În mod cu totul neaşteptat m-am ars la mare. La fel cum am făcut de fiecare dată când am fost la mare. De data asta şi-n urechea stângă.
Marea fu sărată şi cam udă, nu m-au deranjat algele, nu mi-a mai păsat nici de pietroaiele care mi-au zgâriat tălpile, nici de faptul că era prea mult zgomot de la terase în timpul Folk You… Am ascultat cu un zâmbet tâmp pe Emeric Imre şi m-am bucurat de tradiţii şi de prieteni inventivi, care de data asta m-au călcat pe cap (la propriu) şi şi-au dorit să mă facă stârv pentru gângăniile din cameră.
La întoarcere am stat trei ore într-o parcare de tiruri, din care două am dormit şi una am vegheat speriată. Al meu prieten avea nevoie urgentă de odihnă, iar pentru mine a fost pentru prima dată când am stat înconjurată de atâtea tiruri. Legat de ele două întâmplări:
- la taxa de pod de la Cernavodă erau cozi pentru tiruri şi cozi pentru maşini mici. Între tiruri, o blondă într-un Peugeot 206 roşu la care zâmbea tătă lumea. Probabil din reflex s-o fi dus acolo
- în parcarea în care am poposit era o altă blondă care mergea cu un telefon cu ecranul luminat în mână pe la fiecare geam. Probabil le spunea cât e ceasul.
