Mi s-a tot spus în ultima vreme că nimic nu-i întâmplător. Că oricât de nedrepte par unele lucruri, viaţa orânduieşte totul în dreptatea şi ordinea ei. E armonie pe lumea asta şi totul se întâmplă cu un scop. E perfecţiune în cochilia unui melc, în felul în care petalele se prind de floare, în structura moleculară a diamantului… în felul în care nopţile succed zilele şi moartea succede viaţa.
Cu durere, accept supremaţia destinului asupra noastră- a simplilor muritori de rând- şi zic şi eu de fiecare dată când sângele mi se revoltă în mine şi simt că mai e doar un pic până la explozia ce mă va cuprinde că Aşa a fost să fie.
Mi s-a mai spus ceva: Singura parte bună atunci când zaci neputiincios la pământ e că mai jos de-atât nu poţi să cazi. Şi depinde de tine ce cale alegi. Poţi să te ridici sau să rămâi. Aleg să mă ridic. Atâta doar că trebuie să-mi găsesc forţele. Or fi în suflet şi în minte. Sper. Asta nici lumea nu ştie şi n-a putut să zică.
Şi indiferent ce şi cum şi când o să se întâmple, aleg să nu uit că am prieteni care îmi sunt şi pentru care sunt gata de orice.
Aleg să-mi amintesc că sunt acea blondă zăpăcită care zâmbeşte mereu, căreia nu i-e frică să privească pe cineva în ochi, ci- dimpotrivă- caută cu sete priviri să le scalde în propria-i privire.
Aleg să spun bancuri la care nu râde nimeni, aleg să uit mereu cheile acasă, să nu-mi găsesc niciodată portofelul, aleg să fiu cea mai bună în tot ceea ce fac cu suflet, aleg să întorc celălalt obraz când unul din ei e ars de durerea unei palme.
Aleg să merg la şcoală cu căştile în urechi dimineaţa, dansând pe stradă şi în sala de curs… să-l fac de râs pe Gelu ori de câte ori se întâmplă să trecem pe lângă shawormeria din Regie pentru că muzica de acolo mă scoate din minţi şi uit că-i lume şi că nu-i frumos…
Aleg să mă plimb din nou de la 1 noaptea până dimineaţa alături de un el romantic. Aleg să-mi placă în continuare lalelele şi aleg să ştiu că cineva veghează mereu asupra mea.
Îmi place mult poezia din lirica norvegiană:
Învaţă de la apă să ai statornic drum
Învaţă de la flăcări că toate-s numai scrum
Învaţă de la umbră să treci şi să veghezi
Învaţă de la stâncă cum neclintit să şezi
Învaţă de la soare cum trebuie s-apui
Învaţă de la vântul ce adie pe poteci
Cum trebuie prin lume de liniştit să treci
Învaţă de la toate căci toate-ţi sunt surori
Cum treci frumos prin viaţă
Cum poţi frumos să mori!
Învaţă de la vierme că nimeni nu-i uitat
Învaţă de la nufăr să fii mereu curat.
Învaţă de la flăcări ce-avem de ars în noi
Învaţă de la ape să nu dai înapoi
Învaţă de la umbră să fii smerit ca ea.
Învaţă de la stâncă să-nduri furtuna grea.
Învaţă de la soare ca vremea să-ţi cunoşti
Învaţă de la stele că-n cer sunt multe oşti
Învaţă de la greier când singur eşti să cânţi
Învaţă de la lună să nu te înspăimânţi
Învaţă de la vulturi când umerii ţi-s grei
Şi du-te la furnică şi vezi povara ei
Învaţă de la floare să fii gingaş ca ea.
Învaţă de la miel să ai blândeţea sa.
Învaţă de la păsări să fii mereu în zbor.
Învaţă de la toate că totu-i trecător.
Ia seama fiu al jertfei prin lumea-n care treci
Să-nveţi din tot ce piere cum să traieşti în veci!
Nu ma faceai de ras ci pur si simplu… Eu sunt din pacate cu picioarele prea pe pamant. Abia astept sa mai ne plimbam si sa dansam impreuna pe strazi.
Sper să vină curând şi vremea în care o să vreau din nou să dansez
tocmai a aterizat un porumbel pe pervaz 🙂 – pe cuvantul meu de onoare.. vroiam sa scriu altceva, dar asta e prea tare – cred ca te cauta pe tine.. 🙂 poate vrea sa inveti si de la el ceva 😉 iti trimit o scrisorica mica legata de un picorus de’al lui 😀
cum adica mandro, alegi sa nu-ti gasesti portofelul? ce portofel? eu imi amintesc geanta ta doldora de bani…si cand incercai sa gasesti un pix iti scapau cateva milioane. portofel, auzi..tz tz
p.s.
deja mi-e dor.
Ma bucur pentru revenirea ta! Era foartea mandru de tine…Era teoria lui ca trebuie sa fim invingatori…Cazi, dar te ridici cu pumnii stransi, cu lacrimi siroind, mergem mai departe…Acolo sus unde e te vegheaza sa fii mereu invingatoare…
In amintirea lui….!
@cami: mi-i un dor teribil de porumbeii de-acolo, cărora le puneam anul trecut făină de porumb pe pervaz
@notalent: şi mie mi-e dor de tine şi de zgomotul pe care-l făceam la cursuri cu fiecare fix, telefon, portofel, bănuţ, creion, rimel, breloc scăpat pe sub bancă…
Spune-i destin sau lege a naturii. Putem pana la urma alege tot, cu doua exceptii (una de fapt), deloc mici din pacate.
încerc din răsputeri să mă supun destinului, Krossfire… mi-e greu…şi numele blogului e Revolte pentru că am refuzat mereu să accept unele lucruri doar pentru că aşa au fost date… şi mă tot întreb… De către cine? De ce?
Cum le puneai anu’ trecut faina pe pervaz la 7 dimineata ;;). Acum nu mai avem pervaz, dar au masurat si o sa ne puna asa ca atunci cand te intorci poti sa continui sa le pui de papa la porumbei si la 5 dimineata daca vrei 🙂 promit sa nu arunc cu nimic contondent (vorba ta) in tine >:D
vezi ancuţă că ţi-e dor de dimineţile în care mă înjurai din cauza zgomotolui pe care-l făceau porumbeii la 7 ?… Or să vină din nou momente din astea matinale 😀
abia astept 😀
We’re not necessarily doubting that God will do the best for us; we are wondering how painful the best will turn out to be , C.S.Lewis- Glad to see you express yourself again.Big hug.
imi pare bine ca ai ales sa fii bine 🙂 wish u my best.