vorbe de duh

Funky Business

Mi-am dorit să cetesc Funky Business de mai multă vreme, dar abia de curând am reuşit să o fac, graţie unei tinere domnişoare care mi-a împrumutat cartea (mulţumesc încă o dată). Şi pentru că ştiţi că nu pot ţine ceva bun numai pentru mine, iete câteva idei de-acolo:
  • există trei motoare ale societăţii de azi: Tehnologia, Instituţiile şi Valorile;
  • societatea de azi e bazată pe cunoaştere, ceea ce face posibilă o competiţie totală şi personală;
  • există trei tipuri de fragmentare a societăţii: polarizare (difereţe enorme între cei bogaţi şi cei săraci, între cei educaţi şi cei needucaţi), tribalizare (triburi globale bazate pe atitudini şi competenţe) şi individualizare;
  • noutatea e rezultatul nepotrivilor şi tensiunilor constructive;
  • unul din rolurile importante ale leaderilor de azi e să infuzeze haos în ordine;
…

Ţie ce-ţi iese?

Amu nu mă înţelegeţi greşit, nu mă cutremur când mă întreabă cineva asta, că îmi stă în fire să fac lucruri cu un scop, şi nu degeaba. Ce mă cutremură însă e reacţia pe care o cetesc pe feţele celor ce mă întreabă atunci când află că  ce ¨îmi iese¨…

Trist 21

Azi s-au făcut doi ani de când tata nu mai e. Nu am depăşit momentul şi cred că n-o s-o fac niciodată cu adevărat. Durerea nu trece, nu se estompează, doar că iese mai rar la suprafaţă. Râd din nou, dansez pe stradă, am momente în care simt că lumea e a mea. Mi-era teamă atunci că astea n-or să se mai întâmple niciodată. La puţin timp după ce am aflat am fugit la duş. Am stat mult acolo şi speram ca toată apa aia să spele realitatea, să mă trezească, să modifice ceva. Gândurile mele atunci erau că mai aveam atâtea să-i spun. Şi că el ar mai fi putut să-mi spună atâtea. Mi-au fost alături prietenii şi unul dintre ei mi-a repetat de multe ori că nu e sănătos să mă împotmolesc în lucruri pe care nu le pot schimba. Şi am învăţat să-mi văd în continuare de viaţă. Aşa cum ar fi vrut el. Azi m-au năpădit gândurile şi pentru că aici m-am descărcat şi m-am încărcat psihic de atâtea ori, am s-o fac şi acum. Mi-am amintit că:
  • datorită lui am talentul oratoric pe care unii dintre voi îl ştiu. Eram mititică, încă nu la şcoală şi citisem din Povestiri Istorice fragmentul cu Fraţii Buzeşti. Am fost aşa entuziasmată de ce aflasem încât am vrut să-i povestesc tatei cu amănunte, de îndată ce-a intrat în casă. Şi ca orice copil, am început să mă bâlbâi. Vorbeam cu pauze lungi, cu multe ĂĂĂĂĂ, ÎÎÎÎÎÎ-uri, şi tata m-a oprit, mi-a spus să mai citesc o dată, să mă gândesc bine ce vreau să-i spun şi abia apoi să vin să-i povestesc, fără pauze şi fără Îîîî-uri. Am fugit plângând la mama să-i spun că tata e rău şi că nu vrea să mă asculte. Tata mi-a zis atunci că nimeni niciodată n-o să vrea să mă asculte dacă n-o să spun clar ce am de spus. Şi n-a fost singura dată când m-a oprit din povestit. A făcut-o în mod constant, în pofida lacrimilor mele, până am învăţat să mă exprim clar, tare, cursiv, coerent.
…

S-o faci sau să n-o faci?

Discutam azi la facultate despre modelul de afaceri al unei cunoscute firme de consultanţă. Iar într-un interviu, şeful ăl mare zicea în felul următor: noi mereu i-am încurajat pe cei care muncesc aici să facă direct ceva, cu riscul de a fi nevoie apoi să-şi ceară scuze, mai degrabă decât…

Defect şi Calitate

În liceu, pe vremea când eram redactor-şef la revisa liceului în care am învăţat, l-am intervievat pe dirigintele meu, profesorul Aurelian Pintilei, despre care v-am mai spus că este unul din cei mai inteligenţi oameni pe care i-am cunoscut. L-am întrebat spre finalul discuţiei care e cel mai mare defect…

Din jurnalul Oanei Pellea

Cristina, o prietenă de-a mea şi-o cititoare a blogului, mi-a făcut, cu ajutorul unor alţi doi prieteni (vă mulţumesc, Dan şi Monel), unul din cele mai frumoase cadouri de când sunt aici, în Amsterdam: Jurnalul Oanei Pellea. Pentru că, evident, m-am regăsit în câteva din momentele dramatice ale vieţii ei şi pentru că mi s-au întipărit unele replici, am să vi le împărtăşesc:
  • Dacă umbra după noi va rămâne dreaptă, ce contează că ne trage pământul şi ne cocoşează de ajungem să ne sprijinim în baston? De fapt, nu ştiu dacă ne apasă pământul sau ne apasă cerul.
  • Purtăm ochelari ca să ascundem ce gândim, ca să vedem, dar să nu fim "citiţi". Sunt buni ochelarii de soare. (...)Mi-e greu să mă uit prin ochelari de soare în ochii oamenilor. E un schimb inegal.
  • Frica îi reduce pe toţi la esenţă. (...) Toţi se gândesc la cei pe care-i iubesc. Toţi înţeleg că nimic, de fapt, nu e important- decât că eşti în viaţă.
…

Vinul după bere

Tocmai stăteam cumincioară icişa, cân am observat-o pe colega de cameră deschizându-şi o bere. Ceea ce nu mi-ar fi sărit în ochi, dacă n-aş fi văzut-o mai devreme sorbind un păhărel de vin alb autentic românesc. Şi mi-am amintit de zicala noastră: Vinul după bere e plăcere, berea după vin…

Minimizarea riscului

Cetesc amuş un articol în care Ed Catmull, cofondator al Pixar (Studio de Animaţie), zice cam aşa: Pentru a rezista în industrie noi, directorii executivi, trebuie să rezistăm tentaţiei fireşti de a reduce sau minimiza riscurile, ceea ce e, desigur, mult mai uşor de zis decât de pus în practică.…

Cât de scump să fie costumul?

În cadrul cursurilor introductive de aici, în care se discută generalităţi care ţin de ce trebuie să facem în calitate de stundeţi ai Universităţii din Amsterdam, ne-a vorbit şi decanul Facultăţii de Drept. Pe care îl cheamă Edgar du Perron, care are vreo 44 de ani, care a devenit profesor universitar la doar 34 de ani şi care şi-a terminat masterul şi doctoratul Magna cum Laude. Un om genial, cu alte cuvinte. Mai multe despre el, icişa. Şi foarte spiritual. L-au invitat pe scenă spunându-i doar numele şi titlul, ceea ce l-a făcut ca imediat după ce a luat microfonul în mână să exclame: Wow, this is the shortest introduction I´ve ever had :D …