Un tânăr de clasa a X-a mi-a spus că asociază termenul de demnitate cu fericirea. (Într-o altă realitate, sunt voluntar al Asociaţiei Global Dignity şi, împreună cu alţi voluntari, discut cu elevi despre ce înseamnă pentru ei o viaţă demnă şi ce stă în puterea lor să facă pentru a-şi construi o viaţă demnă). L-am întrebat de ce s-a gândit la fericire, iar răspunsul lui îmi revine ocazional în minte de atunci. Mi-a zis senin că fericirea e cel mai frumos sentiment, pentru că e singurul care nu poate să existe în exces. Aşa că mi-am tot provocat prietenii şi cunoştinţele să ne gândim dacă e sau nu posibilă fericirea în exces. Şi când, şi cum…

Şi-am ajuns şi la a ne întreba ce-i până la urmă fericirea. Eu rezonez mult cu definiţia asta: Fericire = Realitate – Aştepări, dar sunt multe aspecte de care ţin cont. Un articol explicativ aici. Formula asta ar putea da iluzia controlului asupra fericirii, că e uşor să umbli la aşteptări. Ar fi uşor, dacă aştepările s-ar forma strict în urma unui proces conştient. Dar nu se-ntâmplă. În mod similar, mai e o capcană: maximizarea fericirii ar putea înseamna aşteptări foarte joase. Dar asta duce la gânduri negative, poate chiar stări depresive, care sigur nu converg spre fericire. Aşa că fie acceptăm formula cu precauţiile de rigoare, fie căutăm alte formule. Una interesantă aici.

Şi-apoi rămâne să găsim răspuns: există fericire în exces?

|||

Că tot veni vorba de fericire, am dat de un canal Youtube numai bun pentru fineţuri muzicale cu lăutari. Sunt video-uri şi cu reţete culinare, pentru cine vrea să amestece starea de extaz dată de taraf, şi mai cu seamă de ţambal şi de acordeon, cu aceea de a găti.

|||

Cu prilejul unei aniversări, am discutat împreună cu toţi cei reuniţi întru sărbătoare despre moarte. Şi-am prins curaj unul de la altul şi-am fost viteji şi-am râs de ea. O să râdă ea ultima oricum, aşa că nu văd nimic rău în asta. Şi am aflat de pomana de viu practicată de olteni. Şi vă zic şi vouă. Detalii aici şi aici.

|||

S-au dat premiile Superscrieri de anul acesta. Eu am investit deja câteva ore să mă bucur de premiaţi, vă doresc şi vouă lectură şi vizionare plăcută.

|||

Ştiam că vreau să scriu postul ăsta pe blog de vineri. Abia azi m-am aşezat în faţa laptopului cu scopul de a face asta. Mi-a luat cam două ore să încep. Am oscilat între ecraul alb, gol – dar deloc seducător, în care urma să scriu şi ecrane cu căutat frenetic melodii lăutăreşti care să mă liniştească şi să mă hrănească. Mi-a luat mult să-l scriu şi am oscilat între furie pe timp că se comportă mizerabil cu mine când trişează la viteza cu care trece şi uitare şi sfidare de timp, scăldată în fericire pură că fac din nou asta. Şi mi-am amintit de un articol fain citit recent despre 10 scriitori români şi relaţia lor cu timpul

Written by raluca

Zambesc si rad mult. Uneori sarcastic

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *