Am citit suficient de multe reviewuri înainte să intru în cinema cât să fiu convinsă că povestea în sine nu e spectaculoasă, pentru că Poziţia Copilului e mai ales despre potretul bolnăvicios al unei mame care nu acceptă maturizarea fiului ei.

Am ieşit răscolită aproape două ore mai târziu, marcată deopotrivă de portret şi de poveste. Aproape fiecare scenă mi-a stârnit un val de amintiri, de revolte înăbuşite de neputinţa de a schimba realitatea. Că până la urmă filmul asta e: un pumn de realitate. Brusc, tăios, fără mănuşă.

E bine să-l vezi pentru că dacă n-ai fost niciodată de partea celor care schimbă realitatea cu bani sau cu relaţii sus-puse poţi înţelege mai bine cum se face. Iar dacă ai fost printre aceia, poate înţelegi cinismul situaţiei, poate înţelegi durerea, neputinţa celor fără de bani sau relaţii, dar osândiţi să respire acelaşi aer cu tine.

E bine să-l vezi pentru că dacă eşti mamă/ părinte poţi să te uiţi preţ de câteva scene într-o oglindă care nu deformează ca să vezi unde greşeşti. Şi sigur greşeşti câteodată. Iar dacă eşti fiu sau fiică, poţi din nou să faci un pas înapoi să te revezi în momente în care mai bine ai da piept cu faptele tale şi consecinţelel lor. Şi ai vedea că sigur greşeşti câteodată.

Bonus, filmul are şi sunet bun, am auzit şi linguriţa lovindu-se de pereţii cănii de cafea în una din scene. Şi tot legat de sunet, magnifică piesa asta.

Written by raluca

Zambesc si rad mult. Uneori sarcastic

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *