Mă grăbeam azi spre şcoală când a sunat cineva la interfon. Ocazie cu care am aflat şi eu cum sună şi mai ales unde anume e localizat la mine în cameră (nu, nu e chiar lângă uşă, cum m-aş fi aşteptat). Un nene a început să-mi vorbească grăbit în olandeză. Am dat-o pe engleză şi l-am rugat să aştepte că vin imediat.
Am coborât în şlapii mei cei portocalii, cu părul uşor vâlvoi şi l-am găsit în faţa blocului cu o cutie şi multe hârtii. În olandeză. Pe care le-am semnat, înţelegând repede că e vorba de un pachet pentru mine.
Arăta cam aşa:
Şi înăuntru am găsit asta:
Înainte să gust din ciucalată şi uşor euforică am început să caut un bileţel, un mesaj…un orice. Pe care l-am găsit în cele din urmă, lipit de interiorul cutiei. Şi-apoi am rămas fără de cuvinte pentru o vreme…
