Revolte

S-o împlinit azi ceasu’.

O trecut cele 5 zile lucrătoare- termenul în care numitul DAN ALEXANDRU, operator la Romtelecom, mi-a PROMIS că o echipă ROMTELECOM va veni la sediul firmei pentru a rezolva problema. Plângerea mea a fost înregistrată cu numărul 5236453, în data de 08.08.2008.

Am sunat şi am aşteptat 45 de minute să intru în legătură cu individul de mai sus pentru că de la biroul din Botoşani mi s-a spus că NU POATE INTERVENI o echipă din Botoşani până nu primesc ordin de la Bucureşti. Aşa că am sunat la Bucureşti.

Azi pe la 4 am sunat din nou la biroul ROMTELECOM din Botoşani . Nu mai ţin minte a câta oară. Apel taxabil, evident. Cucoana de la celălalt capăt, căreia i-am cerut o programare ca să vin să reziliez contractul, pentru că acum chiar am dreptul să fac asta- am aşteptat cele 5 zile -a început să-şi ceară mii de scuze. Deja îs imună la păreri de rău.

Şi replica ei m-a făcut să  mă uit repede în oglindă, să văd dacă eu chiar am faţă de tăntălaucă. Concret, madama s-a arătat mirată că am aşteptat atâta şi s-a revoltat:

Vai, domnişoara Hriţcu, da ce n-aţi cerut echipă de-aici de la Botoşani că se rezolva în câteva ore!!

Eu simt că îs tratată ca un animal/o animală şi simt nevoia să ripostez ca atare. Vreau să muşc, să rup carnea de pe ei şi să le mestec oasele. La sfârşit aş urina fericită pe rămăşiţe.

Ieşind din sfera fanteziilor, următorul pas e întâlnirea cu directorul ROMTELECOM Botoşani, luni dimineaţă la ora 9.00. Îs curioasă până unde ajunge bătaia de joc. Mă voi duce şi luni. Devin masochistă. Vă mai ţin la curent.

Nu mă pot abţine şi vă împărtăşesc bucuria momentului… Mă uitam la ştirile de interes naţional ale unuia din posturile de frunce ale ţării şi subiectul tratat era Cum scăpăm de mahmureală?

S-au chinuit medicii cu pilule anti mahmureală, bătrânele satului îşi dreg bărbaţii cu tăt felu de supe, pe când soluţia e muuuult mai simplă. A dezvăluit-o un cetăţean turmentat:

Dom’le….Cui pe cui se scoate…..După un pahar de ţuică…încă un pahar de ţuică.

Am plătit ieri 600 de mii ca să mi se facă o ştampilă tip antet pentru firmă. În patru ore m-am dus să o iau. Surpriză…

Băiatul care s-a ocupat de ea a greşit o cifră la contul bancar. I-am explicat calm că nu pot lua ştampila dacă mi-i greşit contu, iar el a început să se răţoiască cu mine, argumentul lui principal fiind: Da lasă domnişoară, că numa o cifră e greşită, restu-i corect.

Mai merită să mă enervez? Suntem un popor de Las-o, bă, că merge-aşa! Oare cât o să mai meargă?

Dac-aveţi puţintică răbdare, îmi face o deosebită scârbă să-mi amintesc prin ce-am trecut pentru un amărât de abonament de Internet.

Jalea o început de la UPC, cu care firma mamei semnase contract cu câţiva ani în urmă. Deşi exagerat de scump, a fost ok până a început să le pice reţeaua. De câteva ori pe zi, uneori problema remediindu-se chiar şi după două zile. Nervi, draci, înjurături, telefoane la serviciul lor promt de consultanţă unde apăsai tăte tastele şi stăteai cu orele să-ţi răspundă o neterminată să-ţi zică că poate e o problemă la dumneavostră, deşi tu chiar erai sigur că e o problemă, altfel nu-ţi omorai timpu’ să-i suni. După vreo lună de torturare reciprocă, mai mult UPC pe mine, decât eu pe UPC, a venit un nene ciufut şi a schimbat modemul. După ceva vreme, iar n-o mers netu. Şi-atunci am hotărât că trebe o schimbare.

Şi m-am dus la Romtelecom. Preţ mic, promisiuni mari, zâmbete exagerate pe feţele doamnelor de după birouri. Asigurări cât cuprinde că o să meargă bine, că instalarea kitului nu ia mai mult de câteva minute în mod normal, că pot suna oricând la servicii clienţi şi că mi se va trimite un tehnician în caz că nu mă descurc. Moca, desigur.

Am ajuns la firmă şi a început nebunia. Îs multe telefoane acolo, jdemii de fire… Am reuşit pân’ la urmă să le descâlcesc şi cân să rulez softul pe calculator, na că mi-a cerut parola MODEMULUI, ceva ce eu n-aveam şi nici nu-mi închipuiam c-o să mi se ceară. După jdemii de telefoane la servicii clienţi, o tanti îmi zbiară în telefon că ei nu trimit om chiar aşa uşor şi că oricum mă costă 20 EURO, deci NU E MOCA, cum mi s-a PROMIS. Am încercat să iau din nou legătura cu ei, dar după ore de aşteptat la telefon -şi am martori pentru asta- nu mi-a răspuns nimeni. Se auzea continuu muzica agasantă şi sângele izbindu-mi venele, gata gata să le crape.

Şi a început panarama. M-am dus de dimineaţă la Romtelecom şi am cerut din prima o hârtie tip să fac reclamaţie şi să mi se dea informaţiile necesare despre rezilierea contractului. În câteva secunde o întreagă echipă de operatori mi-a sărit în braţe, unul mai împăciuitor ca altul. M-am calmat şi am acceptat oferta lor. Mai încercăm mâine dimineaţă o dată. Ultima dată. Între timp am fost sunată personal de încă o angajată. Am primit scuzele de rigoare şi promisiunea că dacă problema persistă, va fi trimis un tehnician.

Ce nu înţeleg eu de ce nu se poate şi de vorbă bună în România??? De ce tre să zbier, de ce tre să-mi crească glicemia şi să am tensiunea până-n cer? De ce tre să-mi omor zece ani din viaţă ca să primesc ce mi se cuvine, ceva pentru care plătesc?!?!

Romtelecomu tre să priceapă un lucru la mintea cocoşului: că dacă ai meleoane de utilizatori şi dacă te dai de ceasu morţii să mai ai câteva meleoane, atunci e clar că tot meleoane întregi o să aibă nevoie la un moment dat de consultanţă telefonică. Şi poate ar fi util să ai mai mulţi operatori, cât să nu stea clientul fraier şi pămpălău, prost cu spume din moment ce-a sperat măcar că Romtelecomu o să-l respecte- ore întregi apăsând tasta 4 la nesfârşit şi ascultând muzică de ucis neuroni în masă.

De menţionat că după ce achiziţionezi pachetul şi semnezi contractul mai durează patru zile până poţi să ai acces la Internet efectiv. 4 zile în care nu trebuie nici să încerci să instalezi softul respectiv, că apar probleme de genul celei pe care am avut-o eu. În fine, ar fi fost util să ştiu asta chiar de la început, dar a existat o problemă de comunicare.

V-am spus eu asta acum, ca să nu mai fie erori de comunicare şi cu voi, în caz că sunteţi dornici de sinucidere lentă şi vă luaţi net de la Romtelecom.

Vă ţin la curent cu aventura. Poate se rezolvă mâine. Poate nu plesnesc de nervi.

Românilor şi mai ales româncelor le place să li se dea.

Atâtţia ani de aşteptare de ceva moca au lăsat urme ruşinoase pe fiecare dintre noi.

Românii sunt o ţintă uşoară pentru mai toate campaniile promoţionale. Cuvântul Gratis rezonează atât de puternic în minţile/ vidul unora încât mă sperii.

Problema e alta. Românii s-au obişnuit atât de mult cu Degeaba încât greu mai văd şi o altă variantă. Au muncit majoritatea la stat, au stat cu sila opt ore la muncă şi le-a dat preamăritul Ceauşescu bani la sfârşit de lună. Moca, cum ar veni.

Au mers la şcoală, au furat din timp arta copiatului şi au luat note mari. Moca.

Merg la serviciu, se fofilează printre alţii ceva mai luminaţi, primesc şi ei ceva în plus de Crăciun şi de Paşti. Moca.

Ar fi în stare să se ucidă între ei, când se dau mici şi pâine gratis. Îndobitociţi atâta vreme cu lucruri de pleaşcă, nici nu concep să vadă acum campanie electorală fără măcar ceva moca.

Când dau de moca, românii devin animale. Iau şi pentru acasă. Hienele mame încurgitează câtă mâncare pot atunci când găsesc o sursă, pentru a-şi hrănii apoi puii cu vomă. Altfel nu-i supravieţuire. La noi nu-i nesesitate vitală, e pur şi simplu nesaţ.

Înainte de meciul cu Franţa, în Olanda se împărţeau moca tricouri portocalii şi nişte pălării imense protocalii. Fiecare lua câte un tricou şi-o pălărie, fără călcare în picioare şi cu răbdare.

Se dă şi la ei moca, însă ei supravieţuiesc şi fără asta. Că ei au învăţat să muncească alea 8 ore şi că ei n-au avut dumnezei comunişti care să le dea aproape moca apartamente şi slujbe.

Tineretu nostru jeleşte alea 8 ore. Şi stă pe mess. Că era mai bine pentru tineret înainte de ‘89. Că avea tineretu apartamente şi loc de muncă bun.

Copiii noştri muncitori nu pricep că salariul nu vine MOCA, aşa cum le-a venit părinţilor atâtea decenii, ci tre să faci ceva în schimb. Şi de-aia e mic, că tineretu nu face. Şi de aia e tineretu tăntălău şi limitat, că a primit note moca în liceu şi facultate. Că i-au dat părinţii moca atenţie şi bani.

Că l-au scos părinţii moca din belele şi că au scăpat nepedipsiţi când au greşit.

*În mod evident, generalizările de mai sus în exagerate, din dorinţa autoarei de a scoate în evidenţă apucăturile majorităţii. Nu există intenţia jignirii excepţiilor.