După ce am văzut seria Michael Jordan – Cântecul de Lebădă/ The Last Dance de pe Netflix, am citit și cartea lui Phil Jackson – 11 inele/ Eleven Rings.
Phil e antrenorul de baschet care a reușit să scoată ce e mai bun din jucători individuali diverși – fiecare cu alte nevoi de sprijin ca să atingă acel nivel de performanță (printre ei – Michael Jordan, Scottie Pippen, Dennis Rodman, Kobe Bryant).
Știu puține despre baschet așa că probabil sunt mesaje din carte pe care nu am știut să le apreciez pe deplin, însă mi-am dorit să știu mai multe despre ce credea și ce metode folosea Phil Jackson. Mi-am regăsit notițele de când am citit cartea și le împărtășesc și cu voi (am citit cartea în engleză, deci ce spun mai jos e traducere / adaptare / parafrazare):
- Și-a propus de la bun început să nu fie el cel către care se întorc cu privirea jucătorii într-un moment dificil în timpul unui meci. El le-a transmis mereu că răspunsul e în ei, nu la antrenor – iar asta a însemnat că munca lui Phil a fost mai dificilă – a evitat să îi modeleze după chipul și asemănărea lui, încurajându-i de fapt să fie ei înșiși, să exerseze și să perfecționeze punctele lor forte și autonomia, în așa fel încât în cele mai intense și problematice momente din meci, să găsească în ei înșiși răspunsul la întrebarea “ce fac acum?”. Și, desigur, să-și asume consecințele pentru deciziile lor, deci nu le-a dat calea ușoară în care – în eventualitatea unui eșec – să se întoarcă înspre antrenor și să reproșeze: “tu mi-ai spus să fac așa”
- Povesteșe că a preluat un ritual de la Vince Lombardi – antrenor de fotbal american. Când începea un cantonament, își alinia jucătorii unul lângă celălalt și trăgea o linie în fața lor. Apoi îi ruga să asculte un angajament rostit de el și dacă simțeau că pot să-l urmeze, îi invita să facă un pas în față, să treacă peste linie. Și când vremurile deveneau grele – le amintea de angajamentul făcut. Suna cam așa: “O forță mai mare decât mine m-a adus în această circumstanță, în care eu să stau în fața voastră drept antrenor și îmi propun să performez în rolul acesta cât de bine pot. Dacă mă acceptați drept antrenorul vostru și dacă vă doriți să urmați metodele mele, vă rog – în semn de angajament – să faceți un pas în față și să treceți de linie.”
- La finalul unui sezon, i-a invitat pe jucători la un ritual de încheiere – ceva ce să celebreze legătura dintre ei, munca grea de până atunci și tot ce au învățat despre ei înșiși și despre echipă. Așa că i-a invitat pe fiecare să scrie pe o foaie de hârtie un paragraf scurt despre ce a însemnat pentru ei echipa și sezonul care se încheia. Au stat în jurul unui foc, au citit fiecare rândurile scrise, unele sub forma unei poezii, și au ars apoi bucățile de hârtie. Au împărtășit între ei niște emoții efemere și s-au simțit puternici împreună și conectați unii la ceilalți
- Credea că obsesia de a câștiga e calea spre eșec, de fapt. Era însă obsedat de a crea cele mai bune condiții în care succesul ar fi fost posibil, dorind să îmbunătățească la nesfârșit procesul de pregătire. “To let go of the outcome” e un concept folosit de mulți antrenori sportivi de elită – care îi încurajează pe sportivi să monitorizeze orele de efort, calitatea efortului, abilitățile dezvoltate, orele de somn, nutriția și alți factori care sunt cu adevărat în controlul său. Iar rezultatele – medalii, cupe, glorie eternă, bani – rămân în voia sorții după ce condițiile care puteau duce la succes au fost create prin antrenament și disciplină. În felul acesta, eșecul – atunci când vine – nu anulează cu totul efortul depus, ci amintește că sunt lucruri în controlul și lucruri în afara controlului fiecăruia.
- Punea mare accent pe kindness/ grijă față de sine și față de alții – un concept împrumutat din budism. A formulat cam așa credința lui despre care spune că a avut un rol central în abordarea lui ca antrenor (parafrazată din cartea Start where you are, de Pema Chodron): “Ce faci tu pentru tine când ai grijă de tine – un gest de atenție/ de grijă/ de gentilețe cu care te exprimi față de tine/ de onestitate sau de claritate cu care te vezi – va afecta cum interpretezi realitatea. Ce faci pentru tine, faci pentru alții și ce faci pentru alții, faci pentru tine.”
- Considera că să auzi ce nu e spus e o abilitate pe care oricine vrea să atingă un nivel înalt de performanță trebuie să o dezvolte. Iar pentru marii lideri e ceva indispensabil. El obișnuia să antreneze câteodată fără să spună niciun cuvânt pentru că voia să antreneze jucătorii să înțeleagă ce nu e spus – să descifreze ce și-ar fi dorit coechipierii / cine avea nevoie de srijin într-un anume moment, să fie atât de atenți încât să simtă emoții neexprimate, reproșuri nevociferate, să detecteze imediat ce ceva nu mai era în regulă.
- Liniștea a fost unul din instrumentele lui de lucru și în afara terenului – uneori își ruga jucătorii să stea într-o cameră împreună în liniște și să simtă legăturile invizibile care îi țin pe ei uniți într-o echipă. Phil spune că aceste momente au făcut posibil ca uneori, în timpul unor meciuri care păreau pierdute, echipa să se conecteze exact ca în momentele acelea de liniște – jucătorii să intre aproape miraculos pe aceeași lungime de undă și să salveze meciul în ultimele momente
- Începe capitolul despre puterea caracterului unui om cu acest citat din Tom Waits “Modul în care faci ceva este modul în care faci totul”.
- Un fost jucător de baschet a descris așa abordarea de leardership și coaching a lui Phil Jacskon: O preprezentație în 3 acte.
- Primele 20-30 meciuri dintr-un sezon – Phil privește cu o oarecare distanță. Intervine puțin, lasă caracterele jucătorilor să se arate. Are o minte deschisă și nu impune nicio viziune, lasă grupul să funcționeze cum știe mai bine și observă ce se întâmplă în momentele de presiune
- Următoarele 20-30 meciuri – Începe să petreacă timp individual cu fiecare jucător, le recomandă cărți potrivite pentru nevoile fiecăruia, începe să “hrănească” nevoile echipei, face un spațiu de învățare pentru toți.
- Ultimele 20-30 meciuri din sezon – Fizionomia lui Phil se schimbă – merge și vorbește mai apăsat, are o postură mai impunătoare, începe să devină foarte protectiv cu echipa (restricționează accesul media la jucători, absoarbe orice stres posibil cât să mențină pentru echipă o stare de concentrare și cele mai bune condiții să performeze. Le transmite că e în slujba lor și jucătorii devin mai conștienți de valoarea lor și a echipei, capătă și mai multă încredere în ei înșiși)
- Le amintea des jucătorilor: ești pe teren ca să încerci să câștigi, nu ca să eviți să pierzi. Era forma lui de a-i încuraja să-și asume riscuri, să fie îndrăzneți – știind că nu vor fi judecați/ certați în caz de eșec.
- Toți jucătorii au primit sprijin să lucreze la pacea lor interioară, să devină mai calmi, să poată suporta și să poată excela în condiții de stres. Phil e un lider cu o puternică aplecare spre spiritualitate și a depus eforturi să-și educe și jucătorii să-și caute bucuria și liniștea dincolo de titluri – educând așa numitul mindfulness – în timp ce le-a păstrat viu simțul competitiv. A reușit să facă asta prin cărți dăruite, ritualuri de echipă, discuții 1-la-1 și împărtășind propria lui relație cu sinele și metodele prin care menținea relația această armonioasă
- Relația lui cu Kobe Bryant a fost dificilă și când i-a fost greu să găsească soluții să o facă să funcționeze, a mers la un psihoterapeut ca să îl ghideze să fie un coach bun pentru Kobe (mi se pare magic pasul acesta). Phil a continuat să fie cuprins de furie în multe din interacțiunile cu Kobe, așa că a lucrat la ce putea controla: Cum gestiona el furia. A folosit meditația – și a reușit să se împotrivească instinctului de a-și înăbuși sau exprima nepotrivit furia – pur și simplu a exersat să o observe cum se manifestă în corp, să simtă cum dispare ușor, ușor din corp și să se conecteze la ce mesaj încerca această furie să îi transmită – spune că voia să transforme focul furiei în înțelepciune
- Își începe un alt capitol din carte cu citatul “Today is your lucky day” (e mai lunga fraza, dar rețin aceste cuvinte și mă încurajez eu pe mine să-mi încep și eu zilele cu acest gând 🙂 )
- Concluzionează că după toate performanțele obținute în cariera lui și după ce a lucrat cu atâția jucători de succes, crede că succesul înseamnă să-ți controlezi emoțiile și să te menții concentrat pe rolul tău, pe modul în care performezi tu, pe cum rămâi calm sub presiune și pe cât de repede reușești să revii la o stare normală după ce ai resimțit un eșec cutremurător sau o victorie extatică.
- Crede că reușita lui Kobe Bryant de a se transforma dintr-un jucător egoist într-un lider apreciat de echipa sa se datorează faptului că el (Kobe) a înțeles în sfârșit asta: “Ca să poți să ceri ceva, întâi trebuie să oferi.”
Mi-a făcut plăcere să recitesc notițele, mai ales că multe din idei sunt de fapt lucruri de bun-simț, sigur auzite cândva de noi toți de la părinți/ profesori/ antrenori de sport/ ideal și manageri sau lideri de la care simțim că am avut de învățat ceva. Phil a avut și disciplină să le pună în practică, împreună cu încrederea în el să adune în jur personalități puternice pe care și-a dorit să le facă și mai puternice împreună.
