Revolte

Mă roade un gând. Să vă zic întâi de unde a încolţit.

Acum vreun an, un indian învăţase să-mi zică Noapte bună, mielule!

Am cunoscut apoi un grec care mi-a şoptit suav Jos Chiloţii!  imediat după ce i-am spus că mă cheamă Raluca şi vin din România, apoi mi-a demonstrat că ştie şi să exclame Ce Pu*a Mea!, mărturisindu-mi în cele în urmă că nu mai ştie exact ce înseamnă fiecare din ele.

Aseară un italian m-a întrebat entuziasmat şi într-o română uşor melodioasă Ce faci, co*ie?

Şi dilema e: e bine sau e rău să împrăştiem cuvinte din astea?

Amu’ dacă mă refer la mine, recunosc că şi eu întreb de înjurături pe oamenii vorbitori de limbi pe care nu le cunosc din curiozitate şi din dorinţa de a şti dacă cineva mă înjură zâmbitor, crezând că nu-mi dau seama.  La rândul meu, învăţ doritorii cuvinte de suduială din dulcili grai românesc atunci când au un motiv bun să mi-o ceară.  Dar e etic ce fac?

Că dacă ei încurcă expresiile şi circumstanţele şi vreun alt român mă va judeca mai încolo pentru că am zis de cuvinte cu p?

Am discutat cu un prieten la ceas de seară şi am ajuns la concluzia că un nou look nu e niciodată doar atât. Nu pentru o femeie.

O damă schimbă freza atunci când schimbă şi bărbaţii. Sau când se începe o nouă etapă din viaţa ei, fie doar şi cea profesională. Sau când intenţionează măcar să termine ceva şi să înceapă altceva de-a dreptul măreţ.

Mergând pe principiul asta, dacă nevasta/ iubita/ amanta vine cu un nou look la tine, e cazul s-o iei la întrebări.

Mă înşel?

Majoritatea oamenilor îs rezistenţi la schimbare. Stau cumniciori în zona lor de confort şi n-ar ieşi pentru aproape nimic în lume. Pentru ei o să vorbesc şi am să-i las pentru o vreme pe cei care îs primii care adoptă tot ce-i nou.

În anumite aspecte ale vieţii îs şi eu destul de înţepenită, deşi m-aş schimba cu plăcere, doar că nu găsesc motivaţia necesară.

Un lucru de care îs mândră? Am început să pun linguri la linguri, constrânsă de anturaj şi de modul în care au argumentat cetitorii în acest post: Linguri la linguri.

Mai am câteva schimbări în plan, dar am nevoie de câte un impuls. În cazul meu asta înseamnă nu doar să ştiu că mi-ar fi mai bine să schimb ceva, ci şi:

• fie să am mulţi prieteni prin jur care să-mi insufle asta,
• fie să-mi spună cineva că nu pot,
• fie să observ pe cineva care merge deja în direcţia respectivă şi să-mi placă ce văd
• fie să suport o consecinţă gravă a faptului că nu am schimbat deja ceva.
• fie să-mi fac promisiuni mie însămi referitor la recompense pe care să mi le ofer în caz că adopt o schimbare (de tipul )
• fie să mi se întâmple un  miracol, de tipul să mă întâlnesc întâmplător cu Făt-Frumos călare pe un cal alb, cu Moş Crăciun sau cu cei 7 pitici.

Pe voi ce vă face să vă schimbaţi?

Una din colegele mele de cameră, nu cea care mi-a invadat patul, e cloavnă. Da, ştiu, am prieteni ciudaţi.

Deşi ia bani numai pe orele în care munceşte efectiv cu copii, de cele mai multe ori la petreceri private (şi da, m-am gândit şi eu s-o închiriez pentru câteva ore), ea se îmbracă colorat tot timpul.

Azi avea ceva albastru în picioare. Ea le zice tenişi. Singular, tenis. La mine în Moldova zicem papuci la orice se pune în picioare şi nu ne mai complicăm atâta. Am auzit-o ţipând: Mi-e mic tenisul şi instant mintea mea uşor coruptibilă a zburat spre altceva. Asta în contextul în care ea are un prieten care e la rândul lui prieten cu un anume pe care-l cheama Cagula.

Ştiţi bancul cu cagula?  Dar pe ăla cu capsula? Cu bascula?

Îl şi citeşte pe Pitici Gratis, câteodată cu glas tare, ceea ce justifică încă o dată tendinţa ei de a folosi cuvinte cu dublu sens. Sau care trimit la alt sens.

Şi acuma scopul articolului: donez colegă de cameră. Nu mă lasă să lucrez la licenţă.  O primeşte careva ? A fost şi bolnavă când era mică (dedesuptul acestei ultime menţiuni vi-l zic într-un post viitor.)

Pentru că postul anterior a stârnit întrebări ceva mai profunde, zic să începem cu începutul şi să vedem de ce beau oamenii de fapt.

Încep eu: beau băuturi alcoolice slabe, le prefer pe cele dulci şi o fac pentru gust. Îmi place mult vinul alb şi nu mă dau un lături de la un pahar de lichior (doar unul).Au fost momente în viaţa mea (le număr pe degetele de la o mână) când am băut şi tequila şi atunci a fost din cauza anturajului.

Eram în preajma celor mai buni prieteni, s-a decis cu majoritate de voturi că bem câteva shoturi şi m-am lăsat în voia momentului, deşi mi-am făcut câteva calcule dinainte: am decis că mă opresc singurică când simt nevoia, eram aproape de casă şi ştiam că nu-mi poate face nimeni rău, că eram numai între prieteni. Am râs mai mult ca de obicei şi am început să fac mărturisiri amuzante. Nu mă bate gândul să încerc din nou.

Voi?