Încă din Amsterdam mă gândeam în ce mă voi implica, voluntar, atunci când mă întorc acasă. Voiam să fie ceva cu adevărat însemnat. La sfatul unor prieteni care erau deja membri activi, am început să mă interesez de Global Romanian Students and Young Professionals Society (GRSPSociety).

În weekendul care a trecut am participat la conferinţa Proiect România 2020: De ce educaţia contează şi cunoscându-i pe cei din organizaţie, am decis să devin şi eu membru activ şi să-mi asum aria de activităţi cu care pot contribui în anul care vine. Despre acestea veţi auzi detalii pe măsură ce se vor întâmpla. Acum vă spun care-i scopul măreţ, pe termen lung al acestei organizaţii, care adună tineri români de peste tot din lume care împărtăşesc valori precum profesionalism, inovaţie şi leadership: să schimbe România. Să devină ţara înspre care tânjim, să-i atace direct problemele de care oamenii în general se plâng, dar pe care se feresc să le rezolve, una din ele fiind sistemul educaţional.

Până atunci, vreu să vă împărtăşesc nişte idei pe care le-am auzit la eveniment:

• e treaba universităţilor să ştie ce se întâmplă cu studenţii lor. e treaba lor să creeze un chestionar pe care să-l dea spre completare foştilor studenţi, la un an de la absolvire, pentru a şti dacă s-au anajat şi în ce domenii. Nu există un astfel de studiu complex în România. Facultăţile ar putea apoi folosi astfel de rezultate pentru a atrage studenţi noi, care sunt interesaţi de angajabilitatea lor după absolvire.  (Liviu Matei, Senior Vice-president, Chief Operating Officer, Universitatea Central Europeană)
• Universităţile sunt instituţiile publice cu cea mai mare inerţie. Programele noi care se gândesc pentru o universitate ar trebui să fie aprobate de mediul privat, de viitori anagajatori. (Liviu Matei, Senior Vice-president, Chief Operating Officer, Universitatea Central Europeană)
• Există trei dimensiuni care trebuie să preocupe tinerii: CBN. C- competitivitatea lor. B- branding personal. N- networking. (Marian Staş, Chairman, Fundaţia CODECS pentru Leadership)
• Parte din senatul facultăţilor ar trebui să fie mediul privat. Oamenii de afaceri de succes ar trebui să aibă 20% din voturi. Universităţile încă se tem de aşa ceva. Asta ar face însă posibilă apropierea dintre teorie şi practică. Ar exista adaptare dinamică la nevoile pieţei. De asemenea, ar trebui ca centrele de carieră să fie mult mai active în universităţi. Târguri de joburi trebuie organizate şi de aceste centre, nu doar de ONGuri. (Marian Staş, Chairman, Fundaţia CODECS pentru Leadership)
• Parteneriatul public- privat trebuie să existe în fiecare ţară cu precădere în 3 domenii cheie: Educaţie, Sănătate, Asigurări. (Ştefania Popp, Director Executiv Junior Achievement România)

Vă recomand de asemena să-l citiţi pe Dan Mocanu, un om extraordinar de inteligent şi entuziast, unul dintre cei care contribuie semnificativ la existenţa GRSPSociety.

Acestea fiind spuse, eu sper ca din rândul domniilor voastre să atragem noi membri care fac schimbare, nu doar care şi-o doresc.

Am ajuns acolo pentru că am cetit despre deschiderea magazinului în Forbes şi m-o intrigat că patronu´ e botoşănean, ca mine. Aşa c-am mers coloşa, pe Barbu Văcărescu nr.49, într-o seară şi-am avut parte de o primire nemaipomenită. Marius Tudosiei, botoşăneanul în cauză, m-o întâmpinat cu un pahar de vin alb, o gură de şerbet şi tot aşa, câte-un pic din tot ce-am poftit, cu o bucurie enormă.

Calitatea produselor e de la foarte bună în sus, iar preţurile îs la nivelul corect, raportat la calitate (adică nu mi-aş permite încă să cumpăr zilnic de-acolo ). M-o mai încântat că am regăsit multe din produsele şi condimentele pe care le găseam la buticurile diverselor minorităţi din Amsterdam, însă pe care nu le-am găsit în Bucureşti încă. Mai găsiţi şi produse recomandate în dieta Montignac şi tot felul de cărţi despre nutriţie corectă.

Zic să treceţi pe-acolo când aveţi timp, măcar să vedeţi ce înseamnă un om care-şi iubeşte clienţii şi munca.

Cel care l-a creat e un bun prieten de-al meu şi mi-s mândră de el. Deja saitul are 306 poze uploadate şi vreo 800 si ceva de “Like” pe Feisbuc. Vă invit să vedeţi despre ce-i vorba şi să daţi câteva păreri. Proiectul a fost lansat de curând şi cu siguranţă se va îmbunătăţi continuu.

• există trei motoare ale societăţii de azi: Tehnologia, Instituţiile şi Valorile;
• societatea de azi e bazată pe cunoaştere, ceea ce face posibilă o competiţie totală şi personală;
• există trei tipuri de fragmentare a societăţii: polarizare (difereţe enorme între cei bogaţi şi cei săraci, între cei educaţi şi cei needucaţi), tribalizare (triburi globale bazate pe atitudini şi competenţe) şi individualizare;
• noutatea e rezultatul nepotrivilor şi tensiunilor constructive;
• unul din rolurile importante ale leaderilor de azi e să infuzeze haos în ordine;

• liderii funky sunt în egală măsură creatori de haos şi surse de ordine. Treaba marilor lideri asta e: să sprijine organizaţia în a combina ordinea şi haosul;
• liderii funky trebuie să răspundă la patru cerinţe esenţiale, din ce în ce mai des auzite:
  • direcţie;
  • toleranţă;
  • atracţie;
  • atenţie.
• reţeaua, şi nu firma singură, e pe cale să devină unitatea relevantă de analiză şi acţiune;
• mecanismul cel mai profund al progresului uman se numeste eşec;
• în societatea surplusului, în care oamenii sunt condamnaţi la libertate, brandurile reduc nesiguranţa. Ele ne dau capacitatea de a comunica cine suntem sau, poate, ce ne-am dori sa fim şi implicit încredere si recunoaştere;
• Firma Funky:
  • ştie să focalizeze;
  • are forţă de acţiune;
  • e inovatoare;
  • este heterarhică.

Sper că v-am trezit ceva curiozitate, pentru că meritul cărţii nu e neapărat dat de ide ca cele de mai sus, ci de numeroasele exemple pe care le aduce ca argument în fiecare capitol. Alte recomandări de cărţi de business aveţi?

După ce mandatul de preşedint BOS s-a terminat, Mihai n-a putut să stea departe de proiecte. Iar azi are pe mână unul verde, cu care participă la Citizen Act, de la BRD. Celor care sunteţi interesaţi de cum vor ei (echipa= Mihai plus încă doi studenţi) să creeze o platformă online pentru toţi stakeholderii din România ai industriei energiei regenerabile, îi invit călduros să arunce o privire icişa:

http://www.citizenact.com/wikis/wiki_buc385.php

şi eventual să le lase laude, sugestii, impresii, reclamaţii celor trei.

Eu le urez mult succes şi le ţin pumnii.

El a zis aşa: Marea greşeală pe care o fac dascălii în educaţia tinerilor e că le spun adesea- Uitaţi-vă bine în stânga şi în dreapta voastră. Numai unii dintre voi vor ajunge oameni mari. Majoritatea însă vor rămâne mediocri. Luptaţi-vă să fiţi voi aceia care vor cunoaşte succesul.

Adevărul este însă altul. Lor trebuie să le fie spus: Uitaţi-vă bine în oglindă! Numai unii dintre voi vor ajunge oameni mari. Luptaţi-vă să fiţi voi aceia care vor cunoaşte succesul.

Şi m-o pus pe gânduri. Că poate e într-adevăr mai productiv să lupţi mereu cu tine decât să fii mereu în întrecere cu alţii. Şi mă bucur că eu am cam fost crescută în spiritul ăsta. Mi-amintesc de colegi supăraţi de fiecare dată de note niţel mai mici, pentru că ştiau tirul de întrebări de urma acasă: Da cutărescu cât o luat? Da ixulescu?

Eu n-am avut niciodată parte de asta. Eu doar ştiam că dacă nu iau note mari, o să-mi cumpere tata gâşte şi mă trimită la câmp cu ele.

Amu nu zic că nu-i bine să te raportezi la alţii. Da dacă o faci în mod obsesiv, rişti să te îndepărtezi de la adevăratul sens al întrecerii: să te întreci mereu pe tine însuţi/însăţi.

Să zicem că vezi la un moment dat mai clar ca niciodată că unele lucruri nu se întâmplă bine în viaţa ta. Cum faci să le repari?

Eşti genul de om care “de mâine” schimbă totul sau genul care în decurs de câteva luni reuşeşte să construiască o altă cale?

Dacă te-i lăsat de fumat, ai făcut-o deodată sau treptat?

Dacă te-i despărţit de gagiu/gagică ai întrerupt orice conversaţie sau încă vorbiţi des la telefon?

Eu am făcut de amândouă până acuma, da tind să cred că soluţia deodată mi se potriveşte mai bine. Pe de altă parte, am înregistrat şi un număr considerabil de nereuşite, urmând-o.

Aşa că vreu să ştiu: de ce e bună fiecare dintre ele? şi care-s trucurile ca să aibă efectul scontat?(ca exemplu personal, pe mine mă motivează să încep ceva deodată cu altcineva şi-apoi să ne sprijinim reciproc)

Despre care puteţi citi mai multe aici.

Motivul pentru care ştiu atâtea despre Andrei e că el e prietenul bun al unui foarte bun prieten de-al meu, deci prieten cu mine prin tranziţie

Iar asta e una din cele mai noi piese ale trupei Sensor, în care Andrei se joacă (foarte, foarte bine) la tobe :

Eu am auzit povestioara într-una din puţinele zile cât am fost la grădiniţă şi am citit-o când eram ceva mai măricică. Şi azi, încă o dată, să mă conving că finalul era într-adevăr că NU a fost închis în călimară.

Şi aveam nevoie să ştiu exact ce s-a întâmplat, pentru că eu cred că NU a evadat din nou şi, mai mult decât atât, s-a clonat de nenumărate ori şi stă hidos în braţele multor tineri care, inevitabil, se urâţesc şi ei.

Sunt oamenii aceia care zic NU înainte să-ţi audă ideea, sunt oamenii aceeia care pornesc la drum convinşi fiind că nu vor reuşi să ajungă la destinaţie, sunt oamenii aceia care frâng cu plăcere aripi. Îs oamenii pe care eu i-aş bate. Cu ranga. Într-o lume în care bătaia cu ranga nu le-ar produce răni. De altfel, în lumea reală, îi evit pe cea mai mare parte, iar pe ăia pe care n-am cum să-i evit, încert să-i ajut.

Dacă sunteţi printre cei care vă plângeţi continuu că nu e nici o şansă să faceţi ceva, că nu există nici o soluţie la probleme voatre şi vă păstraţi prietenii numa ca să vărsaţi energii negative şi veninoase pe ei, zilnic, imaginaţi-vă, vă rog următorul scenariu:

Cum v-aţi simţi dacă înainte de o operaţie banală, să zicem de apendicită, chirurgul ar avea un botic din ăla de juma de metru (de la prea multe rostiri ale lui NU) şi ar zice continuu: Nu, n-am cum să reuşesc, nu….nu-mi iese…o să vedeţi, stimate pacient, n-am să reuşesc. de fapt, nici n-o să aveţi cum să vedeţi. Şi mai gândiţi-vă că n-aveţi altă soluţie, ori medicu ăla vă operează, ori muriţi câteva ore mai târziu de peritonită.

E cam alegerea asta o fac şi colegii dumneavoatră de la serviciu, când fie lucrează cu dumneavostră, fie trebe să-şi dea demisia, să caute alt loc de muncă. Cam aşa vi-s partenerii de viaţa, care fie vă suportă văicărelile şi NUUU-ul prelung, fie îşi taie venele, fie vă taie venele, fie caută alta.

Mie-mi vine să-mi pun o pancartă pe frunte pe care să scriu Atenţie, om optimist! şi poate m-or ocoli tăte leprele sugătoare de energie pozitivă şi emanatoare de nuuuri nefundamentate. Mie pamenii ăştia mi se par imaturi şi alintaţi peste măsură. Ei îs incapabili să rezolve o problemă singurei şi recurg la ce făceau mai bine când erau mici: exasperau părinţii. Şi aici părinţii îs de vină. Dacă odoru bate din picior şi zice de trei ori la rând nu vreau, nu-mi place, iar voi încă încercaţi să găsiţi ceva ce s-ar putea să-i placă, vă felicit. Sunteţi pe cale de a crea un nou monstru social.

Cu ocazia asta, inaugurez o nouă rubrică. Care se cheamă chiar aşa: Recomand Om. Pentru că mulţi dintre oamenii printre care mă învârt sunt foarte buni în ceea ce fac şi pentru că pot pune obrazul pentru ei.

Azi vă zic despre Olivian, un tânăr care promovează site-uri web, printre altele. L-am cunoscut la un concurs la care am participat şi am avut apoi plăcerea să şi stau de vorbă cu el. O oră. Fix. Timp în care mi-a răspuns pe înţelesul meu la fiecare întrebare pe care i-am adresat-o (a fost vorba de un proiect online de al meu). Pertinent. Critic. Sincer. Calm.

Acum am dat peste un articol despre el, aici. Şi m-am bucurat pentru el. Şi m-am gândit să vă zic şi vouă. Mai multe despre el pe site-ul lui, aici.