Ziua de ieri a început şi s-a sfârşit cu lecturi prelungite de poveşti cuminţi pentru o copilă obraznică. M-am trezit leneşă în patul meu de-acasă, în lenjeria plină de pitici şi am adormit într-un alt pat, fără de pitici, în vechiul dulce târg al Ieşilor. Între cele două momente de somn, am primit un telefon ce mă va duce mâine la Bucureşti şi un altul de la un mândru şi misterios tânăr care încă nu ştiu unde şi când mă va duce (telefonul, nu tânărul ;))
Între timp, am tras următoarele concluzii:
- bagajele se pot face în mai puţin de 10 minute
- îmi place să plouă când merg cu maşina
- şi-acum, ca şi atunci când eram copil, mă fascinează trenurile pe care le zăresc şi încă le număr vagoanele şi încă mă bucur dacă le văd eu prima
- vacile nu ţin cont de regulile de circulaţie. au stat atât de vesele pe mijlocul drumului, încât n-a fost cu putinţă să ne supărăm pe ele. v-aţi uitat vreodată cu atenţie în ochii unei vaci? au o privire atât de clară şi de blândă …
- nicăieri nu-i ca acasă
