Portugalia. Locuri de pierzanie culinară şi bahică. Partea a V-a (şi ultima)

Am găsit postul ăsta în draft. Din 2014 :P Partea a V-a se voia a fi ultima şi zic că nu-i prea târziu (niciodată nu e, apropo). Aşadar, după câteva ajustări minore, iată ultimele notiţe de acolo: Partea I e aici Partea a II-a e aici Partea a III-a e aici Partea a IV-a e aici Amatoare de crâşme, cum mă ştiţi, am încercat câteva şi în Portugalia. Iar de altele numa' m-am apropiat, dar suficient de tare cât să ştiu dacă mi-aş aciua cu drag foamea sau setea acolo cândva. Am mai menţionat…Read more …

Neşlefuite (4) Puşculiţă. Dietă. Smallet. Obiceiuri

Cred că aveam 6 sau 7 ani când l-am primit cadou pe Ghiţă, o puşculiţă mov în formă de purcel. Eram un copil tare strângător şi adunam monedă cu monedă până când mergeam cu purcelul la Iaşi, unde erau studenţi fratele şi sora mea, iar acolo avea loc, cam la fiecare 2 luni, o sacrificare ritualică a necuvântătorului. Îl înşfăcam sub o aripă şi îl ţineam aşa tot drumul până la Iaşi, unde, odată ajunsă, deşurubam râtul şi vărsam comoara, spre bucuria celor doi. Urma o numărare şi o împărţire la doi, apoi o reşurubare…Read more …

Student la şcoala vieţii. Bibliografie

Prolog Mama citeşte bine oamenii şi cred (sper) că măcar o parte din inteligenţa ei emoţională şi-a găsit o cale şi către mine. Îmi place s-o ascult când îmi spune poveşti de viaţă şi când surprinde cu uşurinţă doar esenţialul despre oameni. Acum ascult cu admiraţie, însă îmi aduc aminte din copilărie că eram mai degrabă intrigată, mai ales când auzeam de câte cineva că are şcoala vieţii. Eu aveam note bune la şcoala mea, îmi plăcea acolo, mă întrebam în gând dacă la fel oi fi şi cu şcoala vieţii, despre care mama…Read more …

Anti-emoţie de toamnă: must, veveriţe, căluşari, festivaluri

Primul junghi mă încearcă de obicei pe la mijlocul lui august - încep să apară caiete, ghiozdane, carioci şi plastilină în supermarketuri şi pe reclamele prea mari şi prea viu colorate de pe blocuri, de pe stâlpi şi de pe bannere rulate lejer pe tot ecranul meu. Al doilea e la început de septembrie când dimineaţa aduce un pic de frig şi aerul miroase a toamnă. Iar al treilea şi ultimul şi cel mai dureros e în zilele cu vânzări mari la florării şi cu străzile pline de bobocei cu ghiozdane mari şi grele.…Read more …

Permis de pareri

Cu permisul de şoferi a fost aşa: am învăţat teoria cu religiozitate şi am urât practica. Am învăţat cu sârguinţă teorie că ştiam că un scor maxim acolo o să-mi dea curajul să nu înec motorul la examen, la proba practică (cum făcusem în fiecare oră de şcoală, spre disperarea instructorului). Mnah, n-am înecat motorul, am dat examenul cu bocanci de iarnă în picioare, deşi era aprilie (dar eu făcusem şcoala de şoferi iarna, "simţeam ambreiajul" numai prin talpa groasă a acelei perechi de bocanci) şi am luat mult doritul permis. Am condus…Read more …

Ora închiderii

Ca un veritabil om al crâşmei (şi zic asta atât pentru că efectiv am crescut într-o cârciumă, strâns legata de fusta mamei care lucra acolo, cât şi pentru că, om pe picioarele mele fiind, ador atmosfera de cârciumă şi în câte-un astfel de loc mă simt eu cel mai bine, fie să lucrez, fie să citesc, fie să stau la poveşti cu prieteni sau cu necunoscuţi cu limbi dezlegate de licori ce deţin adevărul), mă supăr teribil când văd că se încalcă una din legile fundamentale nescrise ale acestor lăcaşuri de pierzanie. 2255Read more …

Amor (probabil) încheiat înainte să înceapă

Eram suficient de aproape de el cât să-mi dau seama că e emoţionat. Şi să simt că se aranjase special pentru seara aceea. Părul stătea perfect, parfumul se simţea nici prea puternic, nici prea discret iar secundarul de la ceas fusese cu mult lăsat în urmă de bătăile inimii. Se uita des la ceas cu un amestestec de emoţie si dorinţă de calm în timp ce eu îmi vedeam cuminte de scris. Ok, recunosc că-l şi studiam curioasă şi discretă (sper) în acelaşi timp, mă ştiţi doar că-mi plac oamenii. 2249Read more …

Viaţa în planuri paralele

Criza permanentă de timp în care simt că mă aflu mă împinge să cred că pot fi şi supraom, la o adică. Privesc timpul ca pe resursa mea cea mai importantă şi sigur exagerez cu asta, însă mă raportez adesea strict economic la el: îl investesc acolo unde ştiu că-mi poate aduce profit. Ceea ce în esenţă nu e rău. Răul vine când profitul îţi fură şi inima, când el ar trebui să aibă de-a face mai ales cu raţiunea (cred că e la fel şi la bani - relaţia cu banii e bună…Read more …

Amarul lui Ce mai faci?

Cu ceva vreme în urmă am întrebat pe un domn ce staţiona într-un taxi cu lampa verde aprinsă: liber? (ar putea părea că mi-e greu să găsesc răspunsuri chiar şi acolo unde sunt evidente, însă lumina verde nu e suficientă - uneori faţa mea sau adresa nu convin şoferilor şi atunci verdele lămpii îşi pierde din sens - mai bine întreb înainte să urc) Mi-a răspuns ştrengăreşte că din păcate nu, de 20 de ani. A urmat o cursă plină de confesiuni la finalul căreia am felicitat pe domn pentru realizările copiilor. Relaţia…Read more …

Ca la orice hobby

Acest post ar fi trebuit să fie scris în Coftale, dar tocmai azi era închis. E ok, cu siguranţă va fi veni şi clipa cu blog, cu mine şi cu o cafea bună de acolo. Să vă zic de ce. Cu ceva vreme în urmă, căutam un loc bun de sărbătorit cu oameni dragi mie. Google m-a dus de la "cafea bună şi mic dejun în Bucureşti" la Coftale. Am sunat pentru o rezervare şi duminică dimineaţa eram într-o casă frumoasă, hrănindu-mă cu poveşti despre cafea, cafea bună şi cu un grai dulce,…Read more …