Revolte

Dac-aveţi puţintică răbdare, îmi face o deosebită scârbă să-mi amintesc prin ce-am trecut pentru un amărât de abonament de Internet.

Jalea o început de la UPC, cu care firma mamei semnase contract cu câţiva ani în urmă. Deşi exagerat de scump, a fost ok până a început să le pice reţeaua. De câteva ori pe zi, uneori problema remediindu-se chiar şi după două zile. Nervi, draci, înjurături, telefoane la serviciul lor promt de consultanţă unde apăsai tăte tastele şi stăteai cu orele să-ţi răspundă o neterminată să-ţi zică că poate e o problemă la dumneavostră, deşi tu chiar erai sigur că e o problemă, altfel nu-ţi omorai timpu’ să-i suni. După vreo lună de torturare reciprocă, mai mult UPC pe mine, decât eu pe UPC, a venit un nene ciufut şi a schimbat modemul. După ceva vreme, iar n-o mers netu. Şi-atunci am hotărât că trebe o schimbare.

Şi m-am dus la Romtelecom. Preţ mic, promisiuni mari, zâmbete exagerate pe feţele doamnelor de după birouri. Asigurări cât cuprinde că o să meargă bine, că instalarea kitului nu ia mai mult de câteva minute în mod normal, că pot suna oricând la servicii clienţi şi că mi se va trimite un tehnician în caz că nu mă descurc. Moca, desigur.

Am ajuns la firmă şi a început nebunia. Îs multe telefoane acolo, jdemii de fire… Am reuşit pân’ la urmă să le descâlcesc şi cân să rulez softul pe calculator, na că mi-a cerut parola MODEMULUI, ceva ce eu n-aveam şi nici nu-mi închipuiam c-o să mi se ceară. După jdemii de telefoane la servicii clienţi, o tanti îmi zbiară în telefon că ei nu trimit om chiar aşa uşor şi că oricum mă costă 20 EURO, deci NU E MOCA, cum mi s-a PROMIS. Am încercat să iau din nou legătura cu ei, dar după ore de aşteptat la telefon -şi am martori pentru asta- nu mi-a răspuns nimeni. Se auzea continuu muzica agasantă şi sângele izbindu-mi venele, gata gata să le crape.

Şi a început panarama. M-am dus de dimineaţă la Romtelecom şi am cerut din prima o hârtie tip să fac reclamaţie şi să mi se dea informaţiile necesare despre rezilierea contractului. În câteva secunde o întreagă echipă de operatori mi-a sărit în braţe, unul mai împăciuitor ca altul. M-am calmat şi am acceptat oferta lor. Mai încercăm mâine dimineaţă o dată. Ultima dată. Între timp am fost sunată personal de încă o angajată. Am primit scuzele de rigoare şi promisiunea că dacă problema persistă, va fi trimis un tehnician.

Ce nu înţeleg eu de ce nu se poate şi de vorbă bună în România??? De ce tre să zbier, de ce tre să-mi crească glicemia şi să am tensiunea până-n cer? De ce tre să-mi omor zece ani din viaţă ca să primesc ce mi se cuvine, ceva pentru care plătesc?!?!

Romtelecomu tre să priceapă un lucru la mintea cocoşului: că dacă ai meleoane de utilizatori şi dacă te dai de ceasu morţii să mai ai câteva meleoane, atunci e clar că tot meleoane întregi o să aibă nevoie la un moment dat de consultanţă telefonică. Şi poate ar fi util să ai mai mulţi operatori, cât să nu stea clientul fraier şi pămpălău, prost cu spume din moment ce-a sperat măcar că Romtelecomu o să-l respecte- ore întregi apăsând tasta 4 la nesfârşit şi ascultând muzică de ucis neuroni în masă.

De menţionat că după ce achiziţionezi pachetul şi semnezi contractul mai durează patru zile până poţi să ai acces la Internet efectiv. 4 zile în care nu trebuie nici să încerci să instalezi softul respectiv, că apar probleme de genul celei pe care am avut-o eu. În fine, ar fi fost util să ştiu asta chiar de la început, dar a existat o problemă de comunicare.

V-am spus eu asta acum, ca să nu mai fie erori de comunicare şi cu voi, în caz că sunteţi dornici de sinucidere lentă şi vă luaţi net de la Romtelecom.

Vă ţin la curent cu aventura. Poate se rezolvă mâine. Poate nu plesnesc de nervi.

Nu-mi plac cerşetorii. Nu obişnuiesc să le dau bani şi mă enervează teribil cei care te agasează, te urmăresc, te imploră, te binecuvântează şi-apoi îţi aruncă blesteme în faţă că eşti atât de rău şi de nemernic încât să nu le dai nimic.

şi totuşi mi-e tare drag un individ care îşi petrece mai tot timpul în faţa supermarketului de la parterul clădirii în care locuiesc eu.

Totul datorită unui extrem de rafinat “simţ” al marketingului pe care el îl deţine. E o altă poziţionare. El nu imploră pentru bani, nu stă în genunchi şi nu poartă haine rupte şi murdare. E un individ modest îmbrăcat, mereu zâmbitor, care oferă anumite servicii: să aibă grijă de câinii celor care intră în supermarket, să păzească biciclete, să ajute oamenii să-şi care sacoşele pe o distanţă scurtă şi altele de genul celor de mai sus. Primeşte cu aceeaşi plăcere şi bani, şi o sticlă de apă şi un simplu mulţumesc.

Dă Bună Ziua tuturor celor care intră în vreo trei sau patru limbi de circulaţie internaţională, spune La Revedere la fel de respectuos şi reuşeşte prin lucruri mici să-ţi facă ziua mai bună.

E clar că nu are o viaţă roz, dar zâmbetul e arma lui. Ţi-e imposibil să nu-i zâmbeşti şi tu. Îl salut şi eu de fiecare dată, îi ofer uneori câte ceva şi-mi mulţumeşte zile în şir. Mi-a mărturisit de curând că arăt minunat în negru: You look gorgeous in black!!!

Vine şi pleacă în fiecare zi cu bicicleta la “locul de muncă” şi de fiecare dată când lipseşte sunt cel puţin vreo 3-4 oameni care îl caută cu privirea. El nu e un cerşetor, e o parte integrantă a comunităţii de aici, porţia zilnică de zâmbet a celor care se grăbesc la şcoală sau cine ştie unde şi e bucuria căţeilor care se simt alintaţi cele câteva minute cât le lipseşte stăpânul.

Indiscutabil, cea mai veche meserie. şi cea în care ne pricepem cel mai bine, aş îndrăzni. Atâtea secole de continuă şi asiduă perfecţionare şi-au spus cuvântul. Ne rafinăm pe zi ce trece.

Vreau să se înţeleagă foarte clar opinia mea despre prostituţie. Sunt convinsă şi susţin cu tărie că în toate femeile există pornirea asta, iar cele mai multe dintre ele chiar îi dau curs, atâta doar că pentru diferite niveluri ale preţurilor. Care uneori nici măcar nu sunt exprimate în bani.

E vorba de educaţie aici. O fată este învăţată de mică- în mai toate culturile- că cea mai de preţ avere a ei e neprihănirea pe care ar trebui să o ofere doar celui care merită cu adevărat. Economic vorbind, ne referim aici la un bun foarte rar- în speţă himenul, care se tranzacţionează o singură dată, pentru un preţ adesea exorbitant. Ca în orice alte afaceri, uneori unele iau ţeapă. Oferă bunul dar nu primesc în schimb ce au aşteptat. Supraestimare gravă.

Bărbaţii sunt educaţi de mici pentru a se întrece în arta galanteriei, se chinuie să ajungă la inimile demoazelelor, ei sunt cei care vor cumpăra. Iar când banii nu-s de-ajuns, vorbele dulci şi-nşelătoare, zâmbetele mincinoase şi privirile slinoase ce se vor a fi îngereşti ar putea să ajute. Alteori e de-ajuns să fie sinceri, frumoşi şi deştepţi, dar astfel de cazuri sunt rare în viaţa de zi cu zi.

E întâmplător oare că temerea cea mai mare a femeilor implicate într-o relaţie e “Oare mă vrea doar pentru sex?” în timp ce a bărbaţilor e “Oare mă vrea doar pentru bani?” ?!?!? Eu spun că nu-i deloc întâmplătoare.

E chemarea naturii, dacă vreţi s-o numim aşa. Femeile au puternice porniri carnale care le împing continuu spre a se vinde. E însă şi aici o artă. Aceea de a şti să te stăpâneşti, de a şti să te oferi scump.

Ca în orice economie liberă, raportul dintre cerere şi ofertă reglează preţul. Şi dacă oferta e atât de mare şi nesăbuită şi haotică şi de cea mai joasă calitate, cum să mă mai mir că femeile se dăruiesc pentru o bucată de pâine şi salam, pentru o plimbare cu maşina, pentru un pahar de băutură scumpă, pentru un lănţişor de aur cu pandativ, pentru minciuni auzite de alte atâtea zeci de urechi înaintea alor ei?

Trezire,doamnelor şi domnişoarelor! Porniţi în viaţă cu ceva extrem de scump şi valoros. Nu coborâţi cu-atâta inconştienţă preţul. E imposibil a-l mai ridica apoi. O maşină cu 300000 de km la bord n-o să mai fie niciodată atât de dorită ca una cu 3. Nu modificaţi afişajul. S-au uzat oricum celalte piese. Se citeşte pe faţă. Vă ofiliţi.

Avem tendinţa să uităm ce ne diferenţiază de animale. Uităm de raţiune şi lăsăm poftele trupeşti să ne călăuzească viaţa. Ne minţim singuri că cel de lângă noi ne merită, când de fapt ştim sigur că nu l-a costat nimic să ne aibă.

Mi-e silă să aud dame motivându-şi preţul ieftin prin iubire. E greu să iubeşti 50 de bărbaţi într-o lună, mai ales când ei îs deja iubiţi. Se destramă familii, se nenorocesc copii, şi totul în numele aşa numitei iubiri. Nu e iubire, stimabilelor- încetaţi a vă minţi ! – e decădere trupească. E plăcerea pură şi egoistă de a vă prostitua.

Toate cursurile din A.S.E. ar fi ţinute de oameni ca Doru Panaitescu?

Ce-ar fi dacă toţi oamenii care predau Marketing chiar ar lucra în domeniu?

Ce-ar fi dacă profesorii ar înţelege în sfârşit că ei sunt simpli ofertanţi pe o piaţă în care consumatorii, deci studenţii, sunt stăpâni?

Ce-ar fi dacă profesorii nu s-ar plafona în autoadmiraţie şi s-ar informa cel puţin lunar despre cele mai recente descoperiri din domeniul lor de activitate?

(more…)

Am fost ieri la film. Orange film. Aceleaşi cozi. Aceiaşi nervi. Aceleaşi coate furioase. Aceeaşi promisiune făcută mie însămi cum că nu-mi mai trebuie film miercurea. Mă voi duce şi miercurea viitoare?

Indubitabil :d

De ce? Pur masochism. Nouă, românilor,  ne plac cozile. Îs parte din viaţa noastră.

Revenind, am văzut Jocul terorii. Un film bunicel spre bun. Perfect pentru ora şi dispoziţia de atunci. Câteva faze tragi-comice referitoare la nemernicia eternului bărbat care are patima minciunii în sânge. Atâta doar că, aşa cum am mai afirmat şi în alt post, nu stăpâneşte această artă la fel de bine ca femeia. Final semi-prevezibil, dar- una peste alta- e un film pe care îl recomand. Lipsă totală de respect pentru domnişoara din sală care, la sfârşit, a exclamat – referindu-se la unul din personaje: O fi ea blondă, da nu-i proastă! În deplinătatea maturităţii mele, i-am arătat limba, dar nu s-a văzut că era întuneric.

La miezul nopţii, teoria cu consumatorul raţional a eşuat lamentabil. Am cumpărat, nici acu nu ştiu exact de ce şi cum, o gumă de mestecat la 5 mii. Roşie, mare, prea dulce, turcească pursânge. Probabil expirată. Băieţii au început. E vina lor. Mereu! :d

M-am tot gândit la film înainte să adorm şi am visat un râu de unde se adăpau măgăruşi.