Neşlefuite (4) Puşculiţă. Dietă. Smallet. Obiceiuri

Cred că aveam 6 sau 7 ani când l-am primit cadou pe Ghiţă, o puşculiţă mov în formă de purcel. Eram un copil tare strângător şi adunam monedă cu monedă până când mergeam cu purcelul la Iaşi, unde erau studenţi fratele şi sora mea, iar acolo avea loc, cam la fiecare 2 luni, o sacrificare ritualică a necuvântătorului. Îl înşfăcam sub o aripă şi îl ţineam aşa tot drumul până la Iaşi, unde, odată ajunsă, deşurubam râtul şi vărsam comoara, spre bucuria celor doi. Urma o numărare şi o împărţire la doi, apoi o reşurubare…Read more …

Mă duc mâine la Webstock. Dacă nu ajungi, e live pe net

Cred că se face deja o săptămână de când un blogger dintre ăia vechi și buni m-a ademenit cu Webstock. Mult spus ademenit, totuși. Mi-a spus doar că vine, iar pe mine m-a cuprins o nostalgie. Mă gîndeam la 2007, anul în care am scris primul post, și la anii de studenție, când nu duceam lipsă nici de timp, nici de idei. Acum ideile îmi dau târcoale în continuare, timpul însă nu mă lasă să-i pun căpăstru. Și m-am mai gândit la ce sunt azi. Un om curios, interesat încă de mediul online,…Read more …

Neşlefuite (2). Lăutari. Anşchilopat. Curs online.

Mă întreb ce zice, dacă zice, Simion Bogdan Mihai de fiecare dată când primeşte câte 5-6 like-uri la intervale foarte scurte de timp, la postări recente şi vechi deopotrivă, ca şi cum cineva îi scotoceşte febril prin trecut şi prezent. Acesta fiind modul meu de a-l aprecia pentru ce face. Cum ce face? Aduce lăutari pe Facebook. Direct de la ei de-acasă sau direct de pe scena vreunui club hipsteresc, în care în mod normal nu te-ai aştepta să fie vreun ţambal. Îl mai urmăresc "discret" câteva zile şi o să-i şi scriu. Nu…Read more …

Anti-emoţie de toamnă: must, veveriţe, căluşari, festivaluri

Primul junghi mă încearcă de obicei pe la mijlocul lui august - încep să apară caiete, ghiozdane, carioci şi plastilină în supermarketuri şi pe reclamele prea mari şi prea viu colorate de pe blocuri, de pe stâlpi şi de pe bannere rulate lejer pe tot ecranul meu. Al doilea e la început de septembrie când dimineaţa aduce un pic de frig şi aerul miroase a toamnă. Iar al treilea şi ultimul şi cel mai dureros e în zilele cu vânzări mari la florării şi cu străzile pline de bobocei cu ghiozdane mari şi grele.…Read more …

Ora închiderii

Ca un veritabil om al crâşmei (şi zic asta atât pentru că efectiv am crescut într-o cârciumă, strâns legata de fusta mamei care lucra acolo, cât şi pentru că, om pe picioarele mele fiind, ador atmosfera de cârciumă şi în câte-un astfel de loc mă simt eu cel mai bine, fie să lucrez, fie să citesc, fie să stau la poveşti cu prieteni sau cu necunoscuţi cu limbi dezlegate de licori ce deţin adevărul), mă supăr teribil când văd că se încalcă una din legile fundamentale nescrise ale acestor lăcaşuri de pierzanie. 2255Read more …

Gesturi

Când mă gândesc la Nicu Alifantis mă inundă emoţii şi amintiri. Probabil şi vouă vi se întâmplă la fel, dacă măcar o dată v-aţi mirat că sunteţi, aţi dorit o noapte fără întrebări sau aţi adorat ploaia din luna lui marte. Nicu Alifantis a sărbătorit de curând 40 de ani închinaţi muzicii şi finalizarea unui nou album închinat iubirii - Mozaic. Am fost la Operă la evenimentul de lansare de săptămâna trecută şi mi-e imposibil să redau ce-a fost acolo pe de-a-ntregul. Dar pot să vă spun ce s-a întâmplat în deschiderea concenrtului. 2192Read more …

Aplauze

Mi-am căutat în copilărie un talent artistic care să mă aducă pe scenă. Am vrut să mă fac cântăreaţă şi nu ratam ocazii să cânt unor specatatori care n-aveau de ales (vezi despre colindele mele aici). Şi o viaţă de actriţă m-ar fi mulţumit, mai ales că mă jucam "de-a teatrul" cu copiii din cartier, puneam nişte pături în loc de cortină la intrarea în bloc iar potrivit spectatorilor noştri aveam şi talent. N-a fost să fie, n-am nici ureche muzicală, nici alte aplecări artistice. Cel mai mult din scurtele mele trăiri boeme îmi…Read more …

Primire de care vreau şi eu

Mi s-o întâmplat de multe ori să ajung într-un aeroport în care n-are cine să mă aştepte. Şi momentul ăsta al sosirii e mult mai intens emoţional în cazul acestui mijloc de transport decât al oricare altuia. Poate pentru că ştii că dincolo de uşă sunt zeci de ochi plini de dor care aşteaptă pe cineva, priviri care au să cadă inevitabil şi pe tine... deşi tu n-ai să bucuri nici una din ele. În fine, m-o atins la inima reclama asta, pentru că tare m-ar încânta o astfel de primire:Read more …

Iarăşi fără de cuvinte

Scenariul a fost asemănător cu cel de atunci. Mă grăbeam să plec spre şcoală, mă îmbărbătam pentru a face faţă ploii de afară şi a sunat telefonul, de data asta. Iarăşi olandeză, iarăşi am cerut engleză, iar am aflat că mă aşteaptă ceva jos. Şi pachetul era la fel ca data trecută şi am semnat extaziată şi am fugit spre cameră ca un copil care-a stat tot anul cuminte şi tocmai a găsit cadoul sub pom şi care nu mai poate să-şi coordoneze mişcările în încercarea de a desface cât mai repede. Şi…Read more …

Vă place singuri?

În ultimii ani am tot călătorit cu trenul, cu avionul, cu maşina şi de fiecare dată am resimţit momentele din faşa blocului, din gări şi din aeroporturi ca pe-o imensă apăsare. Era dureros (şi încă e) şi când nu mă conducea şi nu mă aştepta nimeni pentru că mă uitam cu jind la toate îmbrăţişările şi lacrimile curse pe peron sau cu puţin înainte de controlul vamal şi mă cam simţeam a nimănui. Era şi mai dureros (şi încă e) când cuvintele îşi pierdeau orice sens cu câteva momente înainte de plecare şi…Read more …