. A fost pentru prima dată când mi s-a întâmplat. Mai cunoscusem persoane homosexuale, dar niciodată în cuplu. Şi mai ales în casa lor.

Nu m-a lăsat indiferentă. Nu pot să pretind că nu mi s-a părut nimic ciudat. Sunt un om tolerant şi chiar nu mă interesează ce fac oamenii în dormitorul lor. Atâta timp cât sunt oameni.

Am avut o senzaţie nemaiîntâlnită până acum atunci când i-am văzut unul lângă celălalt. Plini de gesturi tandre, dar nu indecente. Atenţi unul cu celălalt. Sorbindu-se din priviri. Şi sunt împreună de mulţi ani. Nu e doar scânteia de început.

Şi da, e puţin ciudat să auzi un bărbat spunându-ţi: Ţi-l prezint pe soţul meu. Instant mi-a trecut prin minte că ei sunt soţ şi soţ şi că oricând unul din ei îl va prezenta pe celălalt va folosi acelaşi cuvânt: soţul.

Dar m-am simţit bine. Primită călduros, total atipic faţă de tot ce am întâlnit în materie de olandezi până acum.  Şi n-am vrut nici o clipă să-i scuip, să-i calc, să-i asasinez, să-i înjur şi să dau cu piciorul. Pentru că înainte de a avea o altă orientare sexuală, sunt oameni inteligenţi şi foarte sociabili.

Şi am discutat inevitabil despre prejudecăţi. Şi spre durerea mea, mi-au amintit că dacă ei ar discrimina, nu m-ar fi primit în casa lor. Pentru că ce aud ei despre români în mass media e că sunt infractori, violează copii, omoară, fură din străinatete  şi exportă ţigani. Dar ei au inteligenţa să treacă peste clişee de genul ăsta.

Mi-a revenit în minte episodul de aici. Îs curioasă care e părerea voastră.

Pe principiu că ¨prima oară nu se uită niciodată¨, bănuiesc că şi pentru mine o să fie memorabilă experienţa de joia viitoare, cân mă duc pe Amsterdam Arena, să văd pe Poli Timişoara cum bate pe Ajax.

Bilet am mulţumită lui Andrei şi sper să nu fie nimica traumatizant pe-acolo. Ce-ar trebui să ştiu înainte să mă duc la meci? (de exemplu, am aflat de curând că tre să mă duc cu vreo două ore înainte şi că ar fi bine să n-am brichetă cu mine)