Mi s-o întâmplat de multe ori să ajung într-un aeroport în care n-are cine să mă aştepte. Şi momentul ăsta al sosirii e mult mai intens emoţional în cazul acestui mijloc de transport decât al oricare altuia. Poate pentru că ştii că dincolo de uşă sunt zeci de ochi plini de dor care aşteaptă pe cineva, priviri care au să cadă inevitabil şi pe tine… deşi tu n-ai să bucuri nici una din ele.
În fine, m-o atins la inima reclama asta, pentru că tare m-ar încânta o astfel de primire:
La un curs recent de comportamentul consumatorului, profa ne-a povestit de un experiment controversat. Deşi în teorie, mare parte din oamenii ştiu că a şofa după ce au consumat băuturi alcoolice e ceva greşit şi declară că n-ar face niciodată asta, părerea li se schimbă miraculos după câteva pahare. Şi riscul nu mai pare aşa mare.
Aşa că nişte cerctători s-au gândit să vorbească cu oamenii care consumaseră deja băuturi alcoolice, să le reamintească riscurile la care s-ar supune dacă ar şofa exact cu câteva minute înaince ca ei să fie tentaţi să facă asta, apoi au măsurat intenţiile de a şofa ale celor cu care au discutat. Şi surprinzător, oamenii care discutaseră despre asta după ce au consumat alcool, au fost mai puţin înclinaţi să şofeze. Concluzia cercetătorilor a fost că atunci când oamenii nu sunt în deplinătatea simţurilor, tind să acţioneze neconform cu principiile lor, aşadar principiile trebe reamintite când simţurile îs alterate.
Şi aşa s-ar putea explica de ce deşi mulţi oameni îs conştienţi de pericolul infecţiilor cu transmitere sexuală şi de necesitatea utilizării prezervativului pentru a le preveni, atunci când sunt cât pe ce să, aceiaşi oameni convinşi de pericol decid uneori să sară peste pasul important al utilizării prezervativului. Şi profa ne-a provocat să gândim în mod similar şi să găsim soluţii pentru a comunica pericolul exact atunci când e cel mai eficient, adică exact când oamenii îs excitaţi.
Şi m-am gândit cum ar fi să ai un device prin cameră sau în locul în care faci cel mai des sex care să măsoare nivelul hormonilor (ar fi ideal să se poată din aer, că din sânge e greu de implementat 
)si fix când ţi-e lumea mai dragă să înceapă un mesaj din ăla grav şi cu nuanţă de blestem care să-ţi amintească ce-i de făcut. Sau să ai un device ca o brăţară, care de la un anumit nivel al tensiunii în sus să emită acelaşi mesaj de reamintire. Sau mini- şocuri electrice, ca să fie mesajul mai ferm
Alte idei vă mai vin?
Ideea postului ăstuia a pornit de la un comentariu de la posturile anterioare. Una din cetitoare spunea că nu-i place concurenţa, că îi e frică de învingere. Şi m-am gândit să vă împărtăşesc ceva ce am auzit de la un profesor, în timpul unui speech.
El a zis aşa: Marea greşeală pe care o fac dascălii în educaţia tinerilor e că le spun adesea- Uitaţi-vă bine în stânga şi în dreapta voastră. Numai unii dintre voi vor ajunge oameni mari. Majoritatea însă vor rămâne mediocri. Luptaţi-vă să fiţi voi aceia care vor cunoaşte succesul.
Adevărul este însă altul. Lor trebuie să le fie spus: Uitaţi-vă bine în oglindă! Numai unii dintre voi vor ajunge oameni mari. Luptaţi-vă să fiţi voi aceia care vor cunoaşte succesul.
Şi m-o pus pe gânduri. Că poate e într-adevăr mai productiv să lupţi mereu cu tine decât să fii mereu în întrecere cu alţii. Şi mă bucur că eu am cam fost crescută în spiritul ăsta. Mi-amintesc de colegi supăraţi de fiecare dată de note niţel mai mici, pentru că ştiau tirul de întrebări de urma acasă: Da cutărescu cât o luat? Da ixulescu?
Eu n-am avut niciodată parte de asta. Eu doar ştiam că dacă nu iau note mari, o să-mi cumpere tata gâşte şi mă trimită la câmp cu ele.
Amu nu zic că nu-i bine să te raportezi la alţii. Da dacă o faci în mod obsesiv, rişti să te îndepărtezi de la adevăratul sens al întrecerii: să te întreci mereu pe tine însuţi/însăţi.
De îndată ce am scris postul anterior, un cetitor drag mie s-a oferit să modifice poza, pentru a nu face nici un fel de discriminare. Pentru că da, există semeni cu degetul de lângă degetul mare (nuş cum se cheamă) mai mare decât cel mare 
Din fericire sau nu, şi eu mă număr printre ei şi deşi e o pacoste (diferenţa nu e mare, dar mă împiedic uneori de el şi nu prea suport să-mi fie atins) mă resemnez cu gândul că cine are degetul ăla mai mare e cocoş în relaţie (cel puţin aşa se spune de unde vin eu)
…primesc asta intr-un mail la doua noaptea…
Am intrat la American Book Store în Amsterdam şi am găsit undeva pe lângă zona dedicată jocurilor pe calculator (unde erau inclusiv cărţi, postere, hărţi, jucării din WOW şi unde, deşi nu înţeleg fenomenul, am zăbovit puţin) jucării pentru copii mari. Erau din pluş şi reprezentau viruşi, bacterii, microbi şi alte entităţi colorate şi vesele. Şi pe fiecare etichetă scria ce e şi ce boală provoacă. Şi am găsit şi spirocheta Treponema Pallidum, care provoacă sifilisul (şi căreia îi ştiam forma din vremurile Tineri pentru Tineri….eheee, ce vremuri ), care mai era şi roz.
Şi mă gândeam cum ar fi să faci cadou cuiva sifilis? Şi cum ar răspunde la întrebarea: Şi ce-ai primit cadou?
Firma care le produce se numeşte Giant Microbes (daţi click pe nume să ajungeţi la site-ul lor)
Uite şi Herpes:
Deşi oricum beam mult ceai şi înainte (şi fetele de la 124 sigur au în minte biroul meu şi 4-5 căni cu ceai pe el în fiecare dimineaţă ), de la o vreme încoace, parcă beu cu şi mai mult spor. Pentru că am o nouă cană
Ete cum mai evoluază moda pe-icişa, pe la Amsterdam:
Mai jos şi-un magazin popular pentru doritoare.
* Da, voi pune şi o poză cu colega de cameră curând, însă pentru primele zile mi-e cam ciudat să-i cer să-i fac o poză. Nu suntem încă atât de intime. Se plimbă totuşi în lenjerie intimă prin cameră, deci o să-mi fie uşor să ne apropiem . Răbdare, prieteni, răbdare.
Am primit bancul de la un amic acum câteva clipe. Mi-o plăcut mult, aşa că îl împărtăşesc:
Husband always insisted on making love in the dark.
After 20 years wife turns on the light, finds him holding a vibrator.
She goes balistic, “You impotent bas*ard! How could you lie to me all these years?”
Husband looks her straight in the eyes & calmly says, “I’ll explain the toy, you explain the kids…..
Că tot v-am promis poze din Austria, uite una care îmi place în mod deosebit.
Şi legat de ea, iată răspunsul pe care i l-am promis unui bun prieten care mă citeşte: primul, al treilea, al patrulea şi al cincilea.
Imi plac oamenii cu pareri. Si gumele de mestecat si barbatii, da astea-s deja vicii. Mai multe...