Am avut norocul de mă naşte într-o familie în care alcoolul nu făcea parte din nici un ritual zilnic. Se întâmplă de Revelion sau de încă trei patru ori pe an să ciocnim câte un pahar de şampanie. Ne servim oaspeţii cu vin sau ţuică şi la asta se rezumă toată activitatea “alcoolică” a familiei mele.

Adolescenţa înseamnă enorm de multe puncte de contact cu alcoolul. Studenţia înseamnă şi mai multe. Nu ştiu cum au reuşit ai mei să o facă, dar le sunt şi le voi fi recunoscătoare pe veci pentru repulsia pe care mi-au creat-o faţă de alcool. Am prezenţa de spirit necesară pentru a mă putea distra, pentru a putea dansa şi fără să mă îmbăt. Pot spune despre o petrecere că a fost cea mai reuşită din viaţa mea chiar dacă dimineaţa de după nu eram sub masă, într-o baltă de vomă.

Nu mi s-au părut niciodată sexi feciorii duhnind a bere combinată cu tequila şi vodcă. Sunt convinsă că prima beţie a prietenului meu ar fi şi ultima. Mi-aş dezmoşteni copiii dacă o singură dată s-ar întoarce beţi acasă şi m-aş urî că n-am reuşit să fac acelaşi lucru pe care ai mei l-au făcut cu mine. Poate se cheamă bun simţ, poate e educaţie sau poate că e chiar teamă dar n-aş îndrazni vreodată să vin acasă cărată în spate de prieteni, într-o puternică stare de euforie bahică.

Mi se par triviale demoazelele care sorb zgomotos berea la halbă şi lasă urme de ruj diafan pe sticlă. Accept cu greu normalitatea unei situaţii în care un bărbat e beat, dar e barbar pentru o domnişoară să-şi închipuie că-i normal şi pentru ea să se îmbete. Poate că îs învechită pentru că refuz ipoteza egalităţii femeilor şi a bărbaţilor, dar mi-e silă să văd o pretinsă lady în genunchi, cu capul înspre un closet, grijulie să nu vomite alături.

Îmi asum încă o dată riscul de mi se fi greşit vremea existenţei, poate că îs inadaptată dar e scandalos să văd atâţia tineri înfruptându-se din alcool. Nimic mai proaspăt, mai ademenitor şi mai frumos ca tinereţea, nimic mai vulgar, respingător şi scandalos ca beţia.

Îs din ce în ce mai şocată să descopăr că nu numai în România tinerii de amăgesc cu alcool, dar în alte părţi amploarea fenomenului e chiar mai mare. Am băut un ceai în acelaşi timp în care o studentă din Suedia a băut 3 beri. Colegul ei a băut vreo 5 cu o rapiditate fantastică. De peste tot din Europa vin tineri căliţi de timpuriu în focurile beuturii. Majoritatea petrecerilor studenţeşti încep, se desfăşoară şi se termină în alcool. Domnişoarele vin semeţe, pe tocuri înalte şi pleacă târându-se.

Am auzit domnişoare povestind zilele trecute cu un patos incredibil despre ultima lor beţie… N-aş începe niciodată o frază cu Eram atât de beată încât….

Cum să te mândreşti cu asta? Cum să impresionezi pe cineva cu asta?

Cum să se lase cineva impresionat de asta?!?!

Written by raluca

Zambesc si rad mult. Uneori sarcastic

This article has 22 comments

  1. krossfire Reply

    Eu am o repulsie extrema fata de alcool din diverse motive. Culmea, in ciuda idealului ”mioritic” ii consider pe cei care braveaza consumand peste masura lasi si mult mai putin barbati. Pentru ca a fi barbat (sau a fi om de altfel) inseamna in primul rand stapanire de sine. Nu am nimic cu ”the social drinkers” dar multi sunt alcoolici de-a binelea.

    Sondaj real : In Romania , 1 din 10 oameni umbla mai mereu beat.

  2. raluca Reply

    cred că până la urmă nu sunt de condamnat cei care încearcă o dată, de două ori, poate chiar de trei ori, dar important e să devină conştineţi în cele din urmă de penibilul situaţiei şi din respect de sine să nu mai abuzeze de alcool. Eu sunt într-adevăr o extremistă, însă nu cer asta tuturor. E ok să bei o bere cu prietenii, un vin bun, un whiskey dar având mereu grijă să nu depăşeşti graniţa cu beţia.

  3. krossfire Reply

    Melina : Englezii sunt niste alcoolici notorii. Am doi prieteni buni (un cuplu plecat in Anglia). Am auzit destule de la ei si am vazut poze ale afiselor din caminele studentesti si chiar un filmulet cu modul in care se comporta in campus. Nu stiu daca este vorba atat despre englezii autentici cat despre nou veniti, dar e cam pe locul trei la consum de vodka si vin.

  4. Anca Reply

    Punct ochit punct lovit! Cine se lasa impresionat/a de asemenea fapta mareata (“Eram atât de beată încât”) nu fac parte din “tribul” nostru… aceia sunt cei care fac la fel, care se mandresc cu asta si care pe mine ma lasa rece si in functie de intensitatea povestirii… ma scot din minti! Sunt de acord cu tine: nu trebuie sa fii beat ca sa te distrezi! Poate suntem niste exceptii care traim intr-o vreme de mult apusa, Ralu…da’ prefer sa raman asa, pe doua picioare decat in 4 :p

  5. cami Reply

    eh, si cum a zburat capacu’ ala..de a lasat gaura in birou… 😉 :* anca
    raluchie, am niste filmuletze interesante dintr-o anumita seara, intr-un anumit camin, la un anumit etaj unu… vrei sa le adaugi la post ?? ;))

  6. raluca Reply

    Anca, frumoasă încheierea!!
    cami: nu e cazul!
    dan: aşteptăm cu nerăbdare
    J-j-mm: uitându-mă cu jale în jur, mă gândesc din ce în ce mai mult dacă vreau cu adevărat copii. Mi-e frică să nu cresc monştri
    stelian: mulţam de informaţie. O să mă mai documentez în privinţa asta.

  7. Anca Reply

    Cami: Capacul a zburat, dovezile sunt… da’ nu ma refer la asta:p, ci ca beutura cand ii prea multa strica ;;)
    Ralu: multumesc :*

  8. cami Reply

    asa deci cu copiii… si, te-ai apucat deja? ;)) tinem filmuletzele pentru zilele lor de nastere, nu? >:)

  9. Anca Reply

    Ehh.. un capac :p… mi-am luat si eu o bere si fiindca nu aveam cu ce sa o deschid am deschis-o la masa :D… inca mai e in frigider de 3 zile… abia abia… tin sa mentionez ca este din aia la sticla de jumate ;)). . . sunt OK 😉

  10. cami Reply

    anca, nu mai fii asa modesta.. ai lasat ditamai gauroiu in birou.. se vede ca iti era “sete” 😀
    @raluca: nu inca! tu? :))

  11. Dan Reply

    @anca: ca alcoolul este viata si viata e alcool 😀 scoate viata de la frigider
    @ralu : vinu fiert se considera tot alcool? sau daca bei ciocolata calda cu whiskey sau cu rom, cum e?
    intrebare: Daca meseria e bratara de aur putem afirma ca gatul este palnie de argint ?

  12. krossfire Reply

    Nu cred ca e vorba de un vin fiert sau de putin alcool strecurat in vreun cocktail ocazional. Oricum, daca in frigiderul tau mancarea ocupa 50% e cazul sa te temi…

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *