Revolte

Îs afundată ce câtve zile în literatură academică despre networking şi rolul networkingului în antreprenoriat.

Azi am cetit câte ceva despre diferenţele între femei şi bărbaţi când vine vorba de networking. Şi, repet, ce vă spun vine din articole ştiinţifice, nu-s simple păreri.

Şi se pare că femeile au ceva probleme pentru că ele nu-s văzute ca membri cu drepturi depline în reţelele de biznis. Pentru că în general, multe din informaţii nu ajung la ele pentru că cei care le deţin consideră că femeilor nu le va folosi să ştie despre existenţa unei poziţii deschise pentru un job, de exemplu.

Sau că femeile care îs cu adevărat respectate într-o astfel de reţea informală îs mai degrabă o excepţie decât o regulă. Şi e la un moment dat o frază despre acele femei care sunt totuşi în centrul informaţiilor, care sunt privite ca membru cu drepturi egale iar în paranteză, ca şi exemplu de astfel de femei e trecut aşa: (e.g., a woman with a well-respected and well-connected husband)

Aşadar, meritul ei cel mai mare e că are un bărbat bun lângă ea.

Şi nu-mi place că citesc asta. Nu pentru că nu sunt de acord cu ce scrie în articol, ci pentru că faptul că lucrurile cam aşa stau de fapt mă sperie niţel. Şi mă mai sperie că mă pregătesc să intru într-o lume în care faptul că am sâni îmi reduce mult din credibilitate şi din şanse.

Şi îmi propun să devin o excepţie. Să vedem cât îmi şi reuşeşte.

Cum e în cercurile în care vă învârtiţi voi?

Dacă aţi avea nevoie de nişte muncitori prin casă şi firma ar fi condusă de o muiere, aţi ezita să-i alegeţi? Dacă v-aţi duce maşina la service, peferaţi un bărbat care să se ocupe de afacere? Pentru un baby sitter pentru copilul vostru, aţi apela la firma unui bărbat sau figura maternă a unei femei v-ar fi mai familiară?

Vă recomand cartea unui profesor inteligent şi carismatic de la catedra Media şi Cultură a Facultăţii din Amsterdam. Cartea se numeşte Fabricating the Absolute Fake şi poate fi downloadată gratuit de pe adresa web a autorului, Jaap Kooijman, adică de aici.

Oamenii ăştia au panouri imense cu moaca unui căţăl urecheat şi prins asupra faptei, pe care e pusă de-a curmezişu o bandă galbenă pe care scrie mare: FLAGRANT DELICT!

Mesajul de deasupra e : Anual, se strâng 80 de kg de excremente de câini de pe trotuare. Păstrează-ţi oraşul curat!

Noi avem alte probleme. Nu de la mizeria făcută de câini, că aia nici nu ne trece prin cap că ne-ar putea deranja. Pe noi ne deranjează că ne  muşcă maidanezii.

Dilema de mai sus a fost subiect fierbinte zilele treacute.

N-am cum să spun de la ce facultate sunt fără să stârnesc zâmbete. Ceea ce mă doare, dar asta e o altă poveste.

Îs momentan la un eveniment organizat de AIESEC,care se cheamă Heading For The Future şi care şi-o propus să facă oleacă de lumină în rândul tinerilor care se pregătesc să-ţi înceapă cariera.

Sfatul cel mai dureros pe care l-am ascultat ar fi să o lăsăm mai moale cu mediul academic şi studiile aprofundate, că nu de aici vin banii. Trist.

Am mai aflat că există un centru de consiliere în carieră în cadrul ASE. E extraordinar că există, e tragic că numa unul din studenţii din sală ştia despre el. În licee situaţia e jalnică, şi din păcate acolo se hotărăsc copiii ce anume vor să facă în viaţă.

Se menţionează pentru a nu ştiu câta oară de către un angajator puternic cât de importante îs activităţile extraşcolare. Subscriu puternic la părere. Sper să audă tătă lumea.

Criza financiară a cam schimbat raportul de putere.  Înainte era extra uşor pentru un studenţaş să ceară 500 de euro pentru un entry-level. Azi asemenea sume îs utopice, iar numărul celor angajaţi scade dramatic => concurenţa între candidaţi e sângeroasă.

În departamentele de HR se taie mai ales din bugetele de training şi din cele de recrutare.

Outsourcingul în HR nu e privit foarte bine de către unele companii, din motivul că pe termen lung duce la o scădere a performanţei în firmă. Principalul argument e că o persoană dintr-o firmă de HR nu este atât de bine motivată să facă munca perfect ca, de exemplu, un agajat propriu de la Resurse Umane. E mai uşor să motivezi, să responabilizezi şi eventual să sancţionezi un angajat propriu, decât pe cineva cu care ai un contract de outsourcing. Pe termen scurt însă, reducerile de cost sunt mai mult decât atractive. În plus, e mai mare şansa ca oamenii dintr-o companie specializată de HR să fie mult mai bine specializaţi decât o persoană de HR dintr-o multinaţională din alt domeniu de activitate.

 De reţinut:

• Angajamentul de a învăţa pe tot parcursul vieţii menţine pe oricine uşor de angajat.(replica era scrisă pe un slide din prezentarea managerului de resurse umane de la AGRANA, nu ştiu exact cui aparţine)

•  Majoritatea deciziilor de angajare se iau în primele 90 de secunde. Restul timpului e folosit de angajator ca să-ţi confirme decizia. Ceteşte postul depsre Branding Personal şi meditează adânc: tu prin ce te vinzi?

•  Joburile part-time din timpul studenţiei contează destul de mult la prima citire a CVului, dar ele ar trebui să aibă totuşi o oareşce relevanţă cu domeniul spre care tinzi.

•  O resursă importantă de studiat înainte de a păşi în câmpu muncii e www.cariere.ro

• Un angajator evaluează un CV în primele 30 de secunde.  CVurile care sar în evidenţă ajung şi la a doua citire.

• Scrisoarea de intenţie trebuie să fie specifică pe postul pentru care se aplică. Trebe să atragă atenţia şi să facă introducerea către CV.

• Un site foarte folositor pentru cei în beznă cu viaţa lor, dar şi pentru cei cu oleacă de lumină e http://www.myfuture.edu.au

Eeeee…şi-a fost târg de gioburi uichendu ăsta şi m-am dus şi eu, fireşte…. Că era aglomeraţie, că se mai dădea câte un pix moca şi că mi-aş dori cândva să şi muncesc la o companie. Nu în viitorul foarte apropiat, totuşi, că încă nu mă simt comfortabil cu ideea de a merge obligatoriu undeva, 8 ore pe zi. Mai ales că încă am şcoală.

Şi m-am minunat de ce-am văzut pe-acolo. În ordine:

• eu am glumit când am zis de faza cu pixu, da unii chiar numai asta vânau. Mocăciuni de la fiecare stand, pliante, o bobiţă de strugure, un carneţel etc..
• mizerie multă în jurul Sălii Palatului. Românii ghiolbani (deşi s-ar putea să fi comis un pleonasm)  aruncau fluturaşii ăia pe unde apucau, sta-le-ar în gât. Pe scări, pe lângă coşurile de gunoi, lângă maşini, pe maşini etc..
• Angajatorii erau ciufuţi. Unii din ei păreau sclavi. Era, ce-i drept, sâmbătă după-amiază şi probabil că nimănui nu-i convenea să stea la stand, da un pic de teatru de dragul potenţialilor angajaţi n-ar fi stricat. Eu dac-aş fi director de companie nu mi-aş trimite cei mai trişti angajaţi să facă reclamă şi să atragă pe alţii. m-aş duce eu personal. Aş vorbi însufleţit, aş deborba de energie, mi-aş ascunde cearcănele, m-aş da cu bujori în obrăjori, aş fi ca proaspăt venit dintr-o lungă vacanţă. It’s all about the image…
• cred că toate seminariile au fost interesante, eu am participat la unul singur şi mi-a părut lăudabiă iniţiativa celor de la WNS de a-l organiza. Nu am aflat nimica nou, dar faptul că a trebui să interacţionez cu ceilalţi participanţi şi să participăm activ m-a mulţumit
• nu m-a convins nimeni că la ei în companie ar curge miere, lucru de care oricum îs convinsă că nu se întâmplă nicăieri, dar ar fi fost frumos să fie totul mai animat. Am văzut la standul celor de la Adobe că aveau nuş ce joculeţ, dar nu ştiu dacă era accesibil şi participanţilor sau se jucau numa cei de la stand. A mai fost simpatic omuleţul dolofan de Michelin, pe care îl cheamă Bibendum şi care se tot agita pe-acolo şi mai înveselea puţin toţi triştii. Era unul îmbrăcat în pungă de chipsuri de la Lays parcă, dar ăla era complet plictisit şi îşi agita numai mânuţele.
• Am ieşit un pic mai dezorientată decât am intrat, dar încă e timp…