Am completat ieri un formular simpatic – scopul era să mi se facă un profil, ca mai apoi să mi se recomande ceva potrivit. Una din întrebări și-a făcut cuib în mine și nu cred că pleacă în curând, simt că o să dialoghez o vreme cu acest gând: “Care ar fi titlul autobiografiei tale?”. Am trăit bucurie completând acel formular și încercând variante de răspuns pentru această întrebare, iar acum vă dăruiesc și vouă bucuria găsirii unui răspuns bun. Cu plăcere 🙂
|
Sunt unele înșiruiri de cuvinte în viață după care știi sigur că urmează ceva bun. Pentru mine, un atfel de exemplu e “Maestre, un la minor!”
|
Pe măsură ce îmbătrânesc devin gazdă mai bună pentru riduri. În sensul că ele tot vin și eu n-am de ales decât să le primesc și să ne împrietenim. Când le văd îmi aduc aminte de profesorul de sport din liceu care ne zicea să avem grijă încă de pe atunci la ce fel de reacții avem cel mai des, că acelea o să ni se așeze pe față sub formă de riduri și nu o să mai păcălim pe nimeni – se va ști exact ce fel de oameni suntem. Și când vine vorba de frunte – să ne dorim riduri care arată că mai mult ne-am mirat decât că ne-am încruntat de-a lungul vieții. Ei bine, raportez victorie: am riduri de om care se miră perpetuu, adică exact ce-mi doresc de la viață – să mă tot surprindă 🙂
|
Cum îmi spui că ești într-un parc din București fără să-mi spui că ești într-un parc din București? Se aude o suflantă de frunze pe fundal…
|
Vă las și cu ceva de ascultat azi: All the things you are.
