• există trei motoare ale societăţii de azi: Tehnologia, Instituţiile şi Valorile;
• societatea de azi e bazată pe cunoaştere, ceea ce face posibilă o competiţie totală şi personală;
• există trei tipuri de fragmentare a societăţii: polarizare (difereţe enorme între cei bogaţi şi cei săraci, între cei educaţi şi cei needucaţi), tribalizare (triburi globale bazate pe atitudini şi competenţe) şi individualizare;
• noutatea e rezultatul nepotrivilor şi tensiunilor constructive;
• unul din rolurile importante ale leaderilor de azi e să infuzeze haos în ordine;

• liderii funky sunt în egală măsură creatori de haos şi surse de ordine. Treaba marilor lideri asta e: să sprijine organizaţia în a combina ordinea şi haosul;
• liderii funky trebuie să răspundă la patru cerinţe esenţiale, din ce în ce mai des auzite:
  • direcţie;
  • toleranţă;
  • atracţie;
  • atenţie.
• reţeaua, şi nu firma singură, e pe cale să devină unitatea relevantă de analiză şi acţiune;
• mecanismul cel mai profund al progresului uman se numeste eşec;
• în societatea surplusului, în care oamenii sunt condamnaţi la libertate, brandurile reduc nesiguranţa. Ele ne dau capacitatea de a comunica cine suntem sau, poate, ce ne-am dori sa fim şi implicit încredere si recunoaştere;
• Firma Funky:
  • ştie să focalizeze;
  • are forţă de acţiune;
  • e inovatoare;
  • este heterarhică.

Sper că v-am trezit ceva curiozitate, pentru că meritul cărţii nu e neapărat dat de ide ca cele de mai sus, ci de numeroasele exemple pe care le aduce ca argument în fiecare capitol. Alte recomandări de cărţi de business aveţi?

Ce mă cutremură însă e reacţia pe care o cetesc pe feţele celor ce mă întreabă atunci când află că  ce ¨îmi iese¨ nu-i financiar.

Desigur, e vorba de tot felul de proiecţele în care mă implic din plăcere şi pe care aleg să le fac voluntar, pentru alte scopuri decât materiale, dar în definitiv tot egoiste: să adorm cu gândul că am făcut ceva bun azi, să mă uit în oglindă şi să mă văd mai zâmbitoare, să aud ¨mulţumesc¨ din inimă, să învăţ câte ceva nou etc.. Şi asta mă reîncarcă pe mine.

Am şasă ani de voluntariat în spate şi deşi nu m-am ales cu bani, m-am îmbogăţit cu prieteni, experienţă de viaţă, relaţii profesionale, eşecuri, reuşite şi tot felul de alte trăiri care nu pot fi socotite cu operaţii simple de matematică.

Întrebarea din titlu mi-o fost adresată de câteva ori de-a lungul vieţii şi încă o dată ieri, când am discutat despre ce vreu să fac pentru elevii de la liceul în care am învăţat eu (vezi post anterior). Şi m-am gândit să dau răspunsul şi aici, pentru că sunt poate dintre voi care au gândit acelaşi lucru şi nu l-au exprimat sau poate cred la fel despre oricine face voluntariat. E absurd să credeţi că eu sau oricine face asta, o face degeaba. Ar fi absurd ca cineva în general să facă ceva care nu-i este de folos în nici un fel. Asta s-ar chema prostie şi nu altruism. Atâta doar că ce primim în schimb nu se măsoară în RON sau EURO, ci în cu totul alte sisteme.

Rândurile de mai sus nu-s o pledoarie pentru voluntariat (deşi tare m-aş bucura să stârnesc şi astfel de dorinţi), ci o pledoare pentru a înţelege că suntem motivaţi de lucruri diferite. Şi nu-i nici o constatare a diavolului din bani, că şi mie îmi plac banii şi mai ales îmi place să muncesc pe bani. Mulţi. (desigur, amu sunt şomeră, da asta-i o altă poveste ) Doar că nu le văd rostul în toate activităţile pe care le întreprind.

Şi pentru că recent am terminat de citit Jurnalul unui geniu, al lui Dali şi se potriveşte aici, am să vă dau un citat despre bani şi despre necesitatea lor:

Cea mai simplă metodă de a evita să fii cumpărat cu bani e să-i ai chiar tu. Având bani, nu mai e nevoie să fii “angajat”. Un erou nu se angajaează în nimic! E exact contrariul unui servitor.

Nu am depăşit momentul şi cred că n-o s-o fac niciodată cu adevărat. Durerea nu trece, nu se estompează, doar că iese mai rar la suprafaţă. Râd din nou, dansez pe stradă, am momente în care simt că lumea e a mea. Mi-era teamă atunci că astea n-or să se mai întâmple niciodată.

La puţin timp după ce am aflat am fugit la duş. Am stat mult acolo şi speram ca toată apa aia să spele realitatea, să mă trezească, să modifice ceva. Gândurile mele atunci erau că mai aveam atâtea să-i spun. Şi că el ar mai fi putut să-mi spună atâtea.

Mi-au fost alături prietenii şi unul dintre ei mi-a repetat de multe ori că nu e sănătos să mă împotmolesc în lucruri pe care nu le pot schimba.

Şi am învăţat să-mi văd în continuare de viaţă. Aşa cum ar fi vrut el. Azi m-au năpădit gândurile şi pentru că aici m-am descărcat şi m-am încărcat psihic de atâtea ori, am s-o fac şi acum.

Mi-am amintit că:

• datorită lui am talentul oratoric pe care unii dintre voi îl ştiu. Eram mititică, încă nu la şcoală şi citisem din Povestiri Istorice fragmentul cu Fraţii Buzeşti. Am fost aşa entuziasmată de ce aflasem încât am vrut să-i povestesc tatei cu amănunte, de îndată ce-a intrat în casă. Şi ca orice copil, am început să mă bâlbâi. Vorbeam cu pauze lungi, cu multe ĂĂĂĂĂ, ÎÎÎÎÎÎ-uri, şi tata m-a oprit, mi-a spus să mai citesc o dată, să mă gândesc bine ce vreau să-i spun şi abia apoi să vin să-i povestesc, fără pauze şi fără Îîîî-uri. Am fugit plângând la mama să-i spun că tata e rău şi că nu vrea să mă asculte. Tata mi-a zis atunci că nimeni niciodată n-o să vrea să mă asculte dacă n-o să spun clar ce am de spus. Şi n-a fost singura dată când m-a oprit din povestit. A făcut-o în mod constant, în pofida lacrimilor mele, până am învăţat să mă exprim clar, tare, cursiv, coerent.

• de la el am învăţat să caut informaţie. Din cât mai multe surse. Mi-amintesc şi acum că aşteptam să vină acasă ca să citesc ziarele cu el. Abia ştiam literele da îmi plăcea mult de tot ritualul. Stătea cu ochelarii pe ochi, cu cana de cafea lângă şi citea la masa din sufragerie. Pe scaun lângă el, mă puneam şi eu şi mă uitam la poze, mai înţelegeam un titlu şi asistam la cicălelile mamei care îl întreba mereu de ce avem nevoie de atâtea abonamente la ziare, că se duc prea mulţi bani pe ele. Iar tata îmi spunea că acelaşi eveniment e văzut altfel de mai mulţi oameni, că unii dintre ei sunt favorabili faţă de anumite persoane, că alţii au fost turnători la securitate sau lucrează pentru foşti turnători şi-atuncea ce scriu eu e iarăşi realitate distorsionată. Şi ca să ştii cu adevărat ce se întâmplă, trebuie să te uiţi în cât mai multe locuri. Şi acum îmi ia o oră pe zi ritualul ziarelor. Ce-i drept, online.
• de la el am învăţat să îmi fac singură dreptate. Mereu m-a încurajat să vorbesc ori de câte ori mi se pare că cineva mă tratează nedrept şi să spun mereu ce gândesc. Asta mi-a folosit mereu la şcoală, pentru că am avut mereu curajul să combat păreri, să cer reevaluare, să stârnesc idei. Să caut dreptate. (şi asta se rezuma în principiu la copii din anumite familii care aveau privilegii pe care alţii nici nu le visau. Şi am vorbit ori de câte ori m-am simţit direct afectată de asta, în loc să-mi îngrop frustările în suflet.)
• am învăţat ce înseamnă altruismul. Poate că amintirea cea mai plăcută legată de el e cea a drumului la ţară. Aveam un mic magazin acolo, la bunica, şi o dată la două trei zile, tata ducea marfă. Din când în când mergeam şi eu cu el. Şi tati oprea în anumite sate la semnele unor mititei mucoşi, cărora le râdeau ochii când îl vedeau pe nenea. Pentru că nenea, am observat eu, îi ducea cu maşina până în satele apropiate unde ei mergeau la şcoală. Şi nenea le lăsa câte un pacheţel la coborâre: un pachet de biscuiţi, un suc, o eugenie. Şi nenea se interesa mereu de cum merge şcoala, de ce note mai au şi de ce nevoi mai au. Iar eu vedeam cu lacrimi în ochi cât de norocoasă sunt că mă pot duce la şcoală zilnic, că nu merg km întregi pentru asta şi că am ce mânca în pauză în fiecare zi. Când tata a murit, m-am gândit şi la toţi copii ăia care l-au aşteptat poate dimineţi în şir să-i ducă din nou la şcoală… Şi ăsta e un exemplu mic din toate lucrurile pe care l-am văzut pe tata făcându-le spre binele altora. Fără să aştepte vreodată mulţumesc sau orice altă recompensă.
• am învăţat de la el principiile economiei. Eram tot mititică, înainte de şcoală, la ţară iar tata tocmai descărcase marfa şi se pregătea să facă preţurile. Şi am văzut scris pe o hârtie Adaos comercial. L-am întrebat ce e şi mi-amintesc şi-acuma cu câtă răbdare şi bucurie mi-a explicat cum oamenii de aici din sat trebuie să aibă zahăr. Dar zahărul e făcut la fabrică, şi de la fabrică e cumpărat în cantităţi mari, şi din depozit de vinde în cantităţi mai mici şi de acolo cumpără şi tata cu un preţ şi-l aduce aici, la oamenii din sat. Dar transportul costă, pentru că maşina consumă benzină şi se uzează în timp, şi mai e şi efortul uman….şi tot aşa, până mi-a fost atunci clar cum fiecare câştigă din proces.
• Am învăţat să nu fac vreodată ceva ce nu înţeleg. Mi-am luat carnet de şofer şi am încercat să conduc cu tata. În timp ce îmi reglam încă oglinda, m-a întrebat cum o să pornesc maşina. I-am explicat şi-apoi m-a întrebat de ce apăs pe ambreiaj. Ce înseamnă asta? Ce se întâmplă când fac asta? N-am ştiut atunci să-i răspund şi m-a atenţionat că lăutar nu-i acelaşi lucru cu muzician. Că unul repetă după ureche, în timp ce altul înţelege ce face.  Iar eu trebuie să încerc mereu să fiu muzician, că-i plină lumea de lăutari.

Şi-ar fi multe altele de povestit, dar nu mai pot acum…

O săptămână frumoasă s-aveţi.

Adică un fel de mai bine regreţi ce-ai făcut decât ce n-ai făcut.

Şi recunosc că asta e şi principiul după care m-am ghidat de multe ori. Îs un om de acţiune. Sigur, mă gândesc la consecinţe, dar nu în mod exagerat. Uneori un timp prea îndelungat dedicat analizei consecinţelor face oportunitatea să piară. Nu ştiu dacă-i bine sau rău, dar pentru personalitatea mea asta se potriveşte. Şi îs mulţumită unde am ajuns aplicând asta.

Voi cum faceţi? Aveţi multe regrete? De care?

L-am întrebat spre finalul discuţiei care e cel mai mare defect uman şi care e cea mai grozavă calitate. Mi-a răspuns că egoismul şi generozitatea.

Nu ştiu exact de ce mi-a venit asta în minte acum, dar probabil că de multe ori am să mă opresc din mersul fulgerător al lucrurilor din viaţa mea şi am să zic: Doamne, câtă dreptate are!

• Do not ever do anything which is of no use
• There is no free lunch (atribuită lui Milton Friedman)

Pentru că, evident, m-am regăsit în câteva din momentele dramatice ale vieţii ei şi pentru că mi s-au întipărit unele replici, am să vi le împărtăşesc:

• Dacă umbra după noi va rămâne dreaptă, ce contează că ne trage pământul şi ne cocoşează de ajungem să ne sprijinim în baston? De fapt, nu ştiu dacă ne apasă pământul sau ne apasă cerul.
• Purtăm ochelari ca să ascundem ce gândim, ca să vedem, dar să nu fim “citiţi”. Sunt buni ochelarii de soare. (…)Mi-e greu să mă uit prin ochelari de soare în ochii oamenilor. E un schimb inegal.
• Frica îi reduce pe toţi la esenţă. (…) Toţi se gândesc la cei pe care-i iubesc. Toţi înţeleg că nimic, de fapt, nu e important- decât că eşti în viaţă.

• Un om ocupă cu tălpile lui vreo douăzeci şi ceva de centimetri. Dar raza orgoliului lui e de câţiva kilometri. Şi uite aşa ne călcăm pe orgoliu şi nu mai avem loc unul de altul.
• …actorul doar primeşte de la Dumnezeu şi transmite mai departe.
• M-am gândit că cine nu are umor mai bine să îl ia Dumnezeu cât e tânăr, că bătrâneţea fără umor este, cred, cel mai groaznic lucru pe care-l poţi trăi.
• Cel mai uşor e să reţii textul. Greul începe după. Cu ce umpli acel text…
• Actorii, în România, au fost şi sunt în continuare, prin lege, prestatori de servicii. Artiştii şi prostituatele. (…) Şi artiştii, şi curvele, oferă plăcere. Hrană. Diferenţa e că artiştii dăruiesc hrană spiritului, iar prostituatele hrănesc trupul.

Şi, desigur, vă recomand cartea din tot sufletul. Eu mi-am dorit-o de multă vreme şi am sentimentul că aşteptarea a meritat.

Şi evident i-am explicat şi ei. Şi am aflat că şi ei au o zicală: Bier auf Wein, das laß sein – Wein auf Bier, das rat’ ich dir. Care înseamnă cam aşa, într-o traducere aproximativă: Berea după vin: renunţă!. Vinul după bere: asta e o idee bună!

Şi am simţit moştenirea noastră culturală mai apropiată ca oricând

Pentru a rezista în industrie noi, directorii executivi, trebuie să rezistăm tentaţiei fireşti de a reduce sau minimiza riscurile, ceea ce e, desigur, mult mai uşor de zis decât de pus în practică. În industria filmelor şi în multe altele, instinctul ăsta îi face pe cei cu putere de decizie să aleagă să copie succese în loc să creeze ceva cu totul şi cu totul nou.

Pentru că am senzaţia că şi în viaţa de zi cu zi mergem prea mult pe ideea de a nu risca, m-am gândit săvă împărtăşesc şi vouă filosofia lui. Ţineţi cont de faptul că ei îs lideri de piaţă în ceea ce fac şi se reinventează an de an.

Şi foarte spiritual. L-au invitat pe scenă spunându-i doar numele şi titlul, ceea ce l-a făcut ca imediat după ce a luat microfonul în mână să exclame: Wow, this is the shortest introduction I´ve ever had

Trebui să ne explice,printre altele, despre cum să ne îmbrăcăm, în calitate de studenţi. Şi ne-a recomandat zâmbind să fim decenţi şi să folosim aceeaşi regulă ca şi în biznis: Always wear a suit a bit less expensive than the one of the person from whom you’re trying to get some money. Otherwise, it means you already have the money.

Ne-a mai povestit despre cum un bun prieten de-al lui, coleg de catedră, obişnuieşte să debiteze enormităţi în timpul cursurilor, doar ca să îşi verifice studenţii, asta fiind o metodă utilizată de mai multţi dintre profesorii de aici. Ţin minte că aveam şi eu în liceu un profesor de istorie care mai făcea asta din când în când, doar ca să vadă cine aude fără să asculte de fapt. E o metodă bună, în opinia mea. Te pregăteşte pentru viaţă, când e păcat să nu-ţi dai seama că persoanele din jurul tău te ironizează mai fin sau mai grosolan, după caz.

Ne-a mai spus şi să ne fixăm o ţintă în viaţă, că dacă nu ştim unde vrem să ajungem, atunci n-o să ajungem niciodată acolo. Just. Deşi îmi tot schimb şi eu orizonturile destul de des. The main one rămâne totuşi acolo.

A încheiat aducându-şi aminte de un profesor care îşi începea cursurile spunându-le studenţilor să se uite bine în stânga şi în dreapta lor, că unele dintre acele feţe vor ajunge cunoscute. Abordare greşită, în opinia lui, el rugându-şi studenţii să se uite în oglindă şi să se gândească la acelaşi lucru.