După 7 ore şi ceva de mers legănat şi visător cu trenul, am ajuns în prăfuita şi aglomerata capitală. Bucureştiul e la fel de agitat ca şi acum 3 luni, doar că în semi-întunericul de azi dimineaţă de la ora 5, părea un imens şantier.
Greu de descris sentimentul. Am lăsat lacrimi în gara pustie de-acasă şi am găsit lumini şi râsete şi înjurături şi aurolaci şi un imens MacDonald’s, garant al civilizaţiei în gara mult mai animată de aici.
Am călcat mândră cu paşi provinciali şi am ajuns cu bine într-un alt pat decât cel de ieri şi foarte diferit de cel de alaltăieri. Aici timpul se grăbeşte. M-au trezit din visare claxoane şi maşini grăbite şi tot ele m-au convins: mai vreau puţină linişte. Mă voi duce, deci, la ceas de seară în aceeaşi gară, la un alt peron, de unde un alt tren mă va conduce iar departe.
Revin luni.
S-aveţi un week-end plăcut.
