Revolte

Azi s-au făcut doi ani de când tata nu mai e.

Nu am depăşit momentul şi cred că n-o s-o fac niciodată cu adevărat. Durerea nu trece, nu se estompează, doar că iese mai rar la suprafaţă. Râd din nou, dansez pe stradă, am momente în care simt că lumea e a mea. Mi-era teamă atunci că astea n-or să se mai întâmple niciodată.

La puţin timp după ce am aflat am fugit la duş. Am stat mult acolo şi speram ca toată apa aia să spele realitatea, să mă trezească, să modifice ceva. Gândurile mele atunci erau că mai aveam atâtea să-i spun. Şi că el ar mai fi putut să-mi spună atâtea.

Mi-au fost alături prietenii şi unul dintre ei mi-a repetat de multe ori că nu e sănătos să mă împotmolesc în lucruri pe care nu le pot schimba.

Şi am învăţat să-mi văd în continuare de viaţă. Aşa cum ar fi vrut el. Azi m-au năpădit gândurile şi pentru că aici m-am descărcat şi m-am încărcat psihic de atâtea ori, am s-o fac şi acum.

Mi-am amintit că:

• datorită lui am talentul oratoric pe care unii dintre voi îl ştiu. Eram mititică, încă nu la şcoală şi citisem din Povestiri Istorice fragmentul cu Fraţii Buzeşti. Am fost aşa entuziasmată de ce aflasem încât am vrut să-i povestesc tatei cu amănunte, de îndată ce-a intrat în casă. Şi ca orice copil, am început să mă bâlbâi. Vorbeam cu pauze lungi, cu multe ĂĂĂĂĂ, ÎÎÎÎÎÎ-uri, şi tata m-a oprit, mi-a spus să mai citesc o dată, să mă gândesc bine ce vreau să-i spun şi abia apoi să vin să-i povestesc, fără pauze şi fără Îîîî-uri. Am fugit plângând la mama să-i spun că tata e rău şi că nu vrea să mă asculte. Tata mi-a zis atunci că nimeni niciodată n-o să vrea să mă asculte dacă n-o să spun clar ce am de spus. Şi n-a fost singura dată când m-a oprit din povestit. A făcut-o în mod constant, în pofida lacrimilor mele, până am învăţat să mă exprim clar, tare, cursiv, coerent.

(more…)

În liceu, pe vremea când eram redactor-şef la revisa liceului în care am învăţat, l-am intervievat pe dirigintele meu, profesorul Aurelian Pintilei, despre care v-am mai spus că este unul din cei mai inteligenţi oameni pe care i-am cunoscut.

L-am întrebat spre finalul discuţiei care e cel mai mare defect uman şi care e cea mai grozavă calitate. Mi-a răspuns că egoismul şi generozitatea.

Nu ştiu exact de ce mi-a venit asta în minte acum, dar probabil că de multe ori am să mă opresc din mersul fulgerător al lucrurilor din viaţa mea şi am să zic: Doamne, câtă dreptate are!

Cristina, o prietenă de-a mea şi-o cititoare a blogului, mi-a făcut, cu ajutorul unor alţi doi prieteni (vă mulţumesc, Dan şi Monel), unul din cele mai frumoase cadouri de când sunt aici, în Amsterdam: Jurnalul Oanei Pellea.

Pentru că, evident, m-am regăsit în câteva din momentele dramatice ale vieţii ei şi pentru că mi s-au întipărit unele replici, am să vi le împărtăşesc:

• Dacă umbra după noi va rămâne dreaptă, ce contează că ne trage pământul şi ne cocoşează de ajungem să ne sprijinim în baston? De fapt, nu ştiu dacă ne apasă pământul sau ne apasă cerul.
• Purtăm ochelari ca să ascundem ce gândim, ca să vedem, dar să nu fim “citiţi”. Sunt buni ochelarii de soare. (…)Mi-e greu să mă uit prin ochelari de soare în ochii oamenilor. E un schimb inegal.
• Frica îi reduce pe toţi la esenţă. (…) Toţi se gândesc la cei pe care-i iubesc. Toţi înţeleg că nimic, de fapt, nu e important- decât că eşti în viaţă.

(more…)

Cetesc amuş un articol în care Ed Catmull, cofondator al Pixar (Studio de Animaţie), zice cam aşa:

Pentru a rezista în industrie noi, directorii executivi, trebuie să rezistăm tentaţiei fireşti de a reduce sau minimiza riscurile, ceea ce e, desigur, mult mai uşor de zis decât de pus în practică. În industria filmelor şi în multe altele, instinctul ăsta îi face pe cei cu putere de decizie să aleagă să copie succese în loc să creeze ceva cu totul şi cu totul nou.

Pentru că am senzaţia că şi în viaţa de zi cu zi mergem prea mult pe ideea de a nu risca, m-am gândit săvă împărtăşesc şi vouă filosofia lui. Ţineţi cont de faptul că ei îs lideri de piaţă în ceea ce fac şi se reinventează an de an.

Cetesc acum Lovemarks, de Kevin Roberts (mulţumesc unui prieten pentru că mi-a împrumutat-o). De aici, vă împărtăşesc :

Vă amintiţi definiţia diferenţei dintre angajament şi implicare? Pe o farfurie cu şuncă şi ouă, porcul şi-a luat angajamentul, găina este doar implicată.