Cristina, o prietenă de-a mea şi-o cititoare a blogului, mi-a făcut, cu ajutorul unor alţi doi prieteni (vă mulţumesc, Dan şi Monel), unul din cele mai frumoase cadouri de când sunt aici, în Amsterdam: Jurnalul Oanei Pellea.

Pentru că, evident, m-am regăsit în câteva din momentele dramatice ale vieţii ei şi pentru că mi s-au întipărit unele replici, am să vi le împărtăşesc:

  • Dacă umbra după noi va rămâne dreaptă, ce contează că ne trage pământul şi ne cocoşează de ajungem să ne sprijinim în baston? De fapt, nu ştiu dacă ne apasă pământul sau ne apasă cerul.
  • Purtăm ochelari ca să ascundem ce gândim, ca să vedem, dar să nu fim “citiţi”. Sunt buni ochelarii de soare. (…)Mi-e greu să mă uit prin ochelari de soare în ochii oamenilor. E un schimb inegal.
  • Frica îi reduce pe toţi la esenţă. (…) Toţi se gândesc la cei pe care-i iubesc. Toţi înţeleg că nimic, de fapt, nu e important- decât că eşti în viaţă.

  • Un om ocupă cu tălpile lui vreo douăzeci şi ceva de centimetri. Dar raza orgoliului lui e de câţiva kilometri. Şi uite aşa ne călcăm pe orgoliu şi nu mai avem loc unul de altul.
  • …actorul doar primeşte de la Dumnezeu şi transmite mai departe.
  • M-am gândit că cine nu are umor mai bine să îl ia Dumnezeu cât e tânăr, că bătrâneţea fără umor este, cred, cel mai groaznic lucru pe care-l poţi trăi.
  • Cel mai uşor e să reţii textul. Greul începe după. Cu ce umpli acel text…
  • Actorii, în România, au fost şi sunt în continuare, prin lege, prestatori de servicii. Artiştii şi prostituatele. (…) Şi artiştii, şi curvele, oferă plăcere. Hrană. Diferenţa e că artiştii dăruiesc hrană spiritului, iar prostituatele hrănesc trupul.

Şi, desigur, vă recomand cartea din tot sufletul. Eu mi-am dorit-o de multă vreme şi am sentimentul că aşteptarea a meritat.

Written by raluca

Zambesc si rad mult. Uneori sarcastic

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *