Am cetit de curând o carte extraordinară, una din cele mai bune din ultima vreme:
Octavian Paler, Autoportret într-o oglindă spartă. Mulţumesc
tânărului Vlad pentru inspiraţia de a mi-o fi dăruit cu ceva vreme în urmă.
De aici, am să vă împărăşesc câteva fragmente care m-au mişcat:
- Din nenorocire, Dumnezeu a construit lumea în aşa fel încât să regretăm aproape întotdeauna prea târziu.
- ...m-am lămurit că mahalagismul nu ţine de periferia oraşului, ci de periferia moravurilor.
- Cred că dragostea ne ridică în proprii noştri ochi. Şi cât de mult ai vrea să fii cum te vede celălalt! Ai dori, şi chiar încerci, să micşorezi distanţa dintre ceea ce ştii că eşti în realitate şi ceea ce intuieşti că vede în tine cel pe care-l iubeşti.
…