Revolte

Am primit telefon pe la 7 şi ceva de la o mătuşă. Abia trezită din somn şi convinsă că visez încă, aflu că ne-a spart magazinul de la ţară. Un magazin mixt, mic, simplu, doar cu strictul necesar, la care am renunţa şi mâine, dacă bunica n-ar plânge că nu poate trăi fără. Bunica mea a împlinit acu două zile 77 de ani, are în total doi ani de şcoală primară, a crescut într-o sărăcie lucie şi a crescut patru copii numai ea ştie cum, într-un sat rupt de lume, la vreo oră şi ceva de Botoşani. În prezent e gestionară de magazin, vorbeşte la celular şi ştie să folosească funcţiile telefonului, socoteşte mental de cele mai multe ori şi numai când are nevoie face pe calculator, foloseşte cu succes casa de marcat şi ştie să scrie mai bine decât mulţi absolvenţi de 12 clase ai timpurilor noastre. Mai important decât toate, la ea în ogradă se adună zilnic tătă lumea bună a satului, ca să cumpere ceva şi să discute câte-o oră.

S-a speriat când a văzut geamul spart şi gratiile rupte azi dimineaţă aşa că a sunat rapid la Şeful de Post din comună. Şi de aici a început distracţia. Miliţianu era în elementu lui. Fiecare zi în care mai lipseşte o găină e ocazia perfectă să se simtă erou naţional. Am ajuns şi eu cu ai mei în vreo două ore şi simţeam că am aterizat direct în Moromeţii…sau în lumea lui Duiliu Zamfirescu…sau pe Discovery Channel…sau pe OTV.

Întâi să vă expun paguba…Un geam spart, gratii rupte, câteva pungi cu zahăr lipsă, două cartuşe de ţigări, două pâini, nişte bere şi alte nimicuri… Podeaua murdară…. De EXCREMENTE. Exact! A fost un hoţ căcăcios. Şi-a făcut nevoile în coşul de gunoi şi pe jos. Nu mă mai miră nimic pe lumea asta…

Câteva minute mai târziu, a strigat la poartă la o vecină. I-a cerut un sac că avea ceva de cărat… Vecina i-a dat ca să scape mai repede de el, că era deja trecut de mizul nopţii. Tânărul de 22 de ani a pus marfa în sac şi a luat-o spre casă. Atâta doar că sacul era niţel spart, la fel şi pungile cu zahăr. Deci urme pe drum, ca-n Hansel şi Grettel.

Au venit poliţişti şi de la Botoşani… Cu tot tacâmu… Cu om de la Criminalistică, cu luat amprentu, cum ziceau unii şi făcut poze. Se făcuse deja ora 3 şi noi nu puteam spăla urmele mirositoare ale hoţului, că ele constituiau probe la dosar. Tăt satu la bunica la poartă. În câteva minute s-o aflat numele băietului, vestea o făcut înconjurul satului şi în câteva ore cineva o sunat să spună în ce casă se adăposteşte micul căcăcios.

Miliţianul s-a dus, l-a adus şi apoi a sunat bucuros la şăfii lui să dea raportul: L-am arestat pe făptaş…Da….După o anchetă la faţa locului…daaa… Şi discuţia a continuat în limbaj de lemn şi merite asumate pe nedrept, că pân la urmă sătenii au făcut tătă treaba….

Mi-o plăcut că mă simţeam într-o altă lume. Cân o vinit poliţia, se făcea loc ca la Dumnezeu pe Pământ, tătă lumea sărea să dea un pahar de apă, un pahar de suc, tăţi zâmbitori şi cuminciori. Până şi copiii erau mai cuminţi. Toţi o zis povestea de vreo 10 ori şi de fiecare dată apărea un amănunt în plus, unii şi-au ratat ziua de muncă la câmp ca să ştie ei primii ce se întâmplă. Poliţia făcea doi paşi, făceau şi oamenii….Să vadă ei tăt, să relateze mai apoi cu lux de amănunte.

S-a adus hoţul, s-a făcut reconstituire şi l-au pus să scrie declaraţie… mă durea inima să văd că nu ştia nici să scrie… Mă tot chinuiam să găsesc vinovaţi…să fie părinţii care l-au abandonat de mic… Să fie bunicii care nu i-au purtat cum trebuie de grijă….E sărăcia…? E neşansa de a te fi născut tocmai în capătul ăla de lume… M-am răcit instant când am zărit cătuşele şi simţeam că mi se taie respiraţia ori de câte ori le văd… L-au întrebat De ce? şi a răspuns sec : De nebun….

M-am speriat mai mult de sperietura bunicii mele şi mi-a părut rău de cele 8 ore pierdute cu declaraţii şi reconstituiri şi reparaţii pentru nişte amărât de zahăr…

Am plecat târziu şi am lăsat în urmă o mână de oameni, animaţi de evenimentul zilei de azi… În trecerea aproape imperturbabilă a timpului de acolo, ăsta e un motiv serios de discuţii pentru cel puţin o săptămână…

Nişte erori genetice mi-au furat florile de pe mormântul tatălui meu. Adică le-au smuls din pământ, de unde le plantasem cu ceva vreme în urmă. Le doresc să le ajungă curând pe piept.

Ce fel de cretinoizi fură din cimitir? De ce se cheamă şi ei români, ca şi mine, ca şi alţii…? De ce nu mă lasă legea să le dau foc? Cu conştiinţa n-am probleme, aş fi în stare să rezolv şi câte zece pe zi… De ce nu i se taie o mână celui care fură?

Îs curioasă de câte mâini ar fi nevoie ca să se deromânizeze hoţii… Aş zice că în jur de o mie, două- cu tot cu publicitatea aferentă tăierilor. Aş face contract cu OTV-ul să ragă ăia în prime-time de durere, fix în mijlocul unui nou episod cu Elodia. Şi aş merge mai încolo…. Le-aş tăia râmele alora ce violează. Tot în direct, tot cu sadism şi tot fără mustrări de conştiinţă.

Mă doare că nesimţiţii fac sex fără protecţie. Şi se înmulţeşte continuu neamul lor. Mă doare fiecare naştere a unui copil făcut la beţie la fel cum mă doare plăcerea tâmpă de de a însămânţa orice, oricând a proştilor. Jmecheria, tupeul şi neruşinarea mă termină psihic. Am senzaţia că mă sufoc şi că fiecare zi în care mă izbesc de zidul nesimţirii mă animalizează tot mai mult.

Am făcut ieri greşeala să ies din casă şi să umblu pe străzi pe la 11 noaptea. Inconştienţă maximă din partea mea. Pentru că n-am mai fost demult pe-acasă şi nici n-am ieşit aşa târziu de ceva vreme, am omis să observ un lucru. Botşeniu are din ce în ce mai mulţi jmecheri. Mă obişnuiesem cu toţi neterminaţii care umblau în maşini mari ca să compenseze bărbăţia mintea mică. Majoritatea manelişti sau hauseri (că tot veni vorba+ aţi sesizat că mai toţi hauserii înfocaţi îs foşti manelişti?), cu geamu deschis că nu mai încăpea prostia. Prostia care era şi-a lor, da mai ales a părinţilor care-i lăsau să se ucidă pe străzi în maşini prea puternice pentru ei. Acu pe lângă toţi inconştienţii pe patru roţi, au apărut jmecheroii adevăraţi pe motociclete. Care se plimbă târziu pe câteva din puţinele străzi ale Botoşaniului, cu motoare turate la maxim. Aseară am crezut că o să fiu martora unei morţi stupide… Cretinii se ridică pe o singură roată pe una din străzile cele mai aglomerate ale oraşului, chiar lângă Teatru, deşi strada e îngustă şi-s maşini parcate peste tot.

Lor nu le pasă că un om, un câine sau chiar Moartea poate sări dintre maşini.

Mie nu-mi pasă dacă ei îşi împrăştie maţele pe lângă motocicletă. Da dacă tot îşi caută sfârşitul, de ce n-o fac în câmp, departe de oameni nevinovaţi?

Şi răspunsul vi-l dau tot eu, că-s fată fâşneaţă şi mă prind rapid. Că Poliţiei i se rupe, i se fâlfâie, o doare în cot şi nu-i pasă. Banii vin şi pietonii care mor îs tot timpul vinovaţi. Mi-e atât de silă de oamenii scurţi la minte din oraşu ăsta şi mă simt legată la mâini. Le-aş da foc unora cu plăcere. Am senzaţia din ce în ce mai mult că altă cale să ne civilizăm nu e. M-au iritat la culme ăştia cu motocicletele lor care se credeau maimuţe în centrul oraşului şi-şi dansau ritualul de împerechere în faţa altor maimuţe în călduri. Am aflat că asta se întâmplă cam seară de seară şi nici nu se pune problema vreounei sancţiuni că miliţienii au lucruri mai importante de făcut, cum ar fi să înveţe să citească, să scrie etc. De le-ar ieşi măcar asta…

S-o împlinit azi ceasu’.

O trecut cele 5 zile lucrătoare- termenul în care numitul DAN ALEXANDRU, operator la Romtelecom, mi-a PROMIS că o echipă ROMTELECOM va veni la sediul firmei pentru a rezolva problema. Plângerea mea a fost înregistrată cu numărul 5236453, în data de 08.08.2008.

Am sunat şi am aşteptat 45 de minute să intru în legătură cu individul de mai sus pentru că de la biroul din Botoşani mi s-a spus că NU POATE INTERVENI o echipă din Botoşani până nu primesc ordin de la Bucureşti. Aşa că am sunat la Bucureşti.

Azi pe la 4 am sunat din nou la biroul ROMTELECOM din Botoşani . Nu mai ţin minte a câta oară. Apel taxabil, evident. Cucoana de la celălalt capăt, căreia i-am cerut o programare ca să vin să reziliez contractul, pentru că acum chiar am dreptul să fac asta- am aşteptat cele 5 zile -a început să-şi ceară mii de scuze. Deja îs imună la păreri de rău.

Şi replica ei m-a făcut să  mă uit repede în oglindă, să văd dacă eu chiar am faţă de tăntălaucă. Concret, madama s-a arătat mirată că am aşteptat atâta şi s-a revoltat:

Vai, domnişoara Hriţcu, da ce n-aţi cerut echipă de-aici de la Botoşani că se rezolva în câteva ore!!

Eu simt că îs tratată ca un animal/o animală şi simt nevoia să ripostez ca atare. Vreau să muşc, să rup carnea de pe ei şi să le mestec oasele. La sfârşit aş urina fericită pe rămăşiţe.

Ieşind din sfera fanteziilor, următorul pas e întâlnirea cu directorul ROMTELECOM Botoşani, luni dimineaţă la ora 9.00. Îs curioasă până unde ajunge bătaia de joc. Mă voi duce şi luni. Devin masochistă. Vă mai ţin la curent.

Nu mă pot abţine şi vă împărtăşesc bucuria momentului… Mă uitam la ştirile de interes naţional ale unuia din posturile de frunce ale ţării şi subiectul tratat era Cum scăpăm de mahmureală?

S-au chinuit medicii cu pilule anti mahmureală, bătrânele satului îşi dreg bărbaţii cu tăt felu de supe, pe când soluţia e muuuult mai simplă. A dezvăluit-o un cetăţean turmentat:

Dom’le….Cui pe cui se scoate…..După un pahar de ţuică…încă un pahar de ţuică.