Două pâini şi şase somnifere

Asta a cerut un client fidel doamnei de la buticul din cartier. Spun client fidel pentru că doamna l-a salutat folosindu-i numele mic, deci se cunoşteau. Apoi i-a pus două pâini într-o punguţă şi şase beri în alta. 2179Read more …

Temele se fac pe net

Părinţii nu mi-au verificat temele. Tata m-a învăţat înainte să merg la şcoală să caut în dicţionar. Eu ştiam deja să recunosc literele mari şi îmi făceam loc în ritualul lui zilnic de citit ziarele. Adică luam şi eu câte un ziar şi nu mă lăsam până nu citeam toate titlurile/ cuvintele scrise cu litere mari. Din când în când îl întrerupeam să mai întreb semnificaţia unui cuvânt. În ziua aceea citisem că un bătrân a ajuns la spital pentru că-ţi prinsese penisul într-o sticlă. Ştiam de spital, ştiam de sticlă, nu mi-era…Read more …

Ţara lui “Eu cu cine tre’ să mă culc?”

În urmă cu ceva ani, era în cercul meu extins de cunoştinţe o tipă care se tot chinuia să-şi ia permis auto. Şi a picat de vreo trei-patru ori. Şi care apoi a început să întrebe întâi timid, apoi din ce în ce mai ferm în stânga şi-n dreapta: "Eu cu cine tre' să mă culc să-mi iau permis?". Nu ştiu dacă a obţinut sau nu răspuns la întrebarea asta, cert e că acum are permis. Eram azi la poştă să-mi plătesc o taxă şi deşi din cele trei ghişee deschise două erau…Read more …

Ce-ţi datorează părinţii?

Vreu ca postul ăsta să fie unul cât mai realist. Mai vreau să fie unul axat pe sprijin material, căci cel moral e mult mai greu de judecat. Ce simţiţi voi că vă datorează părinţii, adică ce anume din ce nu v-ar putea ei oferi vă frustrează tocmai pentru că simţiţi că era de datoria lor să vă ofere? În ce mă priveşte, consider că ai mei părinţi şi-au încheiat datoria: m-au purtat prin şcoli, m-au înbrăcat, mi-au dat de mâncare, mi-au dat un acoperiş şi mi-au amintit în fiecare clipă că eu…Read more …

Mu*sta din tramvai

Ca să puteţi închipui cât mai corect întâmplarea, am să vă spun că e tare greu, spre imposibil, să te urci în tramvaiele din Amsterdam fără bilet. Pentru că se intră pe două uşi: una e cea din faţă, unde stă vatmanul şi n-ai cum să te strecori fără să te vadă. a doua e pe la coada tramvaiului, e o uşă dublă, pe care oamenii intră de obicei civilizat, unu câte unu. În faţa uşii e cabina controlorului. E practic o cutiuţă de sticlă, în care stă pe scăunel acest controlor care…Read more …

Cu părinţii ce facem?

Am discutat de curând cu o poloneză (cu care am împărţit opinia) şi două olandeze de părinţi, de bătrâneţe, de datoria pe care copiii o au faţă de părinţi. Şi mi s-a deschis în faţă o altă lume şi parcă oamenii din faţa mea căpătau cu totul alte feţe. Nici nu ştiu de unde să încep. Cred că fiecare din noi se gândeşte că vine un moment când părinţii noştri îşi pierd puterea. Că ăsta e firescul. Încetează a mai fi independenţi şi conform gândurilor mele, e momentul ca ai lor copii, de…Read more …

Leac pentru lene

Nu. Nu-l am. De la voi îl vreu.  (am încercat deja să-l cer de la un prieten, da şi el e la fel de neajutorat ca şi mine.) De mititică am aflat că lenea e unul din păcatele capitale. Şi mă tot feresc de ea, da uneori mă prinde şi mă răvăşeşte. Ca azi. Şi-mi găsesc tot felul de scuze cretine (dacă n-ar ploua, dacă aş fi fost acasă-în România, dacă aş fi avut nişte fructe prin casă, dacă n-aş avea atâtea de făcut, dacă uichendul ar fi mai lung). Şi nu se…Read more …

O agendă. O Viagra

Toată viaţa mea ( o vecie) am fugit de orice însemn care mi-ar fi ştirbit părerea de sine. Păi eu puteam să le fac pe toate. Eu puteam să ţin minte pe toate. Puteam să ţin ordine în haosul din jurul meu şi să-mi reuşească toate, chiar dacă uneori pe ultima sută de metri şi cu tensiune galopantă. Şi n-aş fi scris într-o agendă pentru nimica în lume. Pentru că în ochii mei şi ai lumii, o agendă spunea clar şi tare: Nu pot să ţin minte tot. Încep să încurc lucrurile. Nu…Read more …

Haitele de câini

În Bucureşti stăteam în Moxa, zonă centrală, sigură, destul de bine păzită, o grămadă de insituţii publice prin jur, deci din punctul ăsta de vedere  nu mi-era teamă să vin acasă târziu, singură. Altceva mă terifia. Întâlnirea cu câinii. Pe străduţa aia de la Moxa îs mulţi câini, care se fac şi mai mulţi din când în când. Şi care câteodată erau agresivi. Nu m-a muşcat niciunul dar când mă lătrau îngheţa sângele în mine şi nu mai puteam să fac niciun pas. Salvarea venea de obicei de la oameni întâmplător prin zonă…Read more …

124

Săptămâna asta mi-o fost una înlăcrimată aşa că n-am cum să scriu altfel decât cu emoţie şi posturile de pe blog. Sămbătă am ieşit pentru ultima oară din camera 124, etajul 1, căminul Moxa D. Am stat trei ani acolo, iar ultimii doi au fost într-o formulă de excepţie. V-am povestit şi vouă de-atâtea ori despre fetele mele, toate frumoase, deştepte şi cucuiete (iar asta pot să confirme prietenii mei care căutau pretexte să mă vizitize de doru privirilor lor.). Ca orice lucru extraordinar pe lumea asta, şi convieţuirea mea cu ele a…Read more …