Revolte

Amu nu mă înţelegeţi greşit, nu mă cutremur când mă întreabă cineva asta, că îmi stă în fire să fac lucruri cu un scop, şi nu degeaba.

Ce mă cutremură însă e reacţia pe care o cetesc pe feţele celor ce mă întreabă atunci când află că  ce ¨îmi iese¨ nu-i financiar.

Desigur, e vorba de tot felul de proiecţele în care mă implic din plăcere şi pe care aleg să le fac voluntar, pentru alte scopuri decât materiale, dar în definitiv tot egoiste: să adorm cu gândul că am făcut ceva bun azi, să mă uit în oglindă şi să mă văd mai zâmbitoare, să aud ¨mulţumesc¨ din inimă, să învăţ câte ceva nou etc.. Şi asta mă reîncarcă pe mine.

Am şasă ani de voluntariat în spate şi deşi nu m-am ales cu bani, m-am îmbogăţit cu prieteni, experienţă de viaţă, relaţii profesionale, eşecuri, reuşite şi tot felul de alte trăiri care nu pot fi socotite cu operaţii simple de matematică.

Întrebarea din titlu mi-o fost adresată de câteva ori de-a lungul vieţii şi încă o dată ieri, când am discutat despre ce vreu să fac pentru elevii de la liceul în care am învăţat eu (vezi post anterior). Şi m-am gândit să dau răspunsul şi aici, pentru că sunt poate dintre voi care au gândit acelaşi lucru şi nu l-au exprimat sau poate cred la fel despre oricine face voluntariat. E absurd să credeţi că eu sau oricine face asta, o face degeaba. Ar fi absurd ca cineva în general să facă ceva care nu-i este de folos în nici un fel. Asta s-ar chema prostie şi nu altruism. Atâta doar că ce primim în schimb nu se măsoară în RON sau EURO, ci în cu totul alte sisteme.

Rândurile de mai sus nu-s o pledoarie pentru voluntariat (deşi tare m-aş bucura să stârnesc şi astfel de dorinţi), ci o pledoare pentru a înţelege că suntem motivaţi de lucruri diferite. Şi nu-i nici o constatare a diavolului din bani, că şi mie îmi plac banii şi mai ales îmi place să muncesc pe bani. Mulţi. (desigur, amu sunt şomeră, da asta-i o altă poveste ) Doar că nu le văd rostul în toate activităţile pe care le întreprind.

Şi pentru că recent am terminat de citit Jurnalul unui geniu, al lui Dali şi se potriveşte aici, am să vă dau un citat despre bani şi despre necesitatea lor:

Cea mai simplă metodă de a evita să fii cumpărat cu bani e să-i ai chiar tu. Având bani, nu mai e nevoie să fii “angajat”. Un erou nu se angajaează în nimic! E exact contrariul unui servitor.

Am citit într-un articol recent că în ţările sărace, în medie, 27 % dintre afaceri sunt începute de nevoie. E vorba de antreprenoriatul din necesitate, care vine ca răspuns al foamei celor dragi ţie, al lipsei de securitate, de adăpost etc..

Nu se aplică aici teoriile care spun că decizia de a deveni antreprenor vine ca urmare a unei porniri intrinseci, că cel care alege acest drum o face nu pentru că cineva i-o cere, ci pentru că simte pe deplin că asta e calea cea mai potrivită. Pentru că acolo antreprenoriatul e forţat.

I-am spus despre articol profesorului de Antreprenoriat Internaţional şi am ajuns apoi la următoarea discuţie: Există o legătură directă între gradul de sărăcie al unei ţări şi numărul de start-upuri care au succes, respectiv numărul de antreprenori din acea ţară.

Pe de o parte se încearcă abolirea sărăciei. Dar nu înseamnă oare asta că schimbarea climatului economic şi social din acele ţări o să ducă la un număr relativ scăzut de antreprenori, aşa cum se întâmplă în ţările dezvoltate (chiar şi Olanda are probleme cu stimularea cetăţenilor de a-şi începe propria afacere )?  Şi cuvântul zilelor noastre rămâne totuşi antreprenoriatul. Şi până găsim motivaţii interioare care să stârnească pornirile de antreprenor din fiecare, nu e mai simplu să menţinem stimulii externi care forţează oamenii să fie antreprenori?

Şi oricât de odioasă ar părea discuţia, ea este una actuală, care – aşa cum mi-a spus şi profesorul- se discută în cercuri mult mai înalte decât cel al unei săli de curs. Iar acolo, oamenii au şi putere de decizie la final. Decizii care ne afectează pe noi toţi, până la urmă.

Pentru că postul anterior a stârnit întrebări ceva mai profunde, zic să începem cu începutul şi să vedem de ce beau oamenii de fapt.

Încep eu: beau băuturi alcoolice slabe, le prefer pe cele dulci şi o fac pentru gust. Îmi place mult vinul alb şi nu mă dau un lături de la un pahar de lichior (doar unul).Au fost momente în viaţa mea (le număr pe degetele de la o mână) când am băut şi tequila şi atunci a fost din cauza anturajului.

Eram în preajma celor mai buni prieteni, s-a decis cu majoritate de voturi că bem câteva shoturi şi m-am lăsat în voia momentului, deşi mi-am făcut câteva calcule dinainte: am decis că mă opresc singurică când simt nevoia, eram aproape de casă şi ştiam că nu-mi poate face nimeni rău, că eram numai între prieteni. Am râs mai mult ca de obicei şi am început să fac mărturisiri amuzante. Nu mă bate gândul să încerc din nou.

Voi?

Tot la evenimentul Aiesec despre care v-am povestit în postul anterior ne-a vorbit şi Corina Velicu despre ce ar trebui să ştim înainte de a începe o carieră.

Mesajul principal pe care l-a transmis ea ieri şi pe care vi-l retransmit eu astăzi e : NU FII O VICTIMÄ‚ A CIRCUMSTANŢELOR.

De ce să te frustrezi mereu din cauză că n-ai bani, că n-ai un job bun, că nu-ţi plac colegii etc.. când ai în orice moment puterea să schimbi ceva în viaţa ta?

Greşit să începi căutarea unui loc de muncă pornind cu ideea că e criză…nu pre se mai fac angajări, că se intră oriunde pe pile, că n-o să te ia nimeni în seamă, că oricum e greu să găseşti un job bun.

E trist să te plângi continuu de ce e în juru tău. Sigur, lucrurile îs triste, majoritatea companiilor îşi tratează angajaţii ca pe sclavi, se mai angajează oamenii şi pe pile, mai ales în sistemul public, dar asta n-ar trebui să împiedice pe nici unul dintre noi să se perfecţioneze continuu, să caute să înveţe mereu ceva nou, să-şi traducă CVul în două limbi de circulaţie internaţională, să aplice şi în alte ţări, să se autodepăşească.

Valabil şi-n viaţa personală. Nimănui nu-i plac inadaptaţii. Nimeni nu vrea un veşnic nemulţumit pe lângă casă. Nu-ţi convine ceva? Schimbă!!!

Simţi că în mediul de afaceri nu există nici o firmă care să-şi respecte cu adevărat angajaţii? De ce nu deschizi tu una?

Văd din ce în ce mai des cu copii de vârsta mea sau chiar mai tineri dau vina pe orice, numa pe indiferenţa lor nu, ca să se plângă de cât de grea e viaţa pentru ei. Ei, care au Internet şi inevitabil- lumea la picioare-  de la 5, 6 ani.

În zilele noastre, trebuie să fii de-a dreptul nesimţit ca să te minţi pe tine şi pe alţii că nu prea sunt şanse pentru tinerii la început de drum. Păi da, copii, da drumu ăsta începe de devreme, nu la 20 şi ceva de ani când ai terminat facultatea plătită de părinţi şi te-ai văzut cu diploma în mână şi multă ceaţă în jurul tău. Şi nici atunci nu-i prea târziu să începi. Da trebuie să începi la un moment dat.

Mâine n-o să mai fie criză. Companiile private o să înceteze a mai angaja oameni pe pile. Ce scuze or să mai răsară?

Gândeşte-te rapid la trei cuvinte care te definesc. Imaginează-ţi câţi dintre cei care te cunosc ar fi capabili să zică repede 3 cuvinte care te definesc… Şi dacă le-ar zice, câte din ele ar coincide cu ce ai tu în minte despre tine?

E o junglă afară şi nu-ţi poţi permite să fii mediocru. Ar trebui să începi să-ţi pui întrebări seriose în legătură cu tine dacă nu eşti cel mai ceva dintre cunoscuţii tăi, dacă nu eşti foarte cumva şi dacă te rezumi la a fi nici prea înalt, nici prea scund, nici prea gras, nici prea slab, nici prea egoist, nici prea altruist, nici prea vorbăreţ, nici prea tăcut.

În fiecare zi nu faci decât să te vinzi, fie că eşti la muncă, între prieteni, în faţa unor gagici, sau între neamuri, la o reuniune de familie.

(more…)