Pentru că nu șofez și am multe drumuri prin oraș cu tot cu un laptop greu în spate sunt recunoscătoare șoferilor de taxi/ Uber/ Bolt că mă duc în siguranță la destinație. Și pentru că mă conectez ușor la stările oamenilor și că ador să interacționez cu oameni, mă regăsesc adesea în cadre de intimitate emoțională neprogramată. Dacă nu lucrez în timpul călătoriei cu ochii la un laptop sau telefon instabil, intru în vorbă cu oameni diverși și ascult povești de toate felurile – nu le întrețin pe cele despre politică, aglomerație, victimizări, rasism și orice creează gânduri agresive și le dă drumul să se plimbe prin lume, însă dialoghez cu plăcere despre doruri și dileme existențiale. Aflu povești despre copii plecați departe la studii sau la muncă, despre bucurii personale, despre relații pe cale să se destrame sau altele abia începute, despre oameni dragi plecați definitiv de pe lumea asta, despre alții care urmează să vină printre noi, despre muncă multă și grea, despre sacrificiu de sine în numele iubirii, despre locuri noi și simpatice de petrecut timp cu prieteni, despre sănătate șubredă sau despre vise pe termen lung. Rar primesc întrebări și nici nu le încurajez. Nu dau sfaturi și nu judec. Ascult și întreb și sper că astfel dau încredere ca unele din conversații să fie purtate din nou, doar că nu cu un client oarecare ci direct cu persoana de care le e dor, direct cu prietenii pe care îi apreciază și direct cu cei și cele afectați de sau implicați în poveste. Iar pentru mine conversațiile acestea sunt un prilej să-mi reamintesc că e mult dincolo de privirea sau vorba unui om, că bucuria are un dar să se multiplice când e împărtășită, fie doar și verbal, că dorul și jalea se mai astâmpără doar pentru că au un martor să le-audă.
|||
Eu plâng ușor și de bucurie și de tristețe – mi se întâmplă des la scene de film, la melodii cu care rezonez, când plâng alții pe lângă mine sau – ipostaza mea preferată – când văd pe cineva care se bucură de rezultatul muncii sale, mai ales dacă a fost muncă asiduă / îndelungată înainte – am trăit asta recent când l-am urmărit pe David Popovici pe podium. Însă pentru aceia dintre voi cărora le este greu să se folosească de acest mecanism interesant creat de corpul nostru ca să se autoregleze – am un site :). Cryonceaweek e o colecție de video-uri lacrimogene și te ajută să te întâlnești cu lacrimile pe care cine știe din ce motive le înnăbuși, conștient sau nu.
|||
Fericirea e un subiect care ne consumă pe toți, mai ales când fuga după ea se întâmplă înainte de a o defini pentru sine. Vă recomand toată seria de videos despre fericire a lui Max Joseph (regizor american bântuit la rândul său de lipsa unei definiții clare). Găsiți aici seria – și sugerez pix și foaie în proximitate, pentru că e un abecedar bun despre neurotransmițători și rolul lor în ecuația complexă a fericirii.
|||
Mă preocupă mai puțin ce știu decât ce nu știu încă. Asta mă face să par uneori șovăielnică, nesigură pe mine și mi s-a recomandat în trecut că și atunci când nu sunt convinsă că ceva e 100% corect, trebuie să susțin totuși că sunt 100% sigură că trebuie făcut ceva, ca să transmit încredere celor afectați de decizia mea. Sfatul acesta e nebunesc pentru mine. Faptul că știu că nu știu nimic în totalitate mă face să fiu deschisă să învăț și să mă autodepășesc, iar faptul că admit că nu știu sigur dacă e 100% opțiunea corectă dar totuși decid ceva și îmi asum consecințele, mă face să fiu de fapt sigură pe mine, să evit paralizia decizonală, să devin mai rapidă și mai competentă, în timp ce capăt și mai multă încredere că pot repara decizii greșite, că pot încorpora feedback și pot să mă îmbunătățesc pe mine și pe decizii. Și sunt confortabilă să spun că “e posibil să greșesc, dar pe această cale vom merge, iar când realitatea ne dă informații noi – le vom utiliza”. La rândul meu, cred mai mult în oameni care nu sunt mereu 100% siguri și îmi cer să îi urmez decât în cei care știu deja tot ce e de știut, pentru că mi-e clar că cei ce declară că știu vor fi reticenți să ia în seamă informații care îi vor contrazice pe parcurs și vor lua decizii care mai degrabă le consolidează imaginea de oameni care au dreptate versus cea de oameni perfectibili.
|||
Întrebarea la care mă gândesc azi e “Ce ai învățat recent?”
